SUA au pornit, la un moment-dat, un război global împotriva terorismului. S-au cheltuit miliarde de dolari, au murit milioane de oameni, națiuni întregi au fost distruse pentru ceea ce s-a numit „Global War on Terror”. Ani de zile, presa mainstream ne-a bombardat cu ideea că terorismul este o crimă împotriva umanității, nu putem accepta așa ceva, trebuie intervenit cu orice preț. Și s-a intervenit. Cu ce rezultate, vedem azi.
Ideea este, însă, că lumea civilizată nu poate acceptă terorismul, nu poate accepta intimdarea prin teroare. Mai țineți minte acel „Je suis Charlie”, cum liderii mondiali s-au întrunit și s-au prins într-un lanț uman ca să arate că nu sunt intimidați de câțiva înși înarmați cu kalașnikoave, care au ucis redactorii unei reviste?
Aceiași lideri, ai aceleiași lumi civilizate intorc capul și se fac că nu văd cum unul dintre cele mai aclamate regimuri folosește terorismul la scară mare. L-a folosit de acum opt ani, dar asta e deja istorie. Și-a ucis propriii cetățeni folosind Armata și forțele paramilitare, a permis unor grupuri de dezaxați să se joace de-a comandourile cu femei și copii. După izbucnirea războiului, același regim a diversificat metodele teroriste. Nu vorbim despre victimele războiului, care sunt altceva; după cum ne-au învățat aliații noștri strategici de peste Ocean, nu se poate să existe conflict fără victime colaterale; ba chiar, dacă e vorba de un conflict serios, numărul civililor măcelăriți tinde să crească.
Vorbim strict despre victimele unor tactici teroriste, care nu au legătură cu războiul: bombardarea deliberată a țintelor civile, aruncarea de clustere cu mine antipersonal peste orașe, plasarea de dispozitive explozive din care forțele regulate se retrag și, mai ales, uciderea civililor care nu se supun cerințelor lor sau aruncarea în aer a celor care au o vizibilitate mare în media. O serie de politicieni au fost asasinați pentru că au acceptat să preia conducerea provizorie a unor zone din care Armata s-a retras, au fost puse bombe în mașinile unor gânditori, bloggeri, scriitori. Unii au murit, alții au scăpat. Dar Occidentul, marele Occident democratic, nu s-a declarat siderat, nu a cerut încetarea acestor practici teroriste, ba chiar le-a încurajat.
Vedeți, dvs., terorismul nu are ca funcție doar instaurarea terorii în scopul unor câștiguri politice; terorismul mai are o funcție interesantă, la care au apelat multe state: obligă inamicul să facă greșeli. Rolul partizanilor sovietici a fost destul de limitat din punct de vedere militar, însă, reacția disproporționată a germanilor față de civili a creat un cadru psihologic care a făcut ca populația să treacă, în bloc, de partea Armatei Roșii. Asasinarea gauleiterului Reinhard Heydrich la Praga a generat represalii împotriva populației care a avut drept consecință faptul că cehii au refuzat să mai adere la formațiunile SS. Nu este un secret că în multe cazuri, operațiunile teroriste au ca scop o să provoace reacție disproporționată din partea inamicului cu scopul de a genera o reacție psihologică din partea propriilor trupe.
În cazul de față, acea reacție încă nu s-a produs, deși au fost suficiente cazurile în care s-a încercat din răsputeri provocarea acesteia. Poate pentru că și ceilalți știu ce urmăresc toate aceste acte de terorism care sunt trecute cu vederea de jumătate de mapamond.
