Toamna, pietele se umplu de lume. E vremea gogosarilor, a castraveciorilor si a nelipsitelor gogonele care vor imbogati mesele gospodinelor un an intreg. Prin piete, gasesti cam tot ce-ti pofteste inima. Bani sa fie.
Daca incerci, la pas, freamatul pietei de gross, de la marginea Bacaului, ai ocazia sa cumperi, cu ceva noroc, tot ce ai nevoie pentru iernat. Cu noroc, pentru ca, de multe ori, preturile de aici nu sunt diferite de cele din oras, desi regula comertului angro te-ar putea face sa crezi ca aici gasesti „ieftineala”.
Asadar, la piata de gross, gogosarii te costa cel mai mult 4 lei pe kilogram, dar poti pleca acasa si platind circa 3 lei pe kilogram.
Asta, la prima ora a diminetii, pentru ca, abia pe la prânz, sa mai „ciupesti” vreo 20 de bani la kilogram. Si atât, caci, comerciantii, mai ales cei care traiesc numai din asta (luând din dreapta si vânzând in stânga), nu sunt dispusi sa lase la pret.
„La piata, te lasi dupa client, ca n-ai cum altfel”
Pe latura de sud a pietei, daca ajungi mai devreme, ii poti gasi pe producatorii adevarati care-si vând aici marfa. Nea Toder Motoc, de 75 de ani, din Dienet, un vesnic client al pietei, a venit la târg cu o masina plina de produse, in principal, gogosari, ardei kapia si verdeturi. „Vinde fiecare ceea ce «i-a intrat» in sânge. Eu, gogosari si kapia, vecinul, gogonele si usturoi, si tot asa. Eu de la 3.00 noaptea, plec de acasa”, imi explica nea Motoc.
Un client se arata interesat sa cumpere gogosarii batrânului din Dienet si dupa scurte replici, intelege ca nu se poate „lipi” de pretul cerut. Alaturi, este mai tânarul sau vecin, Remus Sandu, de aproape 40 de ani, care, desi e orasean get-beget, de vreo câtiva ani buni, si-a cumparat teren la tara pe care-l munceste cu greu. Anul trecut, mai sa se lase de agricultura.
„Am avut noroc cu varza. Pâna la urma, am reusit sa o dau cu 1,5 lei kilogramul, ca altfel plecam acasa de tot, daca o vindeam cu 0,75 lei kilul. Cu varza, mi-am scos toate cheltuielile. Dar, stiti cum e, la piata-i ca la piata: când merge, când nu merge…Te lasi dupa client, cât poti, ca n-ai cum altfel…Mai ales daca-l vezi si pe vecinul ca lasa la pret”, spune Remus Sandu.
Marfa e, pe alocuri, frumoasa, dar, ca la vânzarile angro, riscul de a gasi printre produse si unele stricate sau mai sfrijite este mare. Chiar si asa, lumea vine aici, macar sa gaseasca o comparatie cu ce e in alte parti. Rosiile, mari, frumoase, le cumperi la 1,6-1,8 lei kilogramul (pret pe care nu l-am vazut o vara intreaga), gogonelele cu 1 – 1,2 lei kilogramul, ceapa 1 leu, cartofii 0,9 – 1 leu kilogramul, ardei kapia verde 2,5 lei kilogramul, ardei kapia rosu 3 – 3,5 lei kilogramul, castravetii 2 lei kilogramul, marar 0,5 lei legatura, telina 3 lei kilogramul, varza 1,3 – 1,5 lei kilogramul, vinetele 1 – 2 lei kilogramul, usturoiul 8-13 lei kilogramul.
Sudul Moldovei s-a mutat in Bacau
Prin piata, obisnuiesc sa ajunga cu marfa si fermieri din zona de sud a Moldovei, cei mai multi din judetele Galati si Buzau. Nea Constantin Marin e din zona Râmnicul Sarat si a venit in Bacau cu usturoi. Face asta de ani buni. Are o masina plina de marfa.
„A mai inceput sa se dea, ca pune lumea zarzavat pentru iarna si ia si usturoi”, spune omul. Alaturi, un samsar rrom de pe la Berzunti, care sustine ca stie mai multe limbi straine (omul a fost umblat prin toata UE), incearca sa convinga un producator venit tocmai de la Tecuci sa-i vânda fasolea pastai cu 2,5 lei kilogramul. Nicio sansa.
„Voi ati fost plecati de acasa, noi am stat la sapa”, il linisteste fermierul. „Sub 3,5 lei kilogramul n-am cum sa o las. Pai, am muncit pentru ea, plus ca m-au costat oamenii la munca, mâncarea, motorina ca sa ajung aici….Eu nu cumpar un pai de la altii, fac totul pe pamântul meu. Muncesc de rup pamântul”, ii striga nea Ionel Druta. Se vede ca stie cu ce se manânca agricultura. E pensionar, cu 700 de lei pe luna, dupa ce a fost maistru principal la balastiera. Produce de toate de pe cei 80 de ari pe care-i are. E necajit ca a cam dat-o-n bara cu salata creata, anul asta. In rest, vânzarea a mers ca pe roate.
Alaturi, un tânar de 22 de ani, proaspat casatorit, incearca sa ia viata in piept. Vasile Filimon e de la Matca si a adus in Bacau rosii si castraveti, in principal. „Slabut, anul asta, ca preturile sunt mici. Pai, 1,6 lei kilogramul de rosii?!! La taraba nu am cum sa vând, ca nu stau toata ziua in târg, eu pun doua recolte pe an si trebuie sa muncesti la ele”, incheie tânarul fermier.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.