26 decembrie 2024

Tîrgu Ocna: „Plăcintele Bunicilor” s-au luat la întrecere

Piațeta din fața Primăriei Tg.Ocna a găzduit ieri a VI-a ediție a concursurilor cu premii „Plăcintele bunicilor” și „Bicicleta, prietena vârstei a III-a”. Manifestările au fost organizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, în parteneriat cu Primăria Orașului Tîrgu Ocna și au marcat „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”.

Începând de la ora 14.00, bunicuțe și bunici, rezidenți în centrele de îngrijire din Comăneşti, Dărmăneşti, Răcăciuni, Răchitoasa, Ungureni şi Războieni (Neamţ), dar și cei din cartierele din Tîrgu Ocna și-au demonstrat pasiunea pentru gastronomie, prezentând la standuri plăcinte moldovenești, brioșe, plăcinte cu dovleac, varză, ciuperci, nucă sau magiun, ștrudele și alte preparate de patiserie, unele având la bază rețete secrete, transmise din generație în generație.



Au fost prezenţi și reprezentanţi ai Fundaţiei de Sprijin Comunitar Bacău, ai Aşezământului Filantropic „Sf. Ştefan cel Mare” Hârja, de la Centrul rezidenţial „Speranţa Bunicilor”, Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău şi Club 60 +Bacău. Locul I a fost câştigat de Centrul de la Răchitoasa, pe locul II, pentru cele mai aspectuoase plăcinte, s-a clasat Centrul Comăneşti.
Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău, strada Aleea Ghioceilor nr. 2, a răspuns invitației DGASPC Bacău de a participa la FESTIVALUL PLĂCINTELOR, eveniment dedicat „Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice”, iar după jurizare a obținut un frumos loc 3.

Concursul „Bicicleta, prietena vârstei a III-a” și-a propus să susțină „bătrânețea activă” și îmbunătățirea calității vieții seniorilor. Aici, câştigători au fost: Mihai Ghibilic, categoria 65-75 de ani, Ion Panţîru, categoria peste 75 de ani, și Anişoara Popescu – la femei. Aceștia ei au câştigat câte o bicicletă.

De la ora 16.00, tot în centrul orașului, Gabriela Comăneci și taraful Casei de Cultură au susținut spectacolul „Mi-e dor de-o seară cu romanțe”, dedicat, firește, melomanilor trecuți de prima tinerețe.

„A fost o ediţie frumoasă. Chiar dacă anul acesta nu am avut cei mai mulţi vizitatori, ne-a bucurat de cele mai multe plăcinte şi produse inedite, precum dulceaţă de ardei iuţi sau zacuscă de peşte. Am reuşit ca premiile să fie mai consistente în acest an să-i motiveze pe participanţi pentru ediţiile viitoare.”
Daniela Ţîţaru, director DGASPC Bacău

Silvia Pătrășcanu
Ion Moraru



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img