Printr-o hotarare a Guvernului, termenul de depunere a Registrului de evidenta a salariatilor in programul REVISAL a fost prelungit de la 1 noiembrie 2011 pana la 15 decembrie 2011. In actul normativ se mentioneaza ca elementul privitor la salariu si sporurile la acesta se completeaza in registrul general de evidenta a salariatilor si pentru contractele individuale de munca deja inregistrate, pana la data de 15 decembrie 2011. De asemenea, se clarifica si elementele privind drepturile salariale care se completeaza in registrul de evidenta a salariatilor, respectiv salariul de baza lunar brut si sporurile, astfel cum sunt prevazute in contractul individual de munca. (R. Neagu)