23 decembrie 2024

Tenis / Turneul Municipiului Bacău:Victorie franceză printre picături de ploaie

tenismenul Jules Okala a câştigat Trofeul Municipiului Bacău, învingându-l în finală pe Bogdan Apostol cu scorul de 2–0 (6-1, 6-1) – vineri, în finala de dublu, cuplul argentinian Franco Agamenone/Hernan Casanova i-au surclasat pe Gabor Borsos/Gonzalo Escobar

Sub ameninţarea unei furtuni care n-a mai venit, s-a desfăşurat ultimul act al celei de-a XVI-a ediţii a Trofeului Municipiului Bacău, competiţie dotată cu premii de 25.000 de dolari plus ospitalitate.



Duminică,3 iunie, de la ora 15.00, în faţa unui public numeros, ieşeanul Bogdan Apostol şi francezul Jules Okala şi-au disputat trofeul şi premiile puse în joc. Câştig de cauză l-a avut cel de-al doilea care, cu un joc lucid şi cu o maimare stăpânire de sine l-a surclasat pe jucătorul român în două seturi, 6-1, 6-1.

Cu două zile înainte, s-adisputat finala de dublu care a fost câştigată, în ritm detango, de cuplul argentinian Franco Agamenone / Hernan Casanova.Drumul spre finalăLa începutul competiţiei, niciunul dintre cei doi finalişti nu se număra printre favoriţi.

Cu toate acestea, jocul lor tenace şi mentalitatea de învingător i-a adus pe Bogdan Apostol şi pe Jules Okala în postura de a-şi disputa premiul cel mare al Trofeului Municipiului Bacău. Jules Okala a fost cel care a produs prima surpriză a turneului învingându-l pe japonezul Kaichi Uchida, cap de serie nr. 2, încă din primul tur.

Acestuia i-au urmat rusul Aslan Karatsev, în turul doi, brazilianul Orlando Luz, în sferturi, culminând cu eliminarea în semifinale a ecuadorianului Gonzalo Escobar, favoritul nr. 4 al competiţiei.

În ceea ce-l priveşte pe compatriotul nostru, ieşeanul Bogdan Apostol, acesta a avut un parcurs mai lung, fiind nevoit să treacă prin furcile caudine ale calificărilor.

Odată ajuns pe tabloul principal, Apostol a reuşit să treacă de băcăuanul Bogdan Manole, în primul tur. În continuare, tenismenul ieşean i-a învins, pe rând, pe românii Edris
Fetisleam, în turul 2, şi Vasile Ghilea. în sferturi. Semifinala i l-a scos în cale pe însuşi favoritul turneului, argentinianul Hernan Casanova.

Bogdan Apostol nu s-a lăsat intimidat de palmaresul adversarului, reuşind să-şi asigure locul în finală după un meci aprig disputat.Finala, conjugată în limba francezăStropii de ploaie care au început să cadă fix la ora de începere a finalei nu au părut să-l deranjeze pe Okala.

Ba din contră. Beneficiarul unor servicii ucigătoare şi al unui retur pe măsură, el a reuşit să-şi adjudece primul set în doar 22 de minute.

La începutul setului al doilea se părea că Apostol ar fi în stare de o revenire,însă francezul s-a dovedit neiertător, dominând terenul cu statura sa impunătoare şi cu o viteză de reacţie net superioară. Astfel, Jules Okala a încheiat ostilităţile în doar 55 de minute, încheind şi cel de-al doilea set cu acelaşi scor, 6-1.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de către primarul Bacăului, Cosmin Necula, împreună cu preşedintele SCM Bacău, Relul Auraş şi supervizorul turneului, Dan Nicolae.

„Acest trofeu este al comunităţii noastre şi succesul său reprezintă reuşita fiecăruia dintre noi. Îmi doresc ca această competiţie să rămână o tradiţie şi să crească fiindcă băcăuanii sunt mari iubitori ai sportului alb”, a concluzionat primarul Cosmin Necula în discursul său. Câştigătorul turneului, Jules Okala, a ţinut să mulţumească tuturor celor care au făcut posibilă desfăşurarea acestei competiţii.

„Îl felicit în primul rând pe Bogdan, fiindcă nu e puţin lucru să vii din calificări şi săajungi să joci finala unui asemenea turneu. Sunt pentru prima dată aici şi mi-a plăcut oraşul, şi atmosfera, şi oamenii. Îmi doresc să revin şi, poate, să câştig din nou”, a mărturisit emoţionat Jules Okala.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img