Penitenciarul Spital Târgu Ocna a organizat in premiera Bursa locurilor de munca pentru persoanele private de libertate, ce sunt calificate intr-o meserie.
Dupa cum ne-a declarat Gabriel Vraciu, purtator de cuvânt al Penitenciarului – Spital, “obiectivul principal al acestei actiuni a fost promovarea in rândul persoanelor private de libertate a ofertelor locurilor de munca disponibile, puse la dispozitie de agentii economici in vederea cresterii sanselor de angajare dupa punerea in libertate. Prin aceasta raspundem cu operativitate nevoilor pietei, beneficiari fiind atât angajatorii cât si persoanele aflate in cautarea unui loc de munca.
Acest eveniment a oferit persoanelor private de libertate oportunitatea de a fi un posibil angajat, facându-le astfel mai usor reintegrarea lor in societatea civila”. Bursa locurilor de munca a fost organizata pentru prima data la Penitenciarul Spital Târgu Ocna cu sprijinul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca Bacau, prin reprezentantul acesteia de la Punctul de lucru Onesti, a agentilor economici din zona si a Primariei orasului – statiune Târgu Ocna.
Persoanelor private de libertate participante la eveniment li s-au adus la cunostinta lista locurilor de munca vacante, situatia locurilor de munca puse la dispozitia cetatenilor români in cadrul Uniunii Europene precum si facilitatile pe care le au agentii economici care angajeaza tineri cu risc de marginalizare, a caror vârsta este cuprinsa intre 16 si 25 ani.