De când l-am văzut în apariții publice pe Ion-Marcel Ciolacu, președinte al PSD, dar și al Camerei Deputaților, am rămas cu impresia că, în definitiv, este un tip „de gașcă”, un buzoian de-al Elenei Udrea și al cârnaților de Pleșcoi. Nu aș fi folosit acum expresia „de gașcă” dacă nu m-ar fi îndemnat chiar Marcel Ciolacu, cel care zilele acestea s-a arătat, tot public, exasperat de „tiriplicii” care contestă toate ideile economice ale PSD și a amenințat, voalat, cu ieșirea de la guvernare. Și expresia lui este una argotică.
Aici nu vreau să comentez ce ar fi dacă PSD ar ieși de la guvernare, deși – vorba unora – ar fi păcat, pentru că am pierde spectacolul coaliției „tiriplicilor” de stânga și de dreapta. Pentru că Marcel Ciolacu la astfel de indivizi a făcut trimitere în declarația sa. Însă aș vrea să văd o listă cu tiriplicii înfierați de președintele PSD, dintre care se spune că nu ar lipsi tocmai „celebrul” Cîțu.
Nu comentez nici aspectele de politică internă la care s-a referit Marcel Ciolacu, ci am vrut să aprofundez înțelesul cuvântului „tiriplici”, pentru a înțelege mai bine la ce și la cine s-a referit vorbitorul.
Cuvântul apare în „Dicționarul de argou al limbii române” alcătuit de George Volceanov, dar și în DEX-ul de pe net. Aflu că aparține unui limbaj lapidar și e un cuvânt peiorativ. Tiripliciul, deci, „e o persoană lipsită de importanță, inofensivă, un om de rând”.
Folosit de Ciolacu, acest cuvânt e clar o invectivă, pentru că politicianul a spus: M-am săturat să apară tot felul de tiriplici care-și dau cu părerea după ce au distrus România.
Se pare că acest cuvânt vine din limba turcă. Acolo, „a merge tiriplic“ înseamnă „a merge perfect“. Deci nu cum merg lucrurile în coaliția politică de la noi! De unde sensul peiorativ al termenului din limba română? Cineva a făcut legătura lui cu alți termeni, „mâncărici“ sau „păcălici“, așa că nu mai pare o mare acuzație, ci mai degrabă ceva amuzant.
Însă la ce situații politico-economice și sociale face trimitere Ciolacu, nimic nu mai e chiar amuzant.
