De aproape 150 de ani, conacul de la Tescani este un lăcaș al artei. Frumosul se află la el acasă aici, între aleile de plopi unde persistă amintirea boierilor Rosetti-Tescanu, a lui George Enescu, a lui Mihail Jora… În ciuda atacului brutal al regimului comunist, care a încercat să radă orice amintire culturală, orice rămășiță a frumosului, Tescanii au rezistat și s-au regândit și transformat. Pe urmele marilor înaintași au pășit mai apoi Ilie Boca, Horia Bernea, Johnny Răducanu, Andrei Pleșu, Mihai Sârbulescu, Viorica Cortez și atât de mulți alții.
Tradiția culturală a așezământului de la Tescani este o prețioasă amintire, dusă mereu mai departe prin tabere de creație și rezidențe culturale care acoperă practic tot ceea ce înseamnă cultură… Pe această linie se situează și Rezidența artistică internațională inițiată de Ovidiu Ungureanu în parteneriat cu Muzeul Național „George Enescu” și Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”. Ediția din acest an, desfășurată în perioada 8-14 august, a fost una plină de surprize, aducând pentru toți cei care au trecut pragul domeniului de la Tescani întâlniri inedite, creatoare de experiențe de neuitat. În incinta vechii capele de pe domeniu se află lucrările lui Laurențiu Mogoșanu, întrunite sub sugestivul titlu de „Îmbisericire”, omagiu adus sfinților Brâncoveni de la a căror sanctificare se împlinesc trei decenii. Galeria „Ilie Boca” de la parterul Merăriei găzduiește o expoziție de fotografie și film sub semnătura lui Ovidiu Ungureanu care aduce laolaltă experiențele artistului în ultimii șase ani petrecuți la Tescani. Nu în ultimul rând, pe 13 august, la apus, a avut loc pe scena de la Tescani un recital susținut de Trio „Boema”: soprana Gabriela Iștoc, alături de Sorin Sîrbu la clarinet și de Mihaela Spiridon la pian, în care s-au regăsit lucrări de George Enescu, W.A. Mozart, Franz Schubert, Giacomo Meyerbeer, Charles Gounod, Mihai Gherghelas, spre bucuria artiștilor aflați în tabără dar și spre încântarea vizitatorilor.
O frumoasă certitudine
Conacul de la Tescani este un perpetuu prilej de admirație și bucurie, iar organizatorul Rezidenței, Ovidiu Ungureanu, alături de partenerii de suflet de la Muzeul Național „George Enescu”, secția „Dumitru și Alice Rosetti Tescanu-George Enescu” ține să le mulțumească atât artiștilor care au poposit printre amintirile de la Tescani, cât și vizitatorilor, iubitorilor de frumos care au petrecut momente de plăcere și încântare aici, în locul unde Enescu a finalizat de compus Oedipe…La încheierea rezidenței, organizatorii și artiștii și-au dat întâlnire și la ediția din 2023.
„A fost pentru mine o mare surpriză și o imensă plăcere să vin la Tescani, să lucrez și să cunosc mulți artiști, tineri și talentați. Foarte talentați. Organizatorii au fost la înălțime. Tescaniul este un loc fabulos, se vede și se aude aici Enescu peste tot. Spre deosebire de alte rezidențe, la Tescani am văzut expoziții, am deschis și eu una, am fost martorii unei frumoase întâlniri cu muzica, dar cel mai important, am cunoscut oameni, ceea ce este rar astăzi. Mulțumim, Tescani! Mulțumim Ovidiu Ungureanu.”
Laurențiu Mogoșanu, artist plastic, București
Ca la fiecare rezidență, vernisajul expoziției cu lucrările realizate în tabără de cei 24 de artiști și lansarea albumului vor avea loc la Galeriile „Alfa”, al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, de Noaptea Europeană a Muzeelor 2023. Tot atunci va prezentat publicului și interviurile video de colecție cu artiștii prezenți la Rezidență. Va fi un eveniment garantat de numele artiștilor cât și de valoarea lucrărilor.
„Am participat la multe ediții ale Rezidenței artistice de la Tescani, însă cea de anul acesta a fost parcă una specială. Am lucrat mult, ne-a ajutat atmosfera din tabără, ne-a ajutat și timpul, totul a fost ok. Speciale au fost și celelalte evenimente din tabără, expozițiile artistului Mogoșanu, ale lui Ovidiu Ungureanu, recitalul Trio Boema, o noutate a rezidenței. Interesante au fost și lungile seri de discuții și dezbateri pe teme specifice fenomenului artistic actual. Ne-am simțit bine, mulțumim organizatorilor.”
Dionis Pușcuță, artist plastic, director al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”
Artiști din România, Republica Moldova, Ungaria și Siria
Participanții Rezidenței Tescani 2022 au fost: Ilie Boca, Mihai Chiuaru, Dionis Pușcuță, Dumitru Bolboceanu, Gabriela Culic, Valeriu Șușnea, Diana Brăescu, Gheorghe Zărnescu, Laurențiu Mogoșanu, Sorin Otînjac, Claudiu Ciobanu, Ovidiu Ionescu, Florin Șuțu, Ilie Chioibaș, Dumitru Macovei, Luminița Radu, Alexandru Macovei, Mariana Constantinescu, Bianca Rotaru, Elena Lupașcu, Aknay János, Ovidiu Ungureanu, Ammar Alnahas.
Curator: Maria Bilașevschi.
Parteneri media: Chromatique Studio și Deșteptarea Bacău.
Pios și grăitor omagiu martirilor brâncoveni
Lemnul sfintei cruci și lutul din care suntem plămădiți, picurate cu smerenie și talent, se află acum la Muzeul Național „George Enescu”, secția „Dumitru și Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”. Vechea capelă a Rosetteștilor găzduiește arta lui Laurențiu Mogoșanu, sub titlul de „Îmbisericire”, un omagiu adus sfinților martiri Brâncoveni, expoziție deschisă în timpul Rezidenței. În această perioadă se împlinesc 308 ani de la tragicul moment în care Constantin Brâncoveanu, alături de fiii săi Constantin, Radu, Ștefan și Matei au fost decapitați de gâdele Înaltei Porți pentru că au refuzat să își abandoneze credința. Laurențiu Mogoșanu le aduce un pios și exterm de grăitor omagiu celor care au ales calea martiriului, reușind pe deplin să insufle celor care trec pragul capelei sentimentul de rugă, de îndemn la meditație, de adânc respect. Până la sfârșitul lunii august expoziția este deschisă, pentru a vă împărtăși, alături de noi, din frumosul creat de Laurențiu Mogoșanu și vă garantăm că experiența va fi de neuitat…
Ovidiu Ungureanu
Gheorghe Bălțătescu
Foto: Chromatique Studio