Mi-a stârnit zâmbetul o mărturisire a regizorului Claude Lelouch, care spune că el e foarte curios şi că observă tot şi se hrăneşte cu tot ce vede, „ca o adevărată portăreasă”. De aici vine firescul şi adevărul sensibil al filmelor sale, emoţia, melancolia lor. Amestecul acela tulburător de viaţă şi reflecţia ei în creaţie. Vă amintiţi, desigur, cei dintr-o generaţie ceva mai coaptă, de „Un bărbat şi o femeie”, un succes răsunător al cinematografiei franceze din 1966, unul dintre cele mai mari și frumoase filme de dragoste din toată lumea.
Când mă gândesc la el, fredonez, de fiecare dată, acel refren faimos, ba da ba da ba da… revăzând imaginea îndrăgostiților pe o plajă. În fine, acum, după mai bine de jumătate de secol, Lelouch revine la acea poveste de dragoste care a lăsat urme adânci în cei doi protagonişti, care au rămas ca doi eterni logodnici ce nu şi-au spus ultimele cuvinte, și face un nou film, „Cei mai frumoşi ani dintr-o viaţă”.
Cu aceiași actori, cu Anouk Aimée şi Jean-Louis Trintignant, aflaţi la vârste foarte înaintate, de unde și ușoara lor teamă când au început lucrul pe platourile de filmare, ca să nu fie ceva nepotrivit, etc. dar și-au luat inima în dinți și au înfruntat riscul, chiar dacă sănătatea lor e precară, merg mai greu, văd mai prost, etc. Imaginaţi-vă că fermecătoarea Anouk și seducătorul Jean-Louis (care a făcut, în 2012 un rol extraordinar în răvăşitorul „Amour” al regizorului Haneke) se apropie de 90 de ani, dar amândoi au anumit aer senin, o aură și o bună dispoziție care sfidează bătrânețea și inevitabila apropiere a sfârșitului. Reîntâlnirea celor doi actori este emoționantă, ei jucând foarte expresiv, cu infinite nuanțe o poveste de iubire neterminată, netrăită până la capăt.
E și multă tristețe în film, deși tonalitatea de ansamblu e mai degrabă una luminoasă. Jean-Louis se află la o casă de bătrâni, țintuit într-un scaun cu rotile, și acolo îl vizitează Anne, la rugămintea fiului fostului ei iubit. De care nu se despărțise în termeni tocmai buni, dar, în final, cei doi se vor regăsi. Sunt scene tulburătoare în „Cei mai frumoși ani dintr-o viață”, flash-backuri nostalgice, dar și clipe memorabile din prezentul în care iubiții de odinioară se privesc într-un alt fel, cu tandrețe, cu totală acceptare, sincer, fără să mai trișeze, și cu un dram de umor, redescoperindu-se treptat. Pentru că e nevoie de un munte de îngăduință ca o relație să meargă bine, nu-i așa ? Claude Lelouche, care a traversat și el câteva furtuni amoroase în viață, știe că sentimentele adevărate zdruncină, lasă urme de neșters.
De aceea, oamenilor le este frică de dragoste, afirmă regizorul într-un interviu, nu mai au curajul să o trăiască. „Astăzi bărbaților le este frică de femei. Femeile nu mai au încredere în bărbați (iar ele își doresc perfecțiunea și, în plus, au memorie bună, nu uită nimic) și iată că punem în pericol cel mai frumos lucru din lume. Suntem capabili să ucidem comoara vieții care e dragostea”. Iar aceasta e ca un diamant care trebuie șlefuit, pentru că orice imperfecțiune se vede imediat. Și când apar mai multe defecte, el se poate sparge, deși numele lui înseamnă „indestructibil”, iar așchiile din această piatră socotită un simbol al iubiri eterne pot să înțepe foarte tare, făcând răni adânci, care nu se vindecă odată cu timpul. De aceea îți trebuie curaj ca să te arunci cu toate forțele într-o dragoste și s-o trăiești cu adevărat, fără niciun fel de subterfugii.
