15 noiembrie 2024

Tineri prinși mâzgălind o clădire de la Insula de Agrement

Aflați în patrulare pedestră pe Insula de Agrement, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au identificat în data de 11.04.2024, în jurul orelor 15.10, un grup de șase tineri, printre care și o domnișoară de 17 ani, care desena cu markerul peretele unei clădiri aflate în zona terenului de minifotbal.
Fapta tinerei nu a rămas fără consecințe, aceasta a fost sancționată de polițiștii locali pentru nerespectarea prevederilor legale privind „ scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora” faptă prevăzută de Legea nr. 61/1991 și sancționată cu amendă de la 100 la 500 lei.
Potrivit legislației în vigoare persoanele vinovate sau reprezentanții legali ai acestora vor fi trase la răspundere cu privire la măsurile de curățare sau refacere a fațadelor sau a bunurilor afectate.
„Pe această cale facem apel la cetățenii municipiului Bacău care constată astfel de fenomene antisociale de deteriorare a bunurilor publice prin desene sau graffitti, să solicite sprijinul polițiștilor locali apelând cu încredere dispeceratul instituției noastre, la numărul de telefon 0234/986, disponibil 24/24h, pentru fi luate măsurile legale ce se impun”, se arată într-un comunicat al Poliției locale.



Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014