Avocati, notari, chiar si politisti cu rang inalt s-au trezit implicati intr-o escrocherie fara precedent. Tarasenia pare a fi pusa la cale de un grup infractional extrem de bine organizat care se foloseste de „scaparea” oamenilor pentru a face rost, in mod facil, de bani. Practic, diversi cetateni sunt contactati telefonic de anumiti indivizi care pretind ca au câstigat diverse premii, scop in care li se cere celor apelati sa furnizeze numarul contului bancar, precum si alte date personale.
Culmea tupeului este ca, pentru a oferi credibilitate informatiei, celor contactati telefonic li se comunica si faptul ca procedura de primire a premiilor implica si concursul unor notari, prezentând, in acest fel, nume reale de notari cu vechime mare in domeniu si, ca atare, foarte cunoscuti in urbe. Si, ca problema sa capete greutate, infractorii nu se dau deoparte de a invoca pretinse calitati (ex: seful Politiei), dar si faptul ca s-ar afla deja in prezenta unui notar pregatit pentru a confirma veridicitatea situatiei.
Un astfel de episod s-a petrecut recent, in plasa escrocilor cazând mai multi avocati din Bacau „Eram in concediu, când primesc un telefon de la o colega pe care nu o mai vazusem de vreo 15 ani. Imi povesteste cum era pe punctul de a fi tepuita de acesti indivizi care i-au zis ca a câstigat nu stiu ce premiu si ca poate veni sa-l ridice. Si ca sa fie mai credibili, au pretins ca, de fata, ar fi fiul meu, Dragos Isache, in calitate de notar.
Chiar si pe mine m-ar fi plasat acolo, infractorul care se substituise in persoana fiului meu imi zicea mie ceva de genul «Hai, tata si tu». In plus, era si presupusul sef al Politiei judetene, domnul chestor principal Vasile Oprisan. Sunt foarte bine organizati si cu un tupeu fantastic”, povesteste Stefan Isache (foto), presedintele Camerei Notarilor Publici Bacau.
Din pacate, in plasa escrocilor pica multi bacauani, unele fiind chiar persoane cunoscute in spatiul public. Una dintre acestea chiar le-a oferit infractorilor, la un moment dat, datele contului bancar. Partea buna este ca, in niciunul dintre cazuri, escrocii nu au reusit sa-si duca pâna la capat tarasenia. Cel mai probabil, indivizii s-au temut ca scandalul ar putea capata dimensiuni de neoprit care ar fi putut duce la desconspirarea lor si, ca atare, au incetat sa mai sune la persoane publice cu asa notorietate.
„Noi am facut deja un anunt pe pagina de internet a Camerei Notarilor Publici pentru a atentiona publicul larg in privinta acestor infractori deosebit de periculosi. Daca au avut tupeul sa sune persoane publice din domeniul juridic – avocati, judecatori, procurori etc, foarte simplu ar putea incerca si in cazul persoanelor simple. De retinut ca niciun notar public din cadrul Camerei Notarilor Bacau nu face parte din vreun «proiect» care implica acordarea de premii. De aceea, rugam bacauanii sa nu dea curs niciunei solicitari privind informatii confidentiale, cum ar fi numarul de cont bancar, CNP-ul etc. si sa intrerupa imediat convorbirea telefonica”, a transmis Stefan Isache, seful notarilor bacauani.
„Accidentul” saul „falsul cititor de contor”
Metoda de fraudare este arhicunoscuta de autoritati si implica mult mai multe modalitati de pacalire a populatiei. Cea mai des intâlnita este cea a „accidentului”, prin care, practic, escrocii pretind implicarea in diverse evenimente de circulatie a unor rude apropiate celui contactat, declinând, astfel, false calitati de avocat, procuror sau politist. In felul acesta, infractorul solicita de la oameni sume de bani, fie personal, fie in conturi bancare.
Alte modalitati folosite de escroci sunt „deratizarea”, „cititorul de contor” la gaze, curent, apa – canal etc. In plus, in evantaiul infractional mai intra si falsa identitate a angajatului primariei sau a vânzatorului ambulant prin care infractorii, individual sau in grup, barbati sau femei, purtând sau nu uniforme cu inscriptii, incearca si, uneori, chiar reusesc sa patrunda in locuinte sub diverse pretexte, de unde sustrag valori sub forma de bani, bijuterii sau alte obiecte scumpe. In acest context, notam initiativa politistilor bacauani care, prin agentii de sector, au lipit deja afise in locurile publice – la intarea in blocuri, pe usile lifturilor etc, vizibile oricarui locatar, prin care atentioneaza asupra acestor metode de escrocare.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.