23 decembrie 2024

Terenuri putine, preturi mari

Notarii publici au publicat si evaluarea terenurilor din municipiu, valabila pentru anul acesta. In functie de situarea terenului, doritorii pot achizitiona un teren in intravilan de la 8 euro metrul patrat pâna la 200 de euro.

Cei care vor sa achizitioneze un teren in intravilanul orasului Bacau trebuie sa bage adânc mâna in buzunar. Cele mai scumpe suprafete sunt in zona A si costa peste 100 de euro metrul patrat, dar pot ajunge chiar si peste 200 de euro daca vorbim de curti in care se mai poate construi. Si terenurile arabile din municipiu costa destul de mult. De exemplu, metrul patrat in zona A ajunge la 177 de euro si coboara pâna la 8 euro in zona H.
„Valorile sunt mai mici cu pâna la 30 la suta fata de expertiza anterioara. Cu toate acestea, nu sunt valorile reale la care se tranzactioneaza. Potrivit Codului Fiscal, sunt estimari care se fac pe baza anunturilor publicitare sau a preturile practicate in piata. Din pacate, acestea ii dezvantajeaza pe multi”, a explicat Stefan Isache, presedintele Camerei Notarilor Publici Bacau.
Terenurile in municipiu sunt din ce in ce mai putine, iar piata a intrat intr-o stagnare, mai spune Isache. „Cei care au cumparat nu mai pot vinde acum. Numai sa aiba neaparata nevoie de bani fac acest pas, pentru ca inseamna pierderi mari”.

In extravilan, mai ieftin



Noua tendinta este de cumpara terenuri in extravilan. Bineinteles, de cele mai multe ori se tranzactioneaza terenurile pentru straini care pot, cu usurinta, sa devina proprietari de pamânturi intinse ca suprafata. Nu este de mirare, daca realizam ca in extravilan un teren in zona cea mai buna ajunge doar 2 euro metru patrat si pretul coboara pe masura ce terenul este mai departe de oras.
Evaluarile sunt valabile anul acesta, urmând a fi modficate abia in ianuarie 2013. Acestea sunt utile in cazul celor care nu isi permit sa plateasca din buzunarul propriu o expertiza care poate ajunge sa coste sute de lei.

Zonarea municipiului

In zona A sunt incluse strazi precum Alexandru cel Bun, Aleea Parcului, Banca Nationala, Ionita Sandu Sturdza, Razboieni, Unirii, Vasile Alecsandri sau 9 Mai.
Zona B este ceva mai ieftina, dar este vorba de terenurile din cartierul Cornisa, strada Garii, strada Miron Costin si Calea Marasesti.
Zona C face referire la cartierul de sud al orasului, in zona Narcisa sau URA, dar si la zona de nord a orasului.
In zona D, in schimb sunt situate terenurile din cartierul Izvoare si din cartierul Tache.
In fine, zona E este cea a cartierului Serbanesti, zona F a cartierului Gheraiesti, zona G a cartierului Margineni si H – a cartierului CFR.
Andreea Gavrila



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img