“Trebuie sa pastram in viata ce am mostenit”

.interviu cu Florin Zancescu, actor, director al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bacau

– Dupa o cariera de 30 de ani pe scena, interpretând zeci de roluri, indragit de publicul iubitor de teatru, Florin Zancescu a parasit fascinanta scândura pentru o functie intr-o institutie de cultura. Asadar, de când nu ai mai iesit la rampa in aplauzele spectatorilor?

– Aici trebuie sa facem o mica corectie, nu am parasit scena pentru functie, eu am revenit de la Constanta, prin transfer, in 2001, la Teatrul Bacovia, dupa opt ani de teatru la FANTASIO si nu am plecat de acolo din motive subiective, ci, pur si simplu, acel teatru s-a desfiintat. M-am reintors in Bacau, era atunci director de teatru Calistrat Costin. Am jucat, m-am reintâlnit cu o parte din fostii colegi. Intre timp, s-a infiintat ceea ce s-a chemat Centrul Judetean de Cultura, care avea trei sectii la vremea aceea: Centrul Judetean de Conservare si Promovare a Culturii Traditionale, Ansamblul Folcloric „Busuiocul” si Scoala Populara de Arta. Se cauta un director. Am dat concurs, l-am luat si, in acest fel, am devenit SI director al Centrului Judetean de Cultura, urmând ca, in baza a ceea ce se chema cumul de functii, sa joc si pe scena Teatrului Municipal. Asta este explicatia: conjunctura. Chestia asta a durat pâna in 2009, când a aparut o OU a Guvernului Boc, care a interzis cumulul de functii, insa, asa cum s-a intâmplat in mai multe teatre din tara, se putea juca teatru la colaborare. Eu eram actor, vroiam sa joc, aveam roluri, spectatori, aveam experienta. Nu s-a dorit, nu vreau sa-mi mai aduc aminte, este un episod trist din viata mea, n-am crezut niciodata ca se va putea intâmpla asa ceva. De atunci nu am mai calcat pe scena “municipalului”. E drept ca mi s-a facut o propunere, stii si tu, acea propunere când vrei sa scapi de cineva: sa joc in comedia “Un barbat si mai multe femei”, o piesa in doua personaje, cu 50 de lei, pe la alte teatre 50 de lei se da la figuranti. La colaborare, pentru un rol, se acorda de la 150, 200, 250 de lei. O fi criza, insa acea suma era mai mult decât jicnitoare. Asta a fost.

– Am stat de vorba cu mai multi actori, am citit, in timp ce teatrele de referinta, dar si teatre din provincie, au dus o politica de atragere, de retinere a actorilor profesionisti, chiar daca unii au iesit la pensie, teatrul din Bacau si-a permis “luxul” de a renunta la multi actori de valoare, Geo Popa, Stelian Preda, Florin Zancescu, Tanta Zmeu, ca sa dau doar câteva exemple.

– Da, exact asta am pus eu acum patru ani intr-un interviu la o televiziune: domnule, are Teatrul Bacovia o trupa atât de puternica , cu performanta, cu mari realizari, incât eu, alti colegi, sa stam pe tusa? Evident ca nu am primit niciun raspuns. Directorul de atunci, Adrian Gazdaru, a recunoscut ca suntem actori buni, dar nu sunt bani. Eu nu stiu care este adevarul. Ce inseamna bani?

Orice actor viseaza la un Shakespeare in viata

– Il intrebam si pe Geo, si pe Stelica, in Bacau nu-i loc , nu-i timpul pentru un teatru privat?

– Este posibil, sunt forte, insa se pune problema banilor. A incercat ceva prietenul meu Geo Balint, “Buzunarul de teatru” se cheama, care este o asociatie culturala, insa lucreaza doar cu tineri aspiranti, elevi, studenti. Acum sunt muuulte-multeee facultati de teatru. Când am dat eu, in 1976, si am intrat primul pe lista, 800 de candidati pe 10 locuri, era o singura facultate in România. Acum sunt facultati de teatru prin toate orasele. Se faceau patru ani de actorie, nu trei ca acum, iar ultimul an este de productie, este asa un fel de calificare la locul de munca. Iti dai seama care este calitatea actului artistic.

– La ce clasa ai terminat?

– Am inceput si am terminat cu “mesterul” Dem Radulescu. Am avut profesori mari actori, mari regizori, Amza Pelea, Octavian Cotescu (Dinu Apetrei, Dumnezeu sa-l ierte, a terminat la clasa lui Octavian Cotescu, Gazdaru la Mircea Albulescu), Marin Moraru, Olga Tudorache, Sanda Manu, Ion Cojar, asistent era Caramitru, numai nume mari. Când ne intâlneam cu vreo unul ne lipeam de ziduri, parca se lua aerul, ne faceam sandvich-uri, nici sa salutam nu mai puteam de emotie. Dar eram cu ei, in preajma lor, sorbeam vorbele, retineam gesturile.

– Daca tot am ajuns aici, unde ti-ai facut debutul?

– La Botosani. Am debutat cu un Shakespeare. Orice actor viseaza la un Shakespeare in viata. Am jucat doua roluri in acelasi spectacol: “Negutatorul din Venetia”. Sa revin. Pe atunci mai era o practica, una sanatoasa, multi directori de teatre veneau in Bucuresti si asistau la examenul de licenta. Orasele mari erau inchise. Mi s-a parut tentanta oferta directorului de atunci de la Botosani, Stelian Preda, colegul nostru acum. Eu am jucat Coana Chirita, ca o paranteza am jucat vreo trei Chirite, si dupa spectacolul de la “Casandra” a venit la mine si m-a invitat la masa. Am vorbit, dupa care vine propunerea: daca vii la Botosani, esti angajat din clipa asta si vii din toamna, la inceperea stagiunii, ai si casa imediat. Domnule, asa a fost, un om de cuvânt. Eram casatorit, am stat la hotel doua zile, platit de teatru, dupa care m-am mutat in apartament.

– Dupa ani, te vad pe afise in Bacau…  

– Visul meu era sa fac revista, am vrut sa plec la Constanta, nu s-a putut si am venit in Bacau, intre timp Stelian Preda a fost numit director la teatrul bacauan, in locul lui Traian Valeriu. M-a sunat: Florine, vrei sa vii in Bacau? Care-i oferta?, am zis. Ce vrei? Casa si post pentru nevasta. Ma suna peste o luna si imi spune sa vin sa iau cheile, era director adjunct Titi Blanaru, plecat si el dintre noi, un om extraordinar, zice, te duci pe strada cutare, descui si vii sa imi spui daca iti place. Trei camere, decomandate, etajul II. Mi-a placut. Am ramas. Tu stii ca eu sunt din Moinesti, de fapt nascut la Maternitatea din Comanesti, copilarit la Zemes, fiu unic al unor parinti extraordinari.

Publicul il hraneste pe actor

– Florine, esti actor, ai mâncat pâine in culise, pe scenele unor camine culturale, ai transpirat pe scena, ai baut apa din “Fântâna Blanduziei”, in ultimul timp salile, in afara de premiere, sunt goale. Ce se intâmpla?

– Eu nu mai sunt pe scena, nu mai am pulsul, nu pot sa-ti spun mai multe. Iti voi spune doar câteva gânduri. Eu cred ca trebuie sa faci in asa fel incât sa fii mereu aproape de spectator. Am auzit unele voci care spun ca nu trebuie sa te cobori la nivelul celui din sala, este o prostie, dar actorul pentru ce traieste? Cine il hraneste? Daca sala este goala, eu cu ce ma duc acasa? Nu ma cobor la nivelul publicului? Dar eu unde joc, joc in padure? Joc pentru mine, pentru regizor? Ne satisfacem impreuna, numai pentru o idee regizorala si nu intelege nimeni ce se intâmpla pe scena? Sa faci spectacole numai de dragul de a face experimente, de dragul metaforei? Bune si astea, dar poporul vine la teatru sa vada, sa auda, sa inteleaga, sa se relaxeze, sa râda sau sa plânga, cum ne spuneau maestrii nostri, sa aiba ce povesti acasa, la serviciu. Daca iese si isi face cruce, Phtiu!, ca n-a priceput nimic, mai vine a doua oara? Nu mai vine. I-ati, domnule un sociolog, un psiholog si pune-i sa cerceteze si sa vina cu raspuns la intrebarea “Cui ne adresam?”

– Conceptia spectacolului, regizorul…

– Nu numai. Pentru un spectacol, un spectacol bun, iti trebuie trupa, actori de valoare, sa ai toate genurile acoperite, ca la o echipa de fotbal, nu poti sa ai numai fundasi, portar si sa nu ai extreme, atacanti! Dupa aceea, ai nevoie de un regizor bun, cotat la bursa, cu nume, cu opera, de scenograf. Nu putem ocoli ce este mai important: banii? Aici sunt tot felul de discutii, cât da statul, cât vrea sa se implice un sponsor, mai multi, acei mecena de care tot vorbim, de oameni cu suflet, cu dragoste fata de teatru, de spectaol. Depinde de managementul teatrului, de director, de administrator, de actori, de lobby. Nu pica nimic din cer, doar cu munca, cu vointa, cu pasiune. Depinde de ce fel de teatru dorim sa facem in oras, de repertoriu, cum este “Bacovia”, de proiect – aici este mai complicat, sau teatru gazda, cum este Teatrul de Vara. Avem si noi Gala Star, buna, cu participare internationala, cunoscuta, este un eveniment important, Bacaul este pe harta europeana, insa eu ma refer aici la teatru de echipa.

Teatrul din Bacau este pentru mine o rana inchisa

– Ce mai vorbim despre teatru, Florine?

– Eu nu mai vreau sa vorbesc acum despre teatrul din Bacau, este o rana care s-a inchis, se vede inca cicatricea, nu m-am resemnat, nu imi sta in fire, visez inca, sunt tânar, contactul cu publicul nu l-am pierdut, am dese iesiri la unele manifestari, merg prin judet, citesc, ma duc la spectacole. Sunt un om viu, domnule. Am proiectele mele, imi vad de ceea ce mi-am propus. Probabil ca, daca mi s-ar face o oferta serioasa, m-as intoarce, dar…Cum?

– Sa trecem la “treburile tale”. Cu se ocupa institutia pe care o conduci?

– Sa raspund ca la carte: coordoneaza, indruma si asigura asistenta de specialitate asezamintelor culturale, ceea ce se cheama mai pe româneste – camine culturale. Ne ocupam de formatii de amatori, nu avem treaba cu formatii de profesionisti. Se mai ocupa de salvgardarea patrimoniului imaterial. Chiar acum lucram la un proiect, la un material foarte serios prin care inventariem ceea ce mai exista in judetul Bacau. Este o paleta larga, pornind de la arta spectacolului, mestesuguri trationale, datini, obiceiuri. Nu este vorba numai de scripte, ci si de documente foto-film. Asadar, pe drumuri, pe drumurile din tot judetul, pentru a culege valorile traditionale, de la Ghimes pâna la Sascut, la Oituz, unde este fieul mesterilor tesetori si olari, Berzunti, Sanduleni, unde avem o traditie in confectionarea mastilor si costumelor populare, este vorba de familia Lungu, mergem peste Siret, unde se mai pastreaza comori ale folclorului si mestesugurilor traditionale.

– Le arhivam, le punem intr-un spatiu si mor acolo. Imi spunea maestrul Ilie Boca ca un artist, fie el si popular, are nevoie de public, de spectacol, sa-l vada si sa-l aprecieze lumea. Are centrul si asemenea preocupari?

– Nu moare nimeni si nimic. La nivel judetean, dar si national exista calendare ale activiatilor noastre, unele traditionale, care au o data, o perioada de desfasurare, altele sunt in curs de afirmare, pe care dorim sa le permanetizam. De exemplu, cine este cel mai bun in pictura pe icoane? Este Gheorghe Parascan. Gheorghe Parascan merge la Pitesti, reprezinta la acea manifestare Bacaul. In arta naiva, cine este sau cine sunt cei mai buni? Maric, Catinca Popescu, Salomeea Andronic, Margos, Constantina Voicu etc. Acestia pot merge la saloane, la expozitii nationale sau internationale. Ies la public, se confrunta cu alti creatori, vad ce se intâmpla in domeniu. Acum pleaca o formatie de la Pancesti – Sascut, “Mugurelul”, condus de un invatator, Ghita Popa il cheama, la festivalul “Dobroge mândra gradina”. Este o permanenta miscare, o benefica promovare pentru artisti, dar si pentru localitatile de unde provin. Noi lucram pe baza de parteneriate, nu poti intra in casa omului nepoftit. Am reusit pâna acum sa incheiem asemenea parteneriate cu 20 de localitati, iar lista este deschisa. Aici trebuie sa fac o precizare: pot fi zece centre ca al nostru, o armata de oameni, daca acolo, la sat, nu sunt oameni cu suflet, nu exista vointa si ceva bani, nu se intâmpla nimic.

Este greu sa tii in viata traditiile si obiceiurile

– Centrul are specialisti, personal calificat?

– Toti sunt pregatiti, au experienta. Eu, ca manager am terminat teatrul, Nicolae Radu are conservatorul, Rares Draghici este conservatorist, Daniela Gaftea a terminat artele plastice, Feodosia Rotaru este specialist etnograf, Petrica Vlase specialist in folclor, datini si obiceiuri, Dumitru Patrichi este coregraf, Amedeo Spataru, la imagine, a terminat IATC-ul. Putini, dar buni. Spuneai ca unele datini, obiceiuri, mestesuguri s-au degradat, este posibil, insa noi nu raspundem de artizanat, nu-l incurajam, dar nici nu putem opri fenomenul. Sa va dau un alt exemplu, initiativa noastra, care am denumit-o “Conexiuni” are un impact pozitiv in localitatile rurale, organizam sezatori, simpozioane, dezbateri, lansari de carte de specialitate, intâlniri cu mesteri populari din mai multe localitati, este o treaba serioasa, profesionista si ne tinem de ea. Sa nu neglijam insa impactul modernismului de care spuneai, care prinde la tineri, nu te poti opune in totalitate, ei se uita la televizor, pe internet, vad si aplica… Eu plec de la urmatorul principiu: ca sa refaci suta la suta ce a fost odata, nu se mai poate, dar, Bacaul are trei mari zone etnografice, Bacau, Trotus, Colinele Tutovei, interesul nostru este ca in fiecare zona sa avem doua-trei, doua-trei formatii, obiceiuri, mestesuguri, care sa le reprezinte. Si avem.

– Nedeea de la Padurareni…

– Avem Podu Turcului, cu “Privighetorile Zeletinului”, cu prof. Popa la cârma, avem Gaiceana, cu primarul in frunte, Oituzul, Sascutul, cu doua formatii bune, la Hemeiusi, la Saucesti, ce sa mai vorbim de Valea Muntelui. Scopul nostru este pastrarea obiceiului, a formatiilor, dar, mai ales a portului si repretoriului din fiecare zona. Exista, dupa o munca de ceva ani, o initiativa foarte serioasa la Cucuieti – Solont: Nedeea de la Paduraresti, unde sufletul sunt preotul din sat (Irinel Cernat) si consiliul local, este acolo Grupul folcloric “Florile din Cucuieti”. Exista “Ecoul din Vale” de la Faraoani, care este sustinut de un om de afaceri din comuna, Mihai Solomon, care investeste in actul cultural, cum altii investesc in fotbal, in volei. Unde nu am avea cât mai multi asemenea oameni, deoarece, trebuie stiut, si actul cultural costa bani. Despre asta este vorba, daca suntem baieti destepti, putem atrage turisti cu foarte putina investitie, dar ne trebuie drumuri, ne trebuie sali, initiativa si oameni gospodari.

– Din ce am discutat pâna acum, pot sa inteleg ca sunt sanse, sunt chiar certitudini ca ne putem bucura de frumusetea si bogatia folclorului, a obiceiurilor si mestesugurilor noastre traditionale in continuare si ca vom lasa si urmasilor câte ceva.

– Nu avem cum sa nu lasam, ca altfel plecam de aici. Trebuie sa pastram in viata ce am mostenit, ce avem si ce am creat.

– Ultima intrebare, de ce teatru?

– Asta am dorit de mic. Nu am avut alt gând niciodata. De la patru ani mergeam la film, la club, era un club lânga casa mea, stateam in primul rând si vedeam toate filmele, altele de mai multe ori, si fascinat, probabil, de actori, de artisti, mi-a intrat in cap ca vreau sa ma fac actor. Si m-am facut. Se pare, insa, ca mi-a trecut…! Pam, pam!