Stiti ce ma mai bucura cel mai mult, acum, in vremurile astea din ce in ce mai tulburi, când aproape nimanui, dar mai ales statului, nu-i mai pasa de cetatenii lui, in special, de cei tineri si foarte tineri?
Acum când celor care s-au vrut la vârful României nu le pasa de cum va arata tarisoara asta la anul sau peste un deceniu. Ei bine, ma bucura enorm faptul ca mereu vor fi români care se vor implica (de multe ori, fara a cere ceva la schimb) ca sa le mearga bine tuturor, si nu doar familiilor lor, ci intregii românimi.
Pe copilul meu l-am invatat sa se implice mereu in tot soiul de actiuni, sa faca ceea ce poate altii evita, sa daruiasca din tot ce are. Si, har Domnului, am reusit.
Pe de alta parte, observ cu maxima incântare ca fetita mea nu e singura care vrea sa faca ceva util in România. Deloc. Exista suficient de multi altii, aproape de noi, tot din generatia tânara, care fac lucruri frumoase.
Ei sunt in fata noastra, vii si mereu activi, indârjindu-se sa faca lucruri, investind nu doar pasiune, ci si efort sau resurse de multe ori limitate. Doar ca unii dintre noi nu au ochi pentru asta, nu isi fac vreme sa-i observe, sa le strânga prieteneste mâna, felicitându-i si stimulându-i cumva sa continue.
Cum sa nu-ti creasca inima când tinerii au ales sa se uneasca pentru a-i determina pe adultii cu mai multe fire de par alb in cap sa urneasca România asta aproape secatuita si plina de corupti, sa o schimbe intr-o tara, de ce nu?, „ca una de afara”, asa cum strigau deunazi românasii acriti de promisiuni desarte.
O tara in care sa-ti mai vina sa te trezesti dimineata, in care sa-ti placa sa muncesti, sa te poti lauda cu ea si cu oamenii de aici; sa fii mândru ca te-ai nascut român.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
