Mare sarbatoare la Solont
Când am fost invitat duminica, 28 martie 2010, la Solont, ma gândeam ca voi participa la o serbare scolara ca multe altele organizata in aceste zile premergatoare Sarbatorilor Pascale. Când am intrat in Caminul Cultural mi-am dat seama ca m-am inselat. Zeci de copii si parinti isi revendicau un loc pe scaune, iar altii, multi de altfel, au ramas pe margine. Emotii, larma, pregatiri in scena pentru inceperea spectacolului.
Organizat dupa toate regulile unei manifestari de tinuta, dupa cum aveam sa ma conving, cum rar am mai vazut in ultimii ani, Spectacolul-concurs “Traditii, obiceiuri si fantezii pascale” – editia I, proiect educational in parteneriat, a avut ca protagonisti peste 200 de elevi, indrumati de aproape toti dascalii din sat. “Este un proiect la care lucram de mai bine de doua luni si am dorit sa fie o sarbatoare a daruirii, talentului si sensibilitatii copiilor din Scoala cu clasele I-VIII din Solont, la realizarea caruia au participat nemijlocit si parintii elevilor, dar si alti oameni cu suflet si dragoste pentru actul educational din comuna. Dedicam stradania noastra Marii sarbatori a Floriilor cât si Invierii Domnului”, ne spune inv. Tamara Gherasimescu, coordonatorul proiectului, alaturi de colegele ei inv. Marioara Cretu si inv. Tatiana Mares. Colaboratori de nadejde au fost Protopopiatul Moinesti, Bisericile din Solont si Cucuieti, Primaria, Bibilioteca comunala, dar si Asociatia folclorica “Florile din Cucuieti”. Invitati speciali au fost Ansamblul “Florile din Cucuieti”, grup cunoscut si recunoscut in judet, dar si in multe localitati din Italia, infiintat si coordonat de preotul paroh Irinel Cernat, cât si elevii din clasele a II-a si a IV-a din satul Sesuri, comuna Poduri, cu un program intitulat “Si florile se roaga”.
Mici actori
Sonorizare, decoruri, expozitii, spectatori. Gong. Intreaga manifestare a fost gândita ca un maraton, pe sectiuni si grupe de copii. Primii care au intrat in scena au fost cei de la sectiunea “Mici actori”, cu montajul “Azi cu totii praznuim”, un recital sensibil si pus in scena cu migala de elevii claselor I-IV din Solont, coordonatorii sectiunii fiind inv. Tamara Gherasimescu, inv. Elena Puscalau, institutor Mirela Bunduchi si prof. Iulian Neagu. In acest calup al spectacolului au mai urcat pe scena, in afara concursului, Ansamblul folcloric “Florile din Cucuieti” si micii artisti din Sesuri. Micii actori, cu suflet mare si talent pe masura au fost ovationati timp de trei ore de cei peste 300 de spectatori, colegi si parinti.
Traditii si obiceiuri de Paste
La Sectiunea PowerPoint, coordonata de prof. Elena Lacatusu si prof. Simona Pruna au fost prezentate spectatorilor simbolurile pascale, traditiile si obiceiurile de Paste din comuna, dar si din Anglia, Italia, Spania etc. La aceasta sectiune “maestrii” au fost copiii din cls. I-IV, V-VIII din Solont si Cucuieti, dar si cei din cls. a VII-a A si B din Solont. De remarcat ca profesorii si elevii si-au bazat expunerile si pe rezultatele unor chestionare la care au raspuns gospodinele din sat, batrânii si preotii. Intre timp, juriul s-a ocupat de vizionarea si notarea zecilor de lucrari din sectiunile “Lucrari practice” si “Desen si pictura”, coordonate de inv. Tamara Gherasimescu, inv. Elena Puscalau, inv. Marioara Cretu, inv. Tatiana Mares, inv. Simona Pruna, ed. Mihaela Gabriela Neagu, institutor Liliana Silisteanu si prof. Elena Lacatusu. Au fost apreciate picturile pe sticla (activitate noua in scoala), lucrarile practice, indeosebi oua cusute pe pânza cu margelute, cosuri pentru oua, diferite impletituri in miniatura etc., toate cu motive religioase, in care fiecare copil si-a pus in practica indemânare, talentul si multa munca, daruite cu dragoste celor prezenti. La fel s-a intâmplat si cu zecile de picturi si desene in acuarela si creioane expuse pe panouri sau pereti, pentru a fi admirate si apreciate de toata lumea.Premiile, diplomele obtinute si aplauzele au rasplatit munca si daruirea unor copii talentati, despre care, ne spunea directoarea scolii prof. Nicolita Gengiu Galusca, supervizorul intregii activitati, vom mai auzi si la editia a II-a, dar si cu ocazia altor concursuri.Spectacolul-concurs s-a incheiat cu sceneta emotionanta “Hazail”, adusa in scena de elevii cls. I-IV din Solont.Nu au lipsit sponsorii manifestarii, preoti, oameni de afaceri din comuna, rasplatiti si ei cu Diplome Speciale, cum o diploma speciala a primit si primarul comunei Spiridon Adam, pentru sprijinul permanent acordat procesului educativ-instructiv. Frumoase cuvinte a rostit, la final, preotul paroh Victor Matei de la biserica din Solont: “Oameni buni, sunt emotionat si ravasit de ceea ce am vazut si ascultat astazi aici. Sunt preot, sunt om care a participat la multe manifestari la viata mea, insa cea de astazi le intrece pe toate. Va spun ca nu mai vazut asa ceva. A fost extraordinar si vreau sa va multumesc si sa va felicit pe toti cei care v-ati straduit sa ne faceti asemenea bucurii. Sa fiti sanatosi, sa invatati bine! Va doresc un Paste fericit! Dumnezeu sa va binecuvânteze!”