Interviu cu Irina Grosu, medic specialist anestezist la Cliniques Universitaires Saint Luc, Université Catholique de Louvain – Bruxelles, Belgia
– Cum e vremea in Belgia? La noi, in România, iarna nu-i ca vara, ninge, iar autoritatile, invariabil, sunt prinse nepregatite.
– Vremea in Belgia e ploioasa… fie vara sau iarna, cerul e in majoritatea timpului gri si mohorât. Din fericire, temperaturile nu ajung pâna la extremele pe care le cunoastem in România nici vara, nici iarna, iar zapada e un fenomen rar. Insa, atunci când ninge, panica se instaleaza pe toate soselele, in oras ca si pe autostrada, pentru ca soferii belgieni nu sunt obisnuiti sa conduca in asemenea conditii. Nu stiu daca reactiile autoritatilor sunt mai rapide, dar in orice caz, haosul se instaleaza si perturbari enorme ale traficului sunt de asteptat de indata ce un pic de zapada albeste soselele. Impresia mea e ca zapada creaza un haos chiar mai mare decât in România, iar daca iarna frigul extrem nu imi lipseste, trebuie sa recunosc ca vara mi-as dori din când in când sa imi fie cald…ceea ce nu se intampla mai mult de câteva zile pe an. O gluma pe care o facem noi românii intre noi aici e ca “vara incepe intr-o dimineata si daca nu esti atent, ai ratat-o pentru ca se termina in aceeasi seara” .
-De mai multi ani te-ai stabilit in Belgia, la Bruxelles. Cum a ajuns un medic anestezist, cu studii in Iasi, in Capitala democratiei europene?
– Am plecat in octombrie 2004 ca rezident, cu o bursa de un an. Am auzit de la alti colegi ca acesta posibilitate de a invata si practica anestezia la un alt nivel exista si am aplicat pentru una din aceste burse. La Saint Luc am ajuns accidental, reteaua de spitale care primea rezidenti români pentru a ii forma pentru un an sau doi nu cuprindea St Luc, “spitalul mama”. Insa, cum celelalte spitale nu mai aveau locuri, am fost primita la St Luc si se pare ca a fost un pas pozitiv pentru ambele parti, deoarece eu am invatat enorm si, la rândul meu, am deschis o poarta pentru alti rezidenti români. Anul urmator, alti trei colegi ai mei au fost primiti la St Luc, anul urmator altii.
– De ce Belgia si nu România?
– Pentru ca la momentul respectiv Belgia oferea o pregatire profesionala in specializarea mea, pe care nu credeam ca as putea sa o primesc acasa, in orice caz nu intr-un mod atât de rapid si condensat. In al doilea rând, era o ocazie de a trai intr-un alt mod, de a ma adapta la alte conditii, de a descoperi o alta lume, de a perfectiona o limba straina invatata la scoala dar niciodata practicata, era o ocazie de a vedea lumea de aproape…
– Ai terminat la “Vrânceanu”, ce amintiri ai din perioada de liceu?
– Despre perioada de liceu pastrez amintiri foarte frumoase. Am avut sansa sa avem doua diriginte care sa se ocupe de noi, sa ne asculte si sa ne ia in serios problemele adolescentine: dna Condrea si apoi dsoara Cârnu. Toti profesorii mi-au ramas in minte, profa de mate, dna Cozac sau profa de româna, dna Miron. Nu mi-am inchipuit niciodata ca franceza pe care am invatat-o la liceu cu dna Chiriac imi va folosi atât de mult in viata, dar ma bucur ca am facut-o. E perioada din viata mea in care s-au nascut si crescut cele doua prietenii, cele mai vechi si puternice din viata mea, prietenii pe viata, la bine si la rau, cu Sânziana Cristescu si Anda Tanase, cu care pastrez un contact strâns in ciuda distantei geografice.
“Adresabilitatea la medic ramâne mediocra in România, de multe ori pacientii ajung la medic intr-o faza avansata a patologiei lor, când lucrurile sunt absolut disperate pentru ei, dar si pentru medicul care trebui sa-i trateze.”
– Cunosti sistemul de sanatate din România, care ar fi diferentele dintre ceea ce ofera sistemul din Belgia si ce exista la noi?
– Diferentele ramân marcante la nivel de resurse. Resurse tehnice, medicamentoase, umane, capacitatea de a se ocupa de un pacient beneficiind de toate aceste resurse ramâne incomparabila intre România si Belgia sau o alta tara occidentala. Cred ca nu trebuie neglijat faptul ca si “educatia medicala” a populatiei este extrem de diferita intre cele doua tari. Conceptul si programele de preventie si screening pentru diverse patologii este, cred, de asemenea la un nivel inferior in România. Nu in ultimul rând, cred ca atitudinea medicului fata de pacient e diferita…poate ca lucrurile s-au mai schimbat de când am plecat eu, dar respectul fata de pacient si drepturile lui e o notiune care la momentul plecarii mele din România nu avea inca mare valoare.
– Lucrezi la un spital de stat sau privat? In România, dupa cum stii, aproape toata populatia beneficiaza de asistenta medicala gratuita, sistemul privat este la inceput, insa nu este, deocamdata accesibil celor cu venituri mici.
– Sistemul e putin mai complicat. Lucrez la un spital privat, dar fara scop lucrativ si care e in acelasi timp spitalul universitar al facultatii de medicina. Nu lucrez ca independent, ci ca salariat.
Aici, toata populatia ar trebui sa plateasca o cotizatie trimestriala pentru “acoperirea de baza” in caz de ingrijiri medicale. Cei care doresc sa aiba acces la spitalele private sau la conditii speciale platesc in plus o asigurare suplimentara. Nu intru acum in detalii, deoarece sistemul este diferentiat pe regiuni si departamente.
– In ultimii 15 ani, foarte multi absolventi de la Medicina, dar si medici cu experienta din România au ales sa profeseze in alte tari din Europa. Care sunt motivele, in opinia ta, a migrarii masive, astfel ca spitalele noastre au ramas fara medici specialisti?
– 1. Conditiile de munca: indisponibilitatea resurselor tehnice, a medicamentelor, a resurselor umane necesare in diagnosticarea si tratamentul unui pacient; 2. Conditiile salariale; 3. Pastrarea unui sistem de “actiune” arhaic, atât ca reflectie in diagnosticul si tratamentul pacientilor cât si ca interactiune intre medic si pacient.
– La spitalul unde lucrezi sunt si alti medici români?
– Da, sunt multi medici rezidenti români in anestezie (asa cum eram eu cu ceva ani in urma) si sunt si medici rezidenti sau chiar specialisti pe alte specialitati: chirurgie, radiologie, cardilogie…
– Medicii de alte nationalitati beneficiaza de acelasi tratament (pozitie, promovare, salarii) ca medicii autohtoni?
– In cele mai multe cazuri, medicii de alte nationalitati vin aici cu scopul de a petrece un an sau doi pentru a se specializa in domeniul lor. Daca din diverse motive ei decid sa ramâna si gasesc un loc intr-un spital belgian sau daca sunt invitati sa ramâna, o data ce diplomele de medic (si medic specialist) sunt recunoscute, au acces la acelasi sistem de promovare si salarial ca si medicii autohtoni.
“Consider ca pentru munca mea, pentru responsabilitatile de serviciu sunt platita corespunzator.”
– Poti sa ne spui care este salariul tau? Ce poti face cu banii câstigati?
– Nu stiu care mai e salariul unui medic specialist in România la sase ani dupa abslovirea examenului de specialitate, dar sunt sigura ca salariul meu e consistent mai mare. E un salariu care imi permite chiar si intr-o tara scumpa ca Belgia un trai decent si fara grija zilei de mâine. Totusi, nu pot spune ca traiesc in lux si pentru a achizitiona un apartament (sau o casa), efortul financiar si imprumutul la banca ramân semnificative.
– Pe lânga salariu, de ce alte facilitati beneficiaza un medic in Belgia?
– Depinde de sistemul de salarizare care e diferit in privat si la stat, dar slariul ramâne baza.
– Chiar daca nimeni nu recunoaste, in România se mai practica micile si marile “atentii” când te duci la medic. Exista aceasta practica si in Belgia?
– Nu, nu am auzit de acest obicei ca o practica si in niciun caz ca o conditionare a actului medical de aceasta atentie. Pacientii mai ofera o cutie de bomboane, o floare, daca totul s-a petrecut cu bine si au apreciat grija personalului medical pentru ei, dar totul se opreste la acest nivel.
– Irina, te rog, daca este posibil, sa descrii o zi din viata ta.
– Ceasul desteptator suna la ora 6, 30-6, 45. Trezitul dimineata e dificil, asa ca mai fur 5-10 minute daca pot…Ajung la spital la 7, 30 si sunt in sala de operatie, echipata pentru o zi de munca, la 7, 45. Ma ocup de doua sau mai multe sali de operatie in care lucreaza sub “indrumarea” mea rezidenti de anestezie. Facem impreuna in asa fel incât fiecare pacient sa aiba parte de cea mai buna tehnica adaptata vârstei lui, interventiei chirurgicale si problemelor de sanatate asociate. Zilele sunt uneori lungi, pe la ora 17, 30- 18, 30 plec spre casa, ar trebui sa fac putin sport sau sa ies sa ma plimb, dar de obicei dupa masa de seara ma prabusesc pe canapea, incercând sa mai citesc câte ceva. Pe la ora 23,30 ma gândesc ca ar trebui sa-mi ofer câteva ore de somn bun inainte de a ataca o noua zi.
“Bacaul ramâne orasul meu de suflet, aici am crescut, am invatat, am amintiri pe care incerc sa le memorez si sa ma bucur de timpul petrecut acasa.”
– Ai fost de sarbatori acasa. Cum ai gasit Bacaul, fata de ultima data când ai fost in tara?
– Din pacate, când vin acasa, petrec cam tot timpul cu parintii mei si cu prietenii apropiati, daca am noroc si sunt si ei disponibili. Nu ies prea mult incât sa vad transformarile Bacaului, dar in iarna asta, zapada si decoratiile de Craciun mi-au lasat o impresie placuta.
– Se vorbeste tot mai des in ultimul timp despre o tendinta de reintoarcere a fiilor rataciti in locurile natale. Cum comentezi aceasta afirmatie? Te bate si pe tine acest gând?
– Nu stiu. M-as bucura sa fie adevarat, caci in mod cert România are nevoie de medici tineri si buni, care vor si pot schimba impreuna un intreg sistem. Fac parte dintre cei care au plecat crezând ca se vor intoarce peste un an sau doi, dar care au ramas totusi in strainatate, purtând in suflet un sentiment de vinovatie. Pentru moment, nu pot spune ca planific reintoarcerea mea, dar nu se stie niciodata.
– Ce ar trebui sa se intâmple in România pentru a te determina sa-ti cumperi bilet de avion doar pentru venit acasa?
– Din pacate prea multe. Dupa primul an in Belgia am simtit ca daca mai ramân un al doilea an, riscul de a avea probleme mari de readaptare la intoarcerea in România (pe toate planurile, profesional si personal) va creste exponential. Faptul ca dupa examenul de specialist petrecut in România m-am mai intors pentru un al treilea an si ca mi-a fost propus sa ramân ca medic cu drepturi depline la Saint Luc au facut sa iau decizia de a ramâne, decizie care nu a fost usoara si pe care mi-o asum inca in fiecare zi, fiind departe de cei dragi si de radacinile mele. Ca sa ma pot intoarce acasa, ar trebui ca viata sa se asemene celei pe care o am in Belgia. Sistemul de sanatate sa fie unul “sanatos”, nu muribund. Salariul sa-mi permita un trai decent, o locuinta corecta, fara grija ratelor la banca. Politica sa nu fie doar un mare show in care coruptia pare inca a fi omniprezenta. Puteti fi sigur ca si noi, aici, departe de tara, facem ce ne sta in putinta pentru a promova imaginea României, a oamenilor ei, a traditiilor si obiceiurilor noastre, a spritului de munca, seriozitate si bune practici.
– In România toata lumea face politica. Viata noastra este dominata de politica, de administratie. Si belgienii au asemenea preocupari? Belgia este tara ciocolatei, a berii, tara unde isi au sediul cele mai importante institutii ale democratiei europene. Cum se rasfrâng aceste lucruri asupra cetateanului?
– Cred ca mass-media e extrem de diferita in România si Belgia. Poate ca si publicul e diferit. E adevarat ca eu nu privesc prea mult la televizor, dar politica, scandalurile, vedetismul nu fac parte integranta din viata cotidiana a belgianului. Politica se face, Belgia e o tara mica si complexa, cu enorme probleme politice si administrative, dar politica nu e o parte pregnanta a vietii oamenilor normali. Cel putin asta este impresia mea. Belgienii sunt mândri de ciocolata, berea lor, de gofre, dar si de …cartofii prajiti.
“Rezidentii români care lucreaza la St Luc au lasat intotdeauna o imagine pozitiva, de oameni muncitori, constiinciosi si care au o putere de adaptare si de invatare extraordinara.”
– Din timpul sederii tale in Belgia, din discutiile cu colegii de serviciu, cu prietenii, cum se vede România de acolo? Au auzit de tara noastra? Cum ne caracterizeaza?
– Au auzit de tara noastra, da. Din pacate si aici sunt prezenti pe strazile si in metrourile din Belgia anumiti oameni, de diferite etnii, cu un comportament care deranjeaza pe loclanici si asta stirbeste imaginea României. O a doua imagine e cea a coruptiei politice intr-o tara care nu reuseste sa evolueze nici economic si nici social. Cei de la spital mai stiu de la noi ca România e o tara frumoasa, cu peisaje si bogatii naturale inegalabile, ca suntem romani mândri de tara lor, desi, imi pare rau sa o spun, nu prea mai sunt multe lucruri de care sa fim mândri.
– Daca ar fi sa ramâi definitiv in Belgia, care ar fi, totusi, argumentele definitorii?
– Chiar daca ma repet, consider ca m-am acomodat la stilul de viata de aici si ca imi place enorm Bruxelles-ul ca oras. Ca sunt in centrul Europei si distantele par rapid de parcurs de aici catre casa ca si spre alte destinatii din lume. De multe ori ma gândesc ca e mai rapid de ajuns de la Bruxelles la Bacau decât de la Bucuresti la Bacau. Aici imi pot face meseria in conditii foarte bune, sunt respectata pentru ceea ce fac si platita suficient cât sa-mi permit o viata decenta, sa calatoresc si sa-mi satisfac micile capricii ale unei persoane tinere.
– Ce au spus parintii tai de decizia de a ramâne intr-o tara straina?
– Sunt unicul lor copil, deci le-a fost si inca le este foarte greu. Stiu lucrul acesta, desi nu mi-au spus si nici nu mi-au reprosat vreodata plecarea. Dar m-au sustinut intotdeauna in deciziile mele si au dorit ca mie sa imi fie bine mai presus de nevoile, visurile si dorintele lor personale. Suportul parintilor mei a fost un lucru fara de care nu as fi reusit nimic si le sunt recunoscatoare in fiecare zi.
– Iti place sa gatesti sau te-ai obisnuit cu bucataria lor?
– Timpul nu imi permite sa gatesc foarte des, dar imi face placere din când in când sa pregatesc ceva pentru mine sau pentru câtiva amici. M-am obisnuit cu bucataria lor, pentru ca e bucataria franceza care nu are arome prea diferite de cele cunoscute de noi.
“Belgienii sunt un popor harnic, responsabil, discret, caruia nu-i place sa se lamenteze toata ziua.”
– Belgia a avut si are o istorie zbuciumata, ca si România, are o organizare administrativa complicata, comune, regiuni, departamente, are doua limbi oficiale, tu lucrezi intr-o comuna (care face parte din Bruxelles) unde se vorbeste franceza. Sunt probleme de comunicare, cum se descurca oamenii?
– La nivelul oamenilor de rând, normali, cum sunt colegii cu care lucrez, diferentele culturale si complexitatea situatiei administrative nu se resimt la un nivel semnificativ. Este, daca imi permiteti, o situatie asemanatoare ca la noi. Oamenii lucreaza impreuna pentru a obtine rezulatate bune in meseriile pe care le practica. La nivel politic si de mass media e altceva, insa nu am caderea sa intru in amanunte.
– Criza economica a facut ravagii in România, salarii micsorate, pensii reduse, somajul este in crestere, inflatia abia este tinuta sub control, datoria externa a crescut ingrijorator. Cum petreceti criza, ca sa folosesc un eufemism?
– Toata lumea spune ca exista o adevarata criza si aici. Poate ca nu sunt cea mai indreptatita a avea o opinie in acest domeniu, deorece traiesc si muncesc intr-un mediu special, spitalul nu e o mare uzina in care sa simt zilnic frica concedierii. Dar chiar si asa, implicatiile financiare ale crizei par a se simti chiar si in medicina: reductii bugetare peste tot. In rest, cred ca efectele sunt aceleasi, am impresia ca puterea de cumparare a scazut, dar ca omenii continua sa traiasca si sa profite de viata.
– Irina, iti multumesc pentru timpul acordat si iti doresc un an bun, oriunde ai fi.
– Va multumesc si doresc si eu bacauanilor, prietenilor mei, fostilor colegi toate cele bune, cu sanatate, ca e mai buna decât toate.
