Regulamentul Organic a fost un fel de Constitutie a Moldovei si Tarii Românesti promulgat de autoritatile rusesti pe la 1831-1832 si care a fost in vigoare pâna la Unirea Principatelor. Radu Rosetti povesteste, in memoriile sale, cum erau tratati robii tigani de catre stapâni.
„O pata foarte urâta a starii sociale din vremea regulamentara o mai alcatuia starea de robie a tiganilor si chipul în care erau tratati. Ei erau priviti ca lucru al stapânului respectiv, care avea asupra robului toate drepturile afara de acel de a-l ucide. Si înca, daca tiganul murea în urma ralelor tratamente suferite de la stapân, nimene nu cerceta pricinile mortii, tot asa daca îl ucidea între patru ochi într-un moment de mânie. Stapânul ar fi putut sa aiba neplaceri numai în cazul când ar fi pus pe tigan la moarte în public si chiar în acest caz este probabil ca faptuitorul, daca era om de sama, scapa. Noroc numai ca asemene cazuri erau foarte rare, boierimea, ca întreg neamul nostru, având oroare de sânge.
Dar, în multe curti bataile erau pentru tigani lucru zilnic si bateau nu numai boierii aspri si violenti, dar si boierii buni si blânzi. În aceeasi zi în care boieriul facuse vro danie „Sfîntului Spiridon” sau alta pomana, el punea „sa se traga” o suta de nuiele sau de bice lui Simion bucatariul, fiindca gresise vrun fel de bucate, sau lui Grigore surugiul, fiindca postalionii nu erau bine sacelati ori hamurile rau unse. Si nu lipseau nici cuconitele bune, blânde, miloase, cinstite, care supuneau la acelas tratament pe cutare tiganca fiindca nu potrivise bine apa feredeului sau crohmalise (scrobise) prea tare sau prea putin cutare albitura. Nu mai vorbesc de pedepsele date pentru pacate mai mari.
Si fiindca sunt pe acest capitol, voi povesti o istorioara auzita în copilaria mea de la profesorul francez Bury. El se afla la începutul regimului regulamentar, în calitate de profesor, în casa marelui logofat Neculai. Într-o dupa-amiaza, trecând pe dinaintea ferestilor deschise ale sufrageriei, a zarit pe sufragiul tigan facând salata. Chiar atunci ispravise s-o amestece si, depunând lingura si furculita pe o farfurie, si-a suflat delicat nasul cu degetele, apoi, cu aceleasi degete, a netezit în saladier salata de curechi rosu. Bury, foarte indignat si dezgustat, n-a spus nimica, caci stia ca, daca vorbea, sufragiul ar fi fost întins la scara si ar fi mâncat o groaznica bataie, procedeu pe care, în calitatea lui de francez, fiu al Revolutiei, îl reproba cu desavârsire; s-a multamit sa nu manânce din salata lui.
Au trecut zece ani si Bury tot în casa logofatului Neculai ramasese, logofatul fiind înzestrat cu copii numerosi. Se vorbea odata, la masa, pe când servea acelasi sofragiu, de tigani, de lenea, de betia, de cumplita lor lipsa de curatenie. Deoarece trecuse zece ani de când se petrecuse faptul aratat mai sus, Bury a crezut ca, chiar pentru un rob tigan, pedeapsa cuvenita trebuia sa fie prescrisa si a povestit istoria cu netezirea salatei de curechi ros. Dar se însala amar! Rezultatul povestirii a fost ca, îndata dupa masa, logofatul a chemat pe vataful de ograda si, istorisindu-i faptul, i-a poroncit sa întinda pe sofragiu la scara si sa-i traga un numar de nuiele care numai mic nu era”.
Radu Rosetti
