14 noiembrie 2024

Tenis/ Trofeul Municipiului Bacău. Să înceapă spectacolul!

De astăzi, cea de-a 19-a ediție a Trofeului Municipiului Bacău își intră serios în pâine. Cu o zi plină. Plină de meciuri interesante la simplu și la dublu. Capul de afiș îl ține, evident, tabloul de 32 la simplu. Tablou pe care se regăsesc nume aflate în Top 500 ATP. Nume venite din toate colțurile lumii. Favoritul 1, Juan Pablo Varillas (345 ATP) este sosit din Peru. Alejandro Tabilo, din Chile.

Pavel Krainik e din Canada, Riccardo Balzerani din Italia, iar Alafia Ayeni din Statele Unite ale Americii. „Trofeul Municipiului Bacău este o competiție atractivă. Fiind prieten cu Ilie Năstase, Virginia Ruzici și Florin Segărceanu, vin mereu cu plăcere în România. Nu întâmplător, am lucrat cu Marius Copil în Florida, pe când acesta era junior și cu Horia Tecău.



Este însă pentru prima oară când ajung în Bacău și vreau să vă mărturisesc că mă simt foarte bine aici. Oamenii sunt de calitate, iar turneul oferă condiții foarte bune. Felicitări organizatorilor”, a declarat francezul Tarik Benhabiles, fostul antrenor al lui Andy Roddick și actualul technician al lui Matteo Martineau, favoritul nr. 3 al Trofeului Municipiului Bacău.

„Acest turneu a devenit o tradiție pentru orașul nostru. Este cel mai bine cotat turneu ITF din România. Faptul că am ajuns la cea de-a 17-a ediție consecutivă- competiția luând o pauză de trei ani după primele două ediții din 1998 și 1999- spune multe.

După cum spune multe și faptul că în ultimii patru ani am reusit să menținem constant nivelul premierilor- 25.000 dolari plus ospitalitate- motiv pentru care aducem mulțumiri Consiliului Local Bacăul, cel care finanțează competiția”, a declarat la conferința de presă de ieri , directorul SCM Bacău, Mihaela Melinte.

„Ne dorim și în acest an o competiție frumoasă și sperăm ca o parte din numele ce se impun aici să le regăsim în fazele superioare ale marilor turnee”, a subliniat Cristi Lungu, reprezentantul Simba Invest, unul dintre sponsorii de bază ai Trofeului Municipiului Bacău. Prezență constantă la TMB, unde și-a făcut debutul ca arbitru de scaun în 1998, supervizerul Dan Nicolae vede Bacăul drept un exemplu: „Un exemplu care ar trebui urmat și de alte orașe din România”.

Dan Nicolae nu este singurul care a lăudat Bacăul la conferința de presă ce a deschis practic ediția din acest an a competiției găzduită de terenurile bazei SCM. A făcut-o și Firicel Tomai, fostul antrenor al lui Victor Hănescu și al Simonei Halep, prezent anul acesta la TMB ca technician al lui Bogdan Borza („fără turnee de genul acesta, care evidențiază mentalitatea pozitivă a Bacăului, tenisul nu s-ar putea dezvolta”), a făcut-o și câștigătorul de anul trecut, francezul Jules Okala:

„Am revenit pentru a-mi apăra trofeul, dar am revenit și pentru că aici există condiții foarte bune pentru a juca un tenis de calitate”. Sosit în Bacău încă de vineri, peruanul Varillas este creditat cu prima șansă la victorie: „Faptul că sunt favoritul numărul 1 nu spune mai nimic. Nivelul este destul de echilibrat și fiecare are șansa sa. Sunt pentru prima oară în România și mă felicit pentru că am ales să particip la turneul de aici, din Bacău. Sunt încrezător că voi face o figură frumoasă, mai ales că m-am antrenat bine, chiar dacă ploaia mi-a pus ceva probleme în primele două zile de pregătiri”. Ei bine, iată și ceea ce ar putea fi singurul inconvenient major al TMB: ploaia.

Buletinul meteo nu pare prea prietenos pentru a doua parte a săptămânii, dar organizatorii speră ca vremea să nu afecteze programul. „În fiecare an stăm cu emoții din cauza vremii. Oricum, mergem din aproape în aproape”, a concluzionat antrenorul SCM Bacău, Mihai Ciuntea: „Important este că ziua de miercuri se anunță cu soare”. Și plină de meciuri interesante.

Ce spun băcăuanii

SCM Bacău are trei reprezentanți pe tabloul principal. Posesori de wild-card, Alexandru Manole, Petru Berdilă și Bogdan Manole sunt pregătiți pentru meciurile din primul tur, chiar dacă adversarii le sunt superiori.

Alexandru Manole: „Anul trecut am reușit să ajung în turul doi. Acum, mi-aș dori să avansez și mai mult, însă nu mi-am fixat un obiectiv anume, care să mă apese. Nu stiu prea multe despre adversarul meu din primul tur, canadianul Krainik, care este cotat drept favoritul 7. Tot ce pot spune este că vreau să joc cât mai bine”.

Petru Berdilă: „Sorții au decis ca eu să debutez împotriva francezului Martineau, care este favoritul numărul trei al turneului. Mă așteaptă un meci foarte greu, sunt constient de asta, dar voi da totul. Fiind realist, nu am așteptări foarte mari, dar în egală măsură nici nu simt o presiune deosebită”.

Bogdan Manole: „Nici eu nu voi evolua sub presiune. Voi întâlni un adversar venit din calificări, contra căruia îmi doresc să joc cel mai bun tenis al meu”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014