Numărul pensionarilor care primesc doar indemnizația socială de 1.000 lei a tot crescut, în ciuda majorărilor de pensii care au fost făcute. Astfel, dacă în august 2021, din județul Bacău beneficiau de această indemnizație (pensia minimă garantată) 30.313 pensionari, în prezent, numărul lor a urcat la 37.586 persoane.
E adevărat că, la începutul anului 2022, pensia minimă garantată a fost majorată de la 800 lei la 1.000 lei, astfel că era de așteptat să sporească rândurile beneficiarilor, dar se constată o asemenea evoluție și după 1 ianuarie 2022. Aceasta înseamnă că și o parte dintre pensionarii nou ieșiți la pensie nu primesc decât indemnizație socială.
De exemplu, în luna în care ne aflăm au beneficiat de această indemnizație mai mult cu 66 persoane față de cea anterioară (iulie 2022), când cei 1.000 lei au ajuns la 37.520 pensionari. În consecință, proporția celor care au dreptul doar la pensia minimă se tot extinde în totalul pensionarilor, mai ales că, pe ansamblu, numărul acestora a tot scăzut.
Bunăoară, în august 2021, în județul Bacău erau, în total, 147.120 pensionari, pe când acum sunt 144.616. Dintre aceștia din urmă, cei care iau indemnizație socială reprezintă aproximativ 26 la sută față de circa 21 la sută, ponderea înregistrată în august 2021.
Pentru cei care încă nu știu, precizăm că indemnizația socială se acordă pensionarilor al căror stagiu de cotizare (vechime în muncă) este foarte redus încât pensia cuvenită în raport de acesta este sub 1.000 lei. Dar, pentru ei, statul vine cu diferența de bani dintre această sumă și pensia cuvenită.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.