„Trebuie să-i acuzăm pe zei nu pentru că murim, ci fiindcă trăim…”

Petre Isachi și-a așezat la butoniera Spiritului încă o bijuterie: „Docuficțiuni critice. IV. Miscellanea” (Rovimed Publishers, Bacău, 2018).Isihastru al lecturii, călătorind critic prin universuri înnobilate de marii creatori ai lumii (scriitori, lingviști, filosofi, psihologi etc), dar și de începători ai cugetării, suveran al tehnicilor literaturii comparate, aruncându-ne elevat provocări care amintesc și de virtuțile brainstormingului, criticul și istoricul literar zămislește propuneri hermeneutice cuceritoare în care plasează obiectul criticii, pentru ca și Măria Sa Cititorul să poată oferi un „verdict” propriu care vizează valoarea unui anumit discurs literar. Când analizează creația unui scriitor, Petre Isachi pornește mereu de la acel „De ce există ceva mai degrabă decât nimic?”, întrebarea fundamentală a metafizicii, după cum a numit-o Heidegger.

Noul volum cuprinde eseuri, studii, cronici și note. 14 prozatori, 32 de poeți și alte 16 repere din varii domenii sunt pretextele majore pentru reflecțiile critice ale autorului. Studiul „Literatura ca «putere sufletească»” este emblematic pentru orice antologie a aventurilor hermeneutice. Eseul „«Nu exist. Asta-i notoriu» sau înțelepciunea limitelor” este seducător/ clarificator nu doar pentru adolescenții tentați să mai citească încă pe furiș, „pe sub bănci”, cuceriți de magnetismul licențiozității estetice elevate, ci și pentru specialiști. Am evidențiat doar două repere-vedetă ale metadiscursului isachian. Constrâns de formatul prezentului semnal editorial, mi-am centrat atenția pe trei paliere ale volumului: Întrebări, „Etichete” și Ziceri.

În filosofie, mai ales, se spune că întrebările sunt mai importante decât răspunsurile. Ascultați câteva întrebări isachiene: „Cum se ivesc scriitorii mari?”; „Cum își face loc «mahalaua sufletească»?; „De ce trebuie citit Joyce?”; ,,Ridicoli asemenea lui Iisus? Asemenea lui Don Quijote?”; „Să fie asumarea sexualității o necesitate culturală incontestabilă?”; „Din ce punct privește scriitorul epoca?”… Ascultați și câteva răspunsuri… „Paradoxal, scriitorii mari/ excepționali se nasc din ceea ce lipsește în mod specific unei societăți.” „Atunci când are loc schimbarea bruscă a elitelor – cazul României după 1989 – latența sufletească în care factorul de preselecție și de proto-organizare eșuează se identifică cu momentul când își face loc «mahalaua sufletească»”.„Recitindu-l pe Joyce, îl (re)citim pe Homer. Nu uitați: cărțile necitite se răzbună mai târziu. Nu există răzbunare mai mare.” „Câtă sinceritate în relațiile cu noi înșine și cu Lumea, atâta ridicol! […] Mă întorc iar la Mircea Eliade, care a fost convins toată viața, că doar «ridicolul singur merită să fie imitat». Se gândea, probabil, la ridicolul lui Iisus! Sau la cel al lui Don Quijote?”…

Cum sunt ,,etichetați” unii scriitori?… Viorel Savin: ,,…rege al propriei sale lumi”. Dumitru Brăneanu: „…fratele îndoielii”. Ștefan Dincescu: „Olteanul «nărăvaș și abrupt» cu personalitate macedonskiană adoptat în orașul lui Bacovia”. Ion Dinvale: „Descinde din filosofia petroniană de sorginte epicureică”. Silvia Miler: „O poetă urmărită de Gorgone”. Nicolae Mihai: „Poet care potențează poetica tăcerii”. Gheorghe Izbășescu: „Ulise al Oneștiului sub protecția zeiței Athena”. Dan Sandu: „Un poet pamfletar și polemic, nemulțumit de acest veac spectaculos ostentativ contaminat încă de bolșevism”… Ion Fercu: „Asemenea lui Kafka, I.F. caută […] să comunice ceva incomunicabil”…

Ziceri isachiene… „Modelat de banalitate (citește societate) anti-eroul literaturii neonaturaliste îmbrățișează logica absurdului plecând de la convingerea că trebuie să-i acuzăm pe zei nu pentru că murim, ci fiindcă trăim inutil, absenți, cuceriți de nonsensuri și valori.” „Cititorul turmentat este totdeauna un om cu totul «recent», fără trecut și, în consecință, fără educație. Nu are, prin urmare, cultul strămoșilor, al tradițiilor și nici noțiuni de morală. El participă la constituirea unei societăți noi, de tranziție, în absența unei tradiții.” „Odată cu comunismul, idolatria a căpătat proporții teocratice asiatice. Postcomunismul impune hedonismul drept forma cea mai perfidă a inautenticului.” „Orideunde ar privi epoca/ lumea, scriitorul nu trebuie să uite că justiția, jocul și șansa sunt fiii legitimi ai destinului, iar «norocul» – copilul din flori al hazardului, înfiat de soartă– este trimis pe la viețile oamenilor, pe care-i descoperim apoi la Poarta […] deșertăciunilor”…

„Docuficțiuni critice. IV. Miscellanea”. Peste 500 de pagini de o tulburătoare bucurie intelectuală. Problematizare, invitație în abisuri, dar și pe piscuri, o enciclopedică privire ce scanează o lume care spune despre Lume totul și… nimic. Nimicul și Totul fiind, evident, categorii filosofice cu aură de invidiat.