15 noiembrie 2024

„Tiadora”, la Teatrul Municipal „Bacovia”

Spectacolul „Tiadora”, o monodramă cu Eliza Noemi Judeu, se va juca pentru publicul băcăuan în zilele de 12 și 14 februarie 2021, de la ora 18. Spectacolul ar fi trebuit să aibă premiera pe 1 noiembrie 2020, însă, din cauza contextului epidemiologic, la acel moment, reprezentanțiile cu public erau interzise.

„Tiadora” este o monodramă după Maria Manolescu Borșa, text câștigător al Concursului de Dramaturgie Monodramă, ediția 2019. Regizorul Sorin Militaru revine la Teatrul Municipal „Bacovia”, unde semnează regia spectacolului, în colaborare cu scenograful Horațiu Mihaiu. Sorin Militaru este la a patra colaborare cu teatrul băcăuan, după producțiile „Viața e în direct doar aici”, „Cu sufletul nu-i de glumit” și „Ich bin Ofelia” (tot cu Eliza Noemi Judeu în rol principal).



„Textul Mariei Manolescu este un text plin de sensuri și plin de profunzime umană, un text foarte sensibil, care, din punctul meu de vedere, vorbește despre eliberarea sufletului, când omul se salvează practic de la viață, prin sinucidere. Deci e un spectacol despre suflet, despre eliberare, despre momentul în care corpul devine mult prea dureros și sufletul își găsește drumul său. E un spectacol frumos, interesant și neașteptat. Formula în care lucrăm, cu Eliza și cu cei doi actori, care fac și muzica pentru «Tiadora», Vlad Nicolici și Giuseppe Torboli, ne oferă o cheie total neașteptată a poveștii. E un spectacol psihedelic și datorită muzicii, și datorită Elizei, și datorită textului, toate lucrurile acestea împreună ne-au dus pe un astfel de drum. Sperăm să fie un drum bun, n-avem nicio siguranță, dar n-avem nici îndoieli foarte multe că va fi bine”, a declarat regizorul Sorin Militaru.

Actorii Vlad Nicolici și Giuseppe Torboli asigură construcțiile sonore ale spectacolului, live. Filmele de animație sunt semnate de Bogdan Mihăilescu și video conceptual îi aparține lui OvidiuUngureanu.

„Tiadora” este a treia premieră a acestei stagiuni, după „S-a-ntâmplat într-o joi”, regia Octavian Jighirgiu, și „Iar te sinucizi, iubito?!”, regia Gheorghe Balint. Biletele sunt la vânzare, atât online, cât și la agenția de bilete. Este însă un spectacol recomandat celor peste 18 ani.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014