25 noiembrie 2024

TITULARIZARE 2024: Patru candidați notați cu 10 (zece) și o rată a notelor peste 5 (cinci) de 78,20%

Ministerul Educației a publicat pe pagina web dedicată http://titularizare.edu.ro/ rezultatele inițiale (înainte de înregistrarea și soluționarea contestațiilor) obținute de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul concursului național TITULARIZARE 2024. În județul Bacău situația statistică se prezintă astfel:

* 336 candidați din totalul celor cu lucrări corectate au obținut note mai mari sau egale cu
7 (șapte), ceea ce înseamnă un procent de 42,10% (rata națională este de 41,90%);



* 4 candidați au obținut nota 10 (zece), toți de la disciplina educație fizică și sport, 332 de
candidați au note între 7 și 9,99, adică o rată de 41,60% din totalul candidaților cu lucrări notate, iar 288 candidați au obținut note între 5 și 6.99, respectiv 36,09% din totalul candidaților cu lucrări notate (rata națională care este de 37,34%).

În total, înainte de contestații, au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci) 624 de candidați, ceea ce înseamnă o rată de promovare, la nivelul județului, de 78,20% din cei prezenți și cu lucrări evaluate.

La proba scrisă, doar 798 de lucrări ale candidaților din județul Bacău, înscriși în Titularizarea din acest an, au fost corectate, întrucât 98 de candidați, din totalul celor validați, au absentat, 76 s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, iar o lucrare a fost anulată. Lucrările scrise au fost corectate, în premieră, digitalizat, în diferite centre de evaluare, constituite pe discipline, la nivel național.

Contestațiile se depun tot la sediul Inspectoratului Școlar Județean Bacău sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public și afișate inclusiv pe site-ul instituțional www.isjbacau.ro ) în astăzi, 23 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21.00, respectiv în data de 24 iulie, până la ora 12.00. Rezultatele finale se vor afișa în data de 31 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7(şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5(cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului.

Pentru această sesiune, după derularea tuturor etapelor de mobilitate din calendar, au mai rămas neocupate 289 posturi/catedre titularizabile și 2.052 de posturi/catedre netitularizabile din care: 341 complete vacante, 76 complete rezervate, 1.436 incomplete vacante și 199 incomplete rezervate.

Repartizarea candidaților pe posturile/catedrele didactice de predare vacante va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, începând cu 1 august.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014