To Sir, with Love!

Săptămâna asta s-a sărbătorit Ziua Învățătorului și a avut loc și Gala Premiilor pentru Excelență în Educație, așa că mi-am zis să scriu ceva în temă, despre ce înseamnă un bun profesor, să zicem. Mai ales că tocmai am terminat de citit o carte omagială dedicată unui mare profesor de la Universitatea din Cluj, Ion Vartic, istoric și critic literar, eseist strălucit, fondator de școală teatrală, fost director de teatru național, personalitate complexă, polivalentă, un adevărat model cultural și moral. Un bun cunoscător al teatrului lui Ibsen, printre altele, despre care a scris pagini memorabile. Și ce spunea marele dramaturg nordic, într-una dintre celebrele lui piese, „Constructorul Solness” despre dascăli? Că ei trebuie „să construiască sufletele, să le clădească astfel încât să aibă acel echilibru, acea noblețe care să-i poată înălța spre tot ce e frumos, spre tot ceea ce-i armonie. Sufletele care să facă din ei oameni întregi, oameni adevărați”.
În volumul menționat, „In Vartic. În joc de oglinzi”, unul elegant, masiv, în paginile în care foștii studenți vorbesc despre profesorul lor de la teatrologie, dau peste rândurile semnate de Oana Budău, fiica regretatului profesor băcăuan Eugen Budău, autor de multe cărți, publicist pasionat, pedagog de vocație. Ea spune că Ion Vartic îi provoca la discuții libere pe studenți, îi îndruma spre decizii curajoase, deschizătoare de drum. Genul rar de profesor care inspiră, confirmă intuiții, te ajută să-ți formezi valori, exercitând o adevărată fascinație asupra învățăceilor. „Ce amprentă a lăsat asupra mea și a carierei mele ulterioare ca psiholog și profesor? A autenticului și firescului, a pasiunii și a cunoașterii înalte, instrumente absolut necesare pentru formarea unor minți tinere, liber și frumos gânditoare, ghidate și echilibrate de valori”.
Cât despre mine, pot să spun că am avut mulți profesori excelenți la facultate, dar gândul mă duce mai înainte în timp, la perioada liceului, când, în clasa a noua, l-am avut diriginte pe profesorul de geografie, Laurențiu Stan. Era un domn cu o înfățișare foarte îngrijită, cu un aer blând, și am simțit că are ceva special, abia mai târziu aflând că era și pictor. Da, asta se întâmplase, mirosisem eu ceva, intuisem acel pigment artistic în el, care mă atrage la oamenii făcând parte dintr-o anumită familie de spirit, oameni sensibili, creativi, cu simțul frumosului. Mult mai târziu, când trecuseră vreo două decenii de la terminarea liceului, mă întâlneam cu domnia sa pe strada Alecsandri (locuia în zonă), când mă duceam la redacție, și schimbam câteva vorbe. Era mereu zâmbitor, foarte îngrijit îmbrăcat, old fashion, și îmi făcea niște complimente grozave. I se părea că nu m-am schimbat aproape deloc, și remarca întotdeauna câte ceva legat de ținuta mea. Odată i-a plăcut mult fusta -pantalon din cașmir, în culori de toamnă (era de la secția de creație a fostei Fabrici de Confecții Bacău, dintr-o serie scurtă, destinată exportului în Germania), pe care o purtam asortată cu o bluză din jerse maro și o vestă din piele ciocolatie. A fost încântat de combinațiile cromatice, și apoi de tonusul meu, de buna mea dispoziție, conversațiile noastre terminându-se, invariabil, cu urarea pe care mi-o făcea, în felul său foarte plăcut, cavaleresc, tandru: „să nu te schimbi, să rămâi mereu așa!” Da, în gând, și eu îi spun: „To Sir, with Love!”, cu aceleași cuvinte ca în minunatul film cu Sidney Poitier!
La modul simbolic, este o declarație din inimă pentru toți profesorii adevărați, cei de vocație, dăruiți nobilei lor misiuni.