Soferii care au tranzitat orasul sau au iesit cu treburi in zona de sud a municipiului Bacau au avut parte de o noua aventura in trafic. Zona de sud a orasului, la iesirea din Bacau spre Bucuresti a fost greu de traversat din cauza traficului aglomerat.
Incepând din zona Narcisa care preia o parte din traficul greu si pâna dincolo de zona hipermarketurilor (la iesirea din oras) se circula bara la bara, indiferent de ora. Traficul greu de pe Calea Doctor Alexandru Safran – soseaua de legatura spre Onesti cu iesire in strada Narciselor – se intersecteaza spre sud cu alt segment de tir-uri si camioane preluat de cartierul Izvoare si varianta ocolitoare care traverseaza comuna Letea Veche si iese la intersectia strazii Republicii cu strada Aeroportului.
Cu nervii intinsi la maxim sunt si taximetristii, care, cu greu reusesc sa faca fata comenzilor pentru si din zona de sud a orasului.
„Se circula foarte greu! Zici ca toata lumea a iesit in oras cu masina! Resimtim din plin si intoarcerea in tara a celor plecati la munca in strainatate. Lumea este nervoasa si intr-o continua fuga. Nu-mi explic unde se grabesc toti acesti oameni!”, spune Marian Chiribau, sofer de taxi. Un alt sofer spunea ca zilele trecute a facut o ora de la Auchan pâna in Orizont si de atunci incearca sa evite aceasta zona. Strazile limitrofe din zona Narcisa erau la fel de aglomerate.
Pe strada Bucegi, masinile asteptau pe o coada interminabila sa-si faca loc in strada Narciselor, pentru a-si continua traseul. Masinile care circulau pe strada Narciselor spre strada Republicii, pareau ca nu se mai termina. La un moment dat, in trafic a intervenit o persoana care dirija un cortegiu funebru.
Secundarele semafoarelor treceau mult prea repede pentru soferii grabiti, drept pentru care unele masini ramâneau blocate in intersectie. Pietonii isi cereau la rândul lor drepturile. „Opriti, oameni buni! Vrem si noi sa trecem! Nu ne vedeti nici macar pe trecerea pentru pietoni?!?”, strigau pietonii descumpaniti.
Si prin aceasta aglomeratie, masini de politie si ambulantele incercau sa-si faca loc pentru a ajunge la interventii.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.