Duminica aceasta, auzind cuvântul Evangheliei, primim o realitate unică prezentă doar în creştinism: Învierea. Existența fiecăruia dintre noi, viețuirea creştină este o pregătire a mea, a ta, pentru Înviere. Şi pentru că Mântuitorul Iisus Hristos, cunoscător al inimii fiecăruia, ştie că Învierea este o realitate greu de înteles, greu de asumat de către omul din toate timpurile, mai înainte de Învierea Sa din morți, în timpul propăvăduirii Sale, ne arată de trei ori realitatea Învierii prin înfăptuirea a trei minuni: Învierea tânărului din oraşul Nain, Învierea fiicei lui Iair – şeful sinagogii din oraşul Capernaum şi Învierea lui Lazăr din Betania după ce acesta a fost îngropat, a stat patru zile în mormânt, iar în sâmbăta dinaintea Floriilor a fost înviat. Evanghelia din duminica ce se apropie ne vorbeste despre Învierea tânărului din oraşul Nain : această minune ajutându-ne pe noi „puțin credincioşii” să ne obişnuim cu realitatea Învierii, nu doar la nivel conceptual, filozofic, ci ca o realitate trăită de fiecare la nivel personal. Evanghelia duminicii acesteia ne spune că Iisus se apropia de poarta de intrare în oraş şi iată „scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă şi mulțime mare din cetate era cu ea. Şi văzând-o Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: nu plânge. Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis Domnul: tinere, ție îți zic, ridică-te. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească şi l-a dat mamei sale.” (Luca cap.7, versetele 12-15) Realitatea Învierii este clară, fără dubii, de netăgăduit. Durerea era mare. Tragicul morții amplificat de faptul că mama celui mort era văduvă, iar cel mort singurul copil, adică era tot ceea ce ea mai avea. Atunci apare Domnul Dumnezeul nostru, izvorul mângăierii în necazuri, nădejdea noastră în suferință, şi spune femeii atunci, şi nouă celor ce astăzi trăim întâlnirea cu Hristos: Nu plânge! Adică nu fi trist, popor chemat la Înviere, la bucuria întâlnirii cu Dumnezeul tău. Când a văzut durerea femeii, Cunoscătorul inimilor, nu s-a limitat doar la cuvinte, la expuneri, ci la fapte: s-a apropiat Domnul de sicriu şi a zis: „Tinere, ridică-te!” Puteți crede că pe fiecare ne va ridica Hristos Domnul, El însuşi înviat din morți, atunci când „boldul morții”, realitatea cruntă a încetării semnelor vitale ale organismului, ne va aşeza la orizontală? De fapt, aceasta este menirea noastră creştin – ortodoxă, să ne ridicăm către Dumnezeu, să ne împlinim pe verticală privind spre Ceruri, să nu ne lăsăm amăgiți, biruiți de chemări sau expansiuni orizontale. Să ne ajute Dumnezeu să ne gândim mai mult la bucuria de a fi cu El la Înviere fără a fi biruiți de dorința de a avea doar o existență temporală într-o lume fără Dumnezeu.
Pr. Radu Florin Grigoraș, Parohia Măgura, Bacău
