Ticalosii omenirii aveau si lecturi interesante

Trupele americane au gasit, imediat dupa ce razboiul si-a dat obstescul sfârsit, peste 16.000 de volume in biblioteca personala a lui Hitler. Timothy W. Ryback, cercetator american, a descoperit in diferite centre de documentare din Statele Unite si Europa alte 1.200 de lucrari care au facut parte din colectia lui Hitler (vezi Timothy W. Ryback, ,,Biblioteca lui Hitler. Cartile care i-au format personalitatea”, Editura Litera, 2010). Unele dintre aceste carti contin si adnotarile lui Hitler. Don Quijote, Robinson Crusoe, Peer Gynt, romanele de aventuri ale lui Karl May, piesele lui Shakespeare (pe care-l considera superior lui Goethe…), Evreul international al lui Henry Ford, cartile lui Schopenhauer, dar si tratate obscure de politologie si obscurantism au facut parte din lecturile sale. El citea cu voluptate din Voltaire, era acaparat de universul scrierilor esoterice, a fost obsedat de lectura biografiei lui Frederic cel Mare, care i-a alimentat fanatismul distructiv. Demersul editorial al lui Timothy W. Ryback ne-a trimis cu gândul la preferintele literare (si nu numai) ale altor dictatori…

Lenin il aprecia pe Victor Hugo. Dac-ar fi s-o credem pe N. K. Krupskaia, cea care-i romanteaza viata lui Lenin, in scopuri propagandistice, am avea (si) acest portret al dicatorului: ,,Pe vremea când Vladimir Lenin venise pentru prima oara la Petresburg (…), auzisem ca (…) citeste numai carti serioase, ca in viata lui n-ar fi citit nici macar un singur roman. M-am mirat; când l-am cunoscut mai indeaproape (…), am aflat ca toate acestea nu sunt decât povesti. Vladimir Ilici a citit si recitit de multe ori pe Turgheniev, pe L.Tolstoi, «Ce-i de facut» a lui Cernisevski, in general ii placeau clasicii si ii intelegea perfect. Mai târziu, când bolsevicii au venit la putere, el a trasat Editurii de Stat sarcina de a-i reedita pe clasici in editii ieftine. In albumul lui Vladimir Ilici, in afara de fotografiile rudelor si ale vechilor revolutionari condamnati la munca silnica se pastrau fotografiile lui Zola, Herten si câteva fotografii ale lui Cernisevski”.

Stalin, un autodidact, era atras de teatru, film si muzica. Asculta fascinat, spre amurgul vietii, Concertul pentru pian nr. 23 de Mozart, tot asa cum Hitler asculta Wagner. Seminaristul Stalin a citit, in original, din Platon.

Fidel Castro era fascinat de Ernest Hemingway. ,,Pentru cine bat clopotele”, romanul care are ca tema razboiul civil din Spania, era considerat de el un excelent manual pentru lupta de guerilla, ceea ce, evident, Hemingway nu-si propusese. Agentia France Presse relata faptul ca la inceputul anului 1953, inainte de atacul asupra cazarmei Moncada, Fidel Castro se antrena folosind armele de vânatoare ale lui Ernest Hemingway, amicul sau. Informatia a fost oferita de Fernando Nuez, fostul armurier al lui Fidel Castro, dupa zeci de ani de tacere…

Mao Zedong credea ca poezia si razboiul sunt ,,cosubstantiale”, ca trateaza aceeasi problematica. El avea o aplecare deosebita catre poezia clasica, scria poezie si chiar se credea poet. ,,Haiducii din mlastina” si ,,Romantismul a Trei Regate” erau pentru el cele mai importante creatii ale literaturii chineze.

Dictatorii nu erau/nu sunt neaparat primitivi, analfabeti, straini de circuitul unor valori autentice ale culturii si civilizatiei, asa cum incearca unii sa-i prezinte, desi este evident ca unii dintre ei, precum Dej (doar un instinctual) sau Ceausescu (alt instinctual, care avea ca lectura preferata doar ziarul ,,Sportul popular”) isi merita aceasta caracterizare. Unii aveau lecturi interesante. Prost digerate intelectual, altoite anapoda pe constiinte infernale, acestea nu i-au impiedicat sa devina mari ticalosi ai omenirii. Poti fi fascinat de Don Quijote, dar sufletul sa-ti fie pustiit de inocenta…