Ticăloşii

Băsescu Traian. În timpul guvernării P.D.L. îşi făcea un titlu de glorie din „tăierea” salariilor, pensiilor şi mărirea T.V.A. Rămâne de coşmar istoric secvenţa în care o bătrânică, plângând în broboada devenită batistă, îl ruga să nu-i mai „taie” „pensia amărâtă”, iar preşedintele i-a răspuns, cu cinism, că toate veniturile trebuie impozitate.

Acum, cu toată artileria grea pe guvernul Ponta, critică majorarea unor taxe şi impozite. Adică, demagogic, are o atitudine opusă faţă de aceeaşi problematică.

E drept că specialistul în „alba-neagra” nu ne surprinde procedând astfel. Demagogul perfect.

Antonescu Crin. Pe vremea când era un novice cu gură bogată şi impresiona cu discursul său bombastic, avea pe chip numai zâmbete şi o afecţiune fără margini faţă de ziarişti. De când s-a proţăpit la Senat, i-a dispărut zâmbetul şi amorul, are în priviri o ironie de maidan.

Mai mult, văzându-se deja şi titular de Cotroceni, a dispus instalarea unui ţarc pentru ziarişti, în faţa biroului său, ca nu cumva să-l mai deranjeze. E un Dinu Păturică al politicii.

Vadim Corneliu Tudor. Gheorghe Funar era patriotul înnăscut, cinstea întruchipată, universitarul de excepţie. Acum… „Ce carte ştii tu, mă, că erai contabil, erai socotitor la CAP, numărai cu boabe de porumb?”

„Funar e un pui de şarpe (…) pe care l-am crescut la sân şi-l voi strivi cu călcâiul.” „E hoţ. E neica nimeni. E plecat cu pluta.” „O să-i rup urechile!” Are dreptate Vadim: „Se vede la Bălăceanca!” Ponta Victor. Se lăuda obsesiv, în scopuri electorale, cu faptul că a înfiinţat, împreună cu Adrian Năstase, P.N.A. (precursorul D.N.A.) şi a instituit declararea averilor. Atunci când a văzut însă că mulţi dintre „greii” P.S.D. sunt cazaţi după gratii, a început să strige că D.N.A. şi A.N.I. au fost înfiinţate la presiunea U.E. şi că nu prea mai avem nevoie de ele. „Alba-neagra” de „Victoria”.

Boc Emil. Omul care va rămâne în istorie prin încurajarea, cel puţin tacită, a menţinerii pensiilor şi salariilor/veniturilor nesimţite ale unora din administraţia centrală şi a amputării, cu surle şi trâmbiţe, a salariilor bugetare mici. Acum taxează orice gest mărunt al guvernului pontist pe tema spolierii, de parcă el ar fi aruncat cu râuri de lapte şi miere în români. Un Pinocchio lipsit de orice scrupul.

P.S. Ticălos… Accepţiune de dicţionar: om în stare să comită fapte nedemne; netrebnic; abject; mârşav; nemernic; josnic; infam; vrednic de milă; jalnic. Noi preferăm însă o altă variantă… Odată sosirea cu principlor fanarioţi, Ţările Române au fost asaltate de negustori greci care vindeau marfă proastă pe bani mulţi, lăudând-o: „Ti kallos! Ti kallos!”( „Ce frumos! Ce frumos!”). Cu timpul, dându-şi seama de farsă, autohtonii au început să-i numească pe aceşti comersanţi după strigarea lor, adică… ticăloşi.