Tragismul si frumusetea unui dar suprem

Este in firea omului, indiferent pe ce continent traim, indiferent de religia pe care am mostenit-o sau am ales-o, ca, de sarbatori, de Craciun, de Anul Nou si multe altele marcate in cele patru puncte cardinale, sa ne facem urari: de sanatate, de ani mai spornici, sa fim mai buni, sa ne iubim. Sa fim mai buni, mai buni cu cei apropiati, cu cei afalti in nevoi, sa invatam sa fim darnici. A darui este, cred, cel mai inaltator sentiment, cel mai crestinesc gest; si nu numai de sarbatori. Vedem si auzim de asemenea gesturi, pe care, in fuga noastra cotidiana, le inventariem doar, fara a le intelege pe deplin semnificatia profunda.

Ce poate fi mai tragic de frumos, ca tocmai intr-o asemenea zi, de Nasterea Domnului, parintii unui tânar aflat in moarte cerebrala sa decida ca o parte din organele fiului lor sa fie prelevate si daruite, pentru a fi transplantate unor semeni, aflati in suferinta. Din nefericire, viata unui tânar s-a stins, insa alte trei pot spune ca s-au nascut a doua oara, ca urmare a unei decizii pe care nu stiu câti dintre noi am face-o. Aceasta practica este in faza de inceput la noi, de aceea este cu atât mai inaltatoare, mai datatoare de speranta, românii constientizând ca prelevarea nu-l supara pe Dumnezeu, jertfa fiindu-i draga.

In Bacau, din 2013, de când Spitalul a fost acreditat pentru prelevare de organe, s-au inregistrat sapte asemenea gesturi, fiind efectuate tot atâtea operatii complicate de prelevare, cu sprijinul unor echipe specializate din Iasi si Bucuresti, acolo unde au si fost transferate si transplantate rapid si in siguranta, salvând alte vieti. Cred ca povestea acestor oameni, mecanismul interior, lupta dintre dragostea fata de propriul copil si sentimentul durabil al bunatatii, al darului pentru viata, ar trebui facut public, cu atât mai mult cu cât tot mai multi semeni ai nostri au nevoie de noi, deoarece medicina nu are, inca, solutii la aceste afectiuni. Am mai depasit un handicap, cel al neincrederii, al ignorantei, ceea ce inseamna ca am devenit, cu siguranta, mai buni, iar iubirea fata de cei de lânga noi a atins cotele normalitatii.