Se intâmpla si minuni, cum ar fi cele doua dosare câstigate in instanta de doi pacienti impotriva Spitalului Judetean de Urgenta, cu despagubiri colosale, ar spune unii, justificate, meritate, in opinia altora, tinând cont de traumele prin care au trecut bolnavii si de felul in care o simpla neglijenta/eroare le-a schimbat viata.
Le spun minuni pentru ca in România este aproape imposibil sa invingi “sistemul”. Ca om de rând. Si daca o mâna de judecatori, nu putini, pentru ca vorbim de trei instante prin care au trecut cele doua dosare, au avut curajul, da, curajul!, sa dea sentinte nefavorabile unor institutii de stat, pot spune ca vorbim de o minune.
Pentru ca, in general, in instanta, multi juristi, unii total nepregatiti, au parte de tratamente preferentiale, doar pentru ca reprezinta o institutie de stat. N-ai sa vezi sa fie urecheati, amendati, sa se tipe la ei, chiar daca bâlbâie textele de lege. Mai tot timpul, am avut senzatia ca magistratilor, acei indivizi care se bat cu pumnul in piept ca sunt suverani, independenti, le cam tremura toate când vine vorba de “stat”.
In multe dosare, nu se mai tine cont de probe, recomandari ale Curtii de Justitie a Uniunii Europene (cum e cazul bolnavei de cancer care a pierdut, pe nedrept, procesul cu CAS Bacau), doar pentru ca statul e parte in proces. Asa se face ca, inclusiv intr-unul din dosarele deschise impotriva SJU, instanta de apel parca a intrat in transa la un moment dat si a admis o noua expertiza ceruta de spital, spital care la fond a cam dormit.
In fine, revin la minuni. Doi oameni au reusit sa obtina impreuna despagubiri de 1 milion si jumatate de euro. Paradoxul este ca noi toti, cei care ne simtim razbunati pentru toti stafilococii, pneumococii si mizeriile de tot felul cu care ne-am luptat dupa ce am iesit dintr-un spital public, trebuie sa platim. Pentru ca despagubirile sunt acoperite din bani publici. De parca noi toti, cei care cotizam oricum, fara sa avem prea multe avantaje, am fi vinovati de dezastrul din sistemul medical si nu numai.
Astept ziua in care se va intâmpla si minunea ca toate aceste despagubiri sa fie platite din buzunarele medicilor vinovati de erorile medicale, ale managerilor de spitale care nu stiu sa gestioneze fondurile si ale personalitatilor din Ministerul Sanatatii care inteleg doar sa critice la televizor si sa-si faca aparitia la taiat panglici.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.