12 decembrie 2024

The Nutcracker by Adamas

Încă puțin și cade cortina peste 2024. Iar pentru cei de la Adamas Bacău asta înseamnă un nou spectacol de Crăciun, spectacol de final de an. După un sezon încărcat din punct de vedere competițional, și răsplătit după muncă, sportivii de performanță de la Adamas trag pe ultima sută de metri pentru spectacolul ce va avea loc duminică, 15 decembrie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”.

De această dată, se joacă „The Nutcracker” – Spărgătorul de Nuci. Este vorba despre o adaptare a celebrei nuvele-basm „Spărgătorul de nuci și Regele-șoarece” scrisă de E.T.A. Hoffmann în anul 1816 și care a avut nenumărate puneri în scenă, cea mai cunoscută adaptare fiind baletul de P.I. Ceaikovski.



Spectacolul celor de la Adamas promite, ca de fiecare dată, un show ce te poartă pe aripi de poveste, cu trăiri emoționale, cu scene ce te transpun prin toate stările. Iar totul este „pus la cale” prin mijlocul dansului care va fi prezent pe scena Teatrului de Vară prin mai multe stiluri și reinterpretări: de la balet și contemporan, la dans sportiv și streetdance, poate chiar și…folclor? The Nutcraker by Adamas va fi precedat de evoluția tuturor grupelor care se pregătesc la Academia de Dans Adamas, grupe de precompetițional, program care va începe la ora 17.00, The Nutctacker by Adamas urmând să înceapă la ora 19.00.

Și cel mai important, toate fondurile adunate cu acest prilej vor fi folosite, ca în fiecare an, pentru achiziționarea de produse care vor fi dăruite de Crăciun copiilor de la Casa de Copii „Sfânta Maria” din Barați și bunicilor de la Căminul pentru Bătrâni al Municipiului Bacău.

Cei mai mulți sportivi care vor evolua în acest spectacol vin la o săptămână de la participarea la Campionatul Național de Clase al României care a fost organizat de către Federația Română de Dans Sportiv în Sala Polivalentă din Capitală.

În urma acestei competiții, clubul de dans sportiv băcăuan a mai adăugat în visterie un titlu de campioni naționali prin perechea Emil Stancu – Diana Tiron care și-au adjucat prima treaptă a podiumului la categoria Seniori clasă E Standard, precum și alte trei titluri de vicecampioni, după cum urmează: perechea Darius Moraru – Corina Grapcenco la clasă D 14-15 ani și perechea Ovidiu Marian – Alessia Conțu la clasă D Adulți Standard și la clasă E Adulți Latino. Sportivii băcăuani au adunat și alte medalii de bronz sau de finaliști, poziții ce le-au adus puncte importante în clasamentele Federației Române de Dans Sportiv.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -