15 noiembrie 2024

Top 10 Cele Mai Bune Cărți de Gastronomie și Gătit Pentru 2021

În ciuda „migrării” unei considerabile părți în ceea ce privește informația în mediul online, cărțile în forma lor clasică nu au fost pe deplin uitate, ci din contră. Spre exemplu, cărțile de bucate continuă să se bucure de un real succes și se află încă pe rafturile multor gospodine. Acest fapt se datorează evoluției felului de a scrie carțile de gătit, într-un mod cât mai atractiv și util pentru cititor. De aceea, putem spune că cele mai bune cărți de bucate au fost cu siguranță scrise în ultimii 20 de ani.

 Spre deosebire de tutorialele sau site-urile cu tematică culinară care pot fi accesate datorită internetului, cărțile culinare combină informația propriu-zisă cu elemente de filosofie sau istorie. Rețetele capătă astfel un context, o poveste. 



Pentru a vă putea orienta în multitudinea de cărți existente, v-am pregătit un top al celor mai apreciate cărți de gastronomie, care pot constitui o reală inspirație atât pentru începători, cât și pentru avansați: 

VEG de Jamie Oliver

Jamie Oliver nu mai are nevoie de nicio introducere, având în vedere lunga carieră în domeniul gastronomic și aprecierea de care se bucură. Prin VEG acesta a obținut o carte de rețete vegane, ușor de făcut. Poate fi inclusă în vârful topului prin prisma faptului că nu veți simți lipsa alimentelor de origine animală, dacă utilizați trucurile și sugestiile autorului. 

Carpathia. Food from the heart of Romania de Irina Georgescu

Pentru fanii bucătăriei tradiționale, aceasta este cartea de gastronomie perfectă. Autoarea a inclus peste 100 de feluri de mâncare, purtând cititorul din orice parte a lumii până în inima Carpaților. Această carte de rețete s-a bucurat de o apreciere deosebită inclusiv din partea gastronomilor străini, care au primit-o cu o reală încântare. 

The How Not to Die Cookbook de Michael Greger

Această carte vă pune la dispoziție peste 120 de rețete ingenioase și își propune să vă ajute să selectați cele mai bune produse din magazine pentru o viață longevivă și sănătoasă. Informațiile prezentate se bazează pe studii științifice și sunt prezentate atractiv sub forma unei cărți de gătit pentru începători. 

Science of Spice de Dr. Stuart Farrimond

Ce ar fi mâncarea din ziua de astăzi dacă am exclude în totalitate condimentele? Răspunsul este foarte greu de imaginat și nu este de mirare că acestea au reprezentat cândva un bun de lux. Autorul dezvăluie mai mult însă – cum să le potriviți pentru un stil culinar cu adevărat desăvârșit. 

Nadiya’s Family Favourites de Nadiya Hussain

Plăcerea momentelor petrecute în familie nu se poate compara cu absolut nimic. De aceea, autoarea a selectat câteva dintre rețetele preferate ale propriei familii pentru a concepe o carte de gătit care să fie utilă cât mai multor oameni pentru momente de neuitat. 

Mary Berry’S Baking Bible de Mary Berry

Cunoscută la nivel internațional drept „regina deserturilor”, Mary Berry nu dezamăgește nici de această dată prin creația sa – o carte gastronomică dedicată dulciurilor care reunește 250 de rețete, de la prăjituri clasice, consacrate, la deserturi mai puțin cunoscute, care merită, însă, descoperite. 

Plants Only Kitchen de Gaz Oakley

Dacă v-ați decis să începeți o dietă vegană, nu trebuie să ratați această carte. Începutul unei astfel de diete este adesea dificil, ceea ce duce la un abandon destul de rapid. Problema este aportul slab de proteine și meniurile construite deficitar. Soluția se află întotdeauna la experți, care propun sfaturi și trucuri utile, care nu se regăsesc și în cărțile de bucate vechi. 

The World’s Fittest Cookbook de Ross Edgley

De data aceasta este vorba despre o carte de rețete sănătoase, capabile să susțină o dietă echilibrată și variată a pasionaților de fitness. Rețetele cuprind atât deserturi, cât și feluri principale bogate în proteine și nutrienți, care să furnizeze corpului combustibilul necesar pentru un antrenament intens. 

The Meat Cookbook de Nichola Fletcher

Dacă în prezent există un puternic trend de promovare al cărților de rețete vegane sau vegetariene, nu înseamnă că nu există un pol opus al cărților de bucate dedicate exclusiv iubitorilor de carne. Această carte va fi ajutorul de care aveți nevoie în alegerea, pregătirea și prepararea diverselor tipuri de carne pentru rezultate nemaipomenite. 

A Cook’s Book de Nigel Slater

Un aspect definitoriu pentru cărțile lui Nigel Slater este expunerea rețetelor în evoluția lor, prin prisma felului în care au fost perfecționate în timp în urma acumulării experienței dobândite în urma unei adevărate călătorii gastronomice în jurul lumii, formată din gusturi cât se poate de diverse. 

Indiferent de tipul de dietă pe care îl urmați sau preferințele în ceea ce privește gastronomia, vă veți identifica cu siguranță măcar cu o parte din titlurile acestui top, care ar trebui să fie incluse cât mai curând pe rafturile propriei bucătării. Chiar și pentru experți, există mereu ceva nou de învățat și experimentat, care se poate ascunde între două coperți.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014