Era atât de linişte încât îți puteai auzi propria respirație. Era atât de linişte încât auzeam cum toate inimile se ridică şi aşteaptă să înceapă… „Tiadora”.
Vineri, 12 februarie, a avut loc la Teatrul Municipal „Bacovia” avanpremiera spectacolului „Tiadora”, după un text de Maria Manolescu Borşa, premiat la Bacău Fest Monodrame 2019, și pus acum în scenă de însăşi directoarea Teatrului, actrița Eliza Noemi Judeu, sub regia artistică a lui Sorin Militaru și în scenografia lui Horațiu Mihaiu.
Era prima dată când mergeam la teatru după tot haosul provocat de pandemie. Și nu mă gândeam că în sală o să mă aştepte un alt fel de haos. A durut. A durut adânc, frumos şi neaşteptat. O călătorie de opt etaje care s-a terminat tragic. A fost despre suflet, durere şi iubire. Despre voce, corp şi minte. Despre trei, treime, şi aşa mai departe. Vei pleca mai conştient de tot ce se întâmplă, pentru că „iubirea te face mai atent”.
Mă uitam la Eliza, o ascultam şi credeam că ea a trăit asta. Că acțiunea se întâmplă real şi cutremurător în fața mea. Prestația ei a fost impecabilă. M-a ținut cu sufletul la gură.
Monologul a fost deschis de Vlad Nicolici şi de Giuseppe Torboli, care au susținut textul cu hipnotizante construcții sonore live. În fundal, a curs un film de animație produs de Bogdan Mihăilescu şi un video concept psihedelic realizat de artistul Ovidiu Ungureanu, proiectate cu precizie de Liviu Maftei.
„Tiadora” e tipul de spectacol care te aduce cu picioarele pe Pământ. De care ai nevoie, fără să ştii. Îți prezintă intensitatea sufletului care te poate consuma. O altă față a iubirii, dar şi nepăsarea societății. O „spargere a simetriei”, dată şi de valurile pe care vocea proeminentă a Elizei le urma. Îi creştea tonul, iar odată cu el inimile noastre mai urcau un etaj, gata, gata să iasă ele în loc de cuvinte. E un spectacol care te lasă fără suflare şi te pune pe gânduri. Închizi ochii şi eşti acolo. Muzica şi suportul vizual clarifică şi cresc textul, formând un frumos la care nu te-ai putea aştepta.
„Merită să fie salvată mai ales dacă e moartă” e una dintre replicile care mi s-au lipit de inimă. Toată piesa provoacă un amalgam de sentimente care s-au contopit în final în aplauzele publicului. A început în linişte şi s-a terminat în linişte, pentru că teatrul nu se poate verbaliza. Se trăieşte şi se simte.
„Tiadora” este o piesă despre cădere, care, paradoxal, te ridică. Haideți la teatru!
Alexandra Bordeanu, clasa a X-a, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
