27 noiembrie 2024

Tichetele Rabla vor fi o raritate anul viitor

300 de tichete au fost alocate in sesiunea din august judetului Bacau in cadrul Programului de reinnoire a parcului auto national, Rabla 2012. Au fost prea putine si s-au dat ca pâinea calda, spun colectorii. „Am avut 50 de bucati si s-au dat in 2-3 ore. Au fost putine tichete la nivel national si s-au impartit intre mai multi colectori”, spune Doru Narcis, directorul tehnic al uneia din firmele colectoare.
Anul viitor s-ar putea insa ca programul sa fie modificat si din pacate nu va mai incuraja atât de mult proprietarii de rable sa le dea la casat. Aceasta pentru ca s-ar putea reintroduce tichete valorice nominale. Masura ar urmari eliminarea speculei, voucherele nenominale fiind vândute in prezent pe piata la preturi ce variaza intre 2000 si 3000 lei. Potrivit premierului Victor Ponta, doar proprietarul masinii casate ar putea valorifica tichetul primit in schimbul acesteia. „Din punctul meu de vedere cam tot ce a fost pe piata de casat, s-a casat. Masinile care au mai ramas apartin persoanelor care nu se pot incadra in program din lipsa unor acte: fie nu au contractul de vânzare-cumparare, certificat de inmatriculare nou sau nu sunt cu taxele la zi”, a mai spus Doru Narcis. Programul a fost mai popular in primii ani de la lansare. In 2011, acest centru a primit 800-1000 de tichete pe care a reusit mai greu sa le valorifice.
„Altadata aveam 700-800 de bucati, dar anul acesta au fost foarte putine. Le-am epuizat aproape imediat, pentru ca aveam deja masinile in custodie. Nu stim nimic vizavi de derularea programului anul viitor, dar probabil vom afla mai multe dupa luna februarie”, ne-a spus reprezentantul unei alte societati bacauane care a participat la program.
Prin intermediul programului “Rabla” au fost casate, in 2012, un numar de 31.106 de autoturisme rulate, potrivit Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM). De asemenea, tot in perioada analizata, românii au cumparat 8.124 masini noi, dintre care 3.881 de productie autohtona. Programul a debutat in 2007.





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014