Agricultorii care vor să producă ecologic trebuie să-și înscrie culturile la Direcția Agricolă Bacău. Este vorba atât despre cei care dețin plantații ecologice, cât și despre proprietarii de ferme zootehnice. Demersul trebuie făcut până cel târziu pe 16 mai a.c.
Înscrierea culturilor în sistemul ecologic presupune depunerea unui dosar care să conțină mai multe documente, printre care se numără și contractul încheiat între operator și organismul de inspecție și certificare menționat în fișa de înregistrare, declarația pe proprie răspundere, în vederea înregistrării ca operator în sistemul de agricultură ecologică, conform anexei nr. 8 din HG 125112013 sau extras din SNIIF (Sistemul privind identificarea și înregistrarea animalelor) în cazul fermierilor din domeniul zootehnic. Documentele pot fi trimise în format electronic, prin e-mail, sau prin poștă ori fax. Este posibilă și transmiterea prin intermediul asociațiilor profesionale legal constituite în domeniul agriculturii.
Subvenții mai mari pentru culturile ecologice
Potrivit Direcției Agricole, până la această dată, s-au înscris 91 de fermeiri care vor să producă eco, cei mai mulți fiind axați pe lucernă și pășune, precum și în cultivarea fructelor de pădure, respectiv cătină, sau a plantelor medicinale și aromatice – lavandă. După ce vor primi toate avizele, respectând și perioada de conversie (maximum 2 ani pentru culturile anuale și 3 ani pentru culturile perene), aceștia vor putea beneficia de subvenții mai mari de la stat și UE. Conversia la agricultura ecologică se va face cu menținerea certificării suprafețelor care au făcut obiectul angajamentului pe cel puțin 5 ani de la semnare. Fermierii vor fi verificați de inspectorii Direcției Agricole, atât în teren cât și în locurile unde-și valorifică produsele (piețele și magazine). Subvențiile pe care le pot primi sunt de minimum 200 de euro pe hectar, putând ajunge și la 500 de euro, chiar mai mult, în cazul livezilor de pomi fructiferi. Astfel, anul acesta, prin Măsura 11, fermierii înregistrați în sistemul ecologic pot obține 293 de euro pe hectar, la culturile agricole pe terenuri arabile. Pentru legume aflate în conversia la agricultură ecologică, subvenția este de 500 de euro pe hectar, pentru livezi, 620 de euro pe hectar, iar pentru vii, 530 de euro la hectar. În plus, 365 de euro, pe hectar, este subvenția pentru plantele medicinale și aromatice aflate în conversia la agricultura ecologică, iar pentru pajiști, 39 sau 143 de euro la hectar. Sumele sunt valabile în cazul fermierilor care se înscriu pentru prima dată în sistemul ecologic și primesc certificarea, sumele crescând, în cazul beneficiarilor care au deja plantații ecologice.