15 noiembrie 2024

Un tânăr student chinez a murit la doar 17 ani

Tragedia care a impresionat şi îndoliat Universitatea “Vasile Alecsandri”

Un comunicat scurt, sec, al Inspectoratului de Poliţie Neamţ anunţa că un tânăr chinez, student al Universităţii “Vasile Alecsandri” din Bacău, a fost descoperit mort în triajul staţiei CFR Roman. Polițiștii au găsit asupra victimei atât bunurile personale (rucsac, telefon mobil), cât și bani, fără a fi identificate urme de violență pe suprafața exterioară a corpului, ceea ce conduce la ipoteza că nu ar fi fost victima unei infracțiuni cu violență.

Din primele informaţii, se pare că tânărul chinez urma să ajungă la Cetatea Neamţ. Acesta ar fi plecat din Bacău către Roman şi ar fi urmat să schimbe trenul pentru Tg. Neamţ, însă din neatenție s-a urcat într-un tren cu destinația Suceava. Dându-şi seama că a greşit trenul, a încercat să coboare în timpul mersului. Din păcate, tânărul s-a lovit în cădere cu capul de o bornă kilometrică aflată între șine și a murit pe loc.



Ancheta a fost preluată de o echipă complexă formată din specialiști criminaliști din cadrul IPJ Neamț, sub coordonarea unui procuror criminalist, consemnează purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ. Între timp a fost identificat, el se numeşte Yuguo Yin, student la Programul de studii universitare, an pregătitor de limba română, pentru cetăţenii străini, învăţământ cu frecvenţă.

Cu Eminescu în suflet şi în gând

O veste care a cutremurat colegii, corpul profesoral, puţinele cunoştinţe ale tânărului care ar fi împlinit 17 ani pe 15 martie, venit, într-adevăr, în Bacău, pentru a învăţa, în primul an, limba română şi, conform spuselor lui, să urmeze Facultatea de Litere din Bacău.
L-am întâlnit prima dată, însoţit de conf.univ.dr. Ioan Dănilă, la Biblioteca Judeţeană, la o lansare de carte. Am făcut cunoştinţă, s-a bucurat şi mi-a mulţumit cu plecăciune asiatică. Nu după mult timp, l-am revăzut la Galeriile ALFA, la aniversarea zilei de naştere a poetului Mihai Eminescu, îmbrăcat elegant, la care “asortase” o căciulă neagră, românească.

A surprins pe toată lumea când, din buzunar, a scos un mic volum de poezii, din care a citit, corect şi cu intonaţie, mai întâi în limba română, apoi în limba lui maternă, poezia “Ce-ţi doresc eu ţie, scumpă Românie”, de Mihai Eminescu, fiind aplaudat generos de public. Spuneam atunci că i-aş fi acordat cetăţenie română pe loc, consemnându-i gestul într-un editorial. Nu după mult timp, ne-am intersectat la Centrul de Cultură “George Apostu”, tot împreună cu prof. Dănilă, şi tot la o acţiune cu tema: “Universalitatea poeziei lui Eminescu”. Atunci, profesorul Dănilă mi-a vorbit foarte frumos şi laudativ despre Yuguo Yin.

“Este un tânăr extraordinar, care iubeşte foarte mult România, cultura română şi în special pe Eminescu. Merge des în instituţiile de cultură. Îmi spuneau cei de la Casa Memorială «George Bacovia» că s-au trezit cu el în muzeu, interesat de Bacovia, de poezia lui. Poezia lui Eminescu, despre care vorbeai a învăţat să o rostească într-o seară, mergând împreună prin oraş. Era inteligent şi receptiv. Era fascinat de Eminescu!”, ne spune Ioan Dănilă, profesor la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău și unul dintre prietenii buni ai lui Yuguo.

Era o excepţie, un geniu

Yuguo Yin a ajuns în Bacău, la Universitate, în toamna lui 2018. Absolvise liceul în țara lui și plănuia să stea cinci ani în Bacău, timp în care să învețe limba și să termine Facultatea de Litere. A colaborat cu Institutul Cultural Român din Beijing, activ nu doar spectator, iar dragostea lui pentru România a început după ce l-a citit pe Eminescu în chineză. Era singurul copil al unei familii de intelectuali: mama sa e profesoară universitară de limba și literatura chineză, iar tatăl e profesor de cultură și civilizație indiană. Visul lui Yuguo era să învețe bine limba română și să traducă din literatura română în limba chineză, pe Bacovia, pe Eminescu etc.

“M-a marcat profund încă de la început, era genul de student pe care ţi l-ai dori multiplicat în mai multe exemplare. Nu a lipsit de la niciun curs, autodidact, după cursuri învăţa, se pregătea singur, în căminul studenţesc unde locuia, împreună cu un student din Turcia. Foarte educat, politicos şi foarte sociabil.

Am simţit la Yuguo o sete de cunoaştere nemaipomenită, călătorea foarte mult, a fost la Alba Iulia, la sărbătoarea Centenarului Unirii, la P. Neamţ, cunoştea muzeele din Bacău, ştia istoria şi geografia României. Aproape orice discutam la cursuri, spunea «Ştiu asta!» Avea doar 16 ani!”, ne-a spus şi Luminiţa Drugă, conf.univ.dr. director al Departamentului de Limba şi Literatura Română şi Ştiinţe ale Comunicării, de la Universitatea “Vasile Alecsandri”. “Era o excepţie, un geniu, călătorea mult, rareori cu un student din Maroc, însă nimeni nu putea ţine ritmul cu el, învăţa mult, avea o memorie extraordinară. Când vorbeam de Eminescu, se pleca şi ducea mâna la inimă. Impresionant, la un tânăr venit din partea cealaltă a lumii. Toată lumea l-a îndrăgit. La această veste, care a venit ca un trăsnet, toţi colegii mei, studenţii au rămas impresionaţi, toţi îl regretăm. Ne-am dori să-i întâlnim părinţii, să le spunem cine a fost pentru noi Yugou”, a mai spus Luminiţa Drugă.

Pe 1 februarie urma să susţină un prim examen, din sesiunea de iarnă, însă locul lui din clasă, de la geam, va rămâne gol. Şi a venit vestea, incredibila veste: un accident stupid i-a curmat viaţa. “L-am bocit ca pe cineva din familie”, mi-a transmis profesorul Dănilă prin telefon, iar eu pregăteam un interviu cu noul meu prieten, însă m-a rugat să-l amân până după sesiune.

Informaţiile sunt puţine acum. Ancheta este în desfăşurare. Au fost anunţate Ambasada Chineză, Ministerul de Externe, familia.
Colegii de la universitate au aprins o lumânare în holul Facultăţii de Litere, în dreptul fotografiei tânărului pe care toată lumea îl iubea.

Adio, omule drag!

“De 1 Decembrie, la Alba Iulia”

Cu acordul redacţiei revistei Ateneu, redăm câteva pasaje din extraordinarul reportaj scris de Yuguo Yin, în engleză, tradus prin programul Google, publicat în Ateneu, sub îngrijirea prof. Ioan Dănilă, cu impresiile lui de la Alba Iulia.
Căutaţi revista Ateneu, pentru a citi integral cronica evenimentului de la Alba Iulia, văzut şi simţit de un tânăr foarte talentat, care, în numai câteva luni, a devenit, aşa cum spunem noi, “un bun român”.

“Privind înapoi la călătoria mea în Ardeal în urmă cu mai mult de o lună, mă simt încă foarte entuziasmat. Evenimentele uimitoare, atmosfera înflăcărată și oamenii minunați nu m-au lăsat indiferent. Amintirile legate de înscrierea mea la celebrarea Marii Uniri mă vor însoţi o perioadă foarte lungă.

Am ajuns cu trenul la Alba Iulia în dimineața lui 30 noiembrie. Era încă rece. De aceea, mi-am cumpărat o cafea la magazin, în incinta gării, şi de asemenea o carte intitulată «România în 100 de ani». Până în prezent nu pot să o citesc, deoarece textul este în limba română, dar voi fi capabil în viitor, când voi face progrese în studiul meu.

În holul stației am văzut doi oameni vechi și am încercat o discuție cu ei. Din păcate, nu ne-am putut înțelege reciproc foarte bine, pentru că vorbeau doar în limba română, dar cel puțin am ajuns să aflu că și ei au venit cu trenul din Moldova. Unul dintre ei venea de la Botoşani, iar celălalt, de la Vaslui. Am luat numele lor și modul de conectare a acestora și intenționez să le trimit un mesaj în ziua de Anul Nou. Îmi imaginez că în timpul șederii mele în România îi pot vizita într-o zi, ca prieten. (…) Sunt dispus să-mi petrec ceva timp la malul mării vara și să merg la Timişoara în data de 16 decembrie 2019. Vor fi 30 de ani de la Revoluția din România, care a izbucnit acolo; o dată semnificativă.(…)

Mai târziu, ne-am dus să vedem evenimentul din acea zi: cinstirea lui Mihai Viteazul. Oameni în costume tradiționale jucau, alţii cântau la buciume sau se prindeau în mici parade. După aceea, eu și bătrânul am întâlnit un localnic foarte ospitalier. Ne-a invitat să bem un ceai împreună cu familia lui. Ne-am simțit bine și am schimbat numărul mobil al celuilalt. Înainte de a merge înapoi la hotelul meu, m-am dus în orașul de jos și mi-am cumpărat un steag. În magazin, vânzătorul a spus că steagul costă 15 lei, dar când i-am dat o bancnotă de 100 de lei, mi-a întors 90 și mi-a spus «Mulțumesc»”. I-am mulțumit și eu și am fost foarte fericit. (…) Am luat prânzul cu prietenii mei (m-au tratat din nou) şi ne-am întors să urmărim parada militară. Așa cum am menționat, am avut un loc bun de a urmări parada forțelor aeriene: a fost într-adevăr o experiență foarte șocantă și de neuitat de a avea elicoptere și avioane trecând pe deasupra capului, în special MiG-21, cu un sunet special, foarte rapid.

Am părăsit hotelul la ora 18.30, în timp ce trenul meu era programat să părăsească Alba Iulia la ora 22.38. Prin urmare, înainte de a merge la gară, am trecut prin fața Universității și m-am bucurat de un festival minunat de muzică populară românească și apoi de focuri de artificii fascinante. M-am simțit într-adevăr mulțumit de tot timpul petrecut la Alba Iulia.”




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014