Terenurile bazei SCM Bacău găzduiesc în aceste zile unul dintre cele mai importante turnee interne de tenis rezervate categoriei de vârstă 12 ani: Trofeul Mizar „Este o competiție comparabilă cu Campionatele Naționale ca dificultate și atractivitate. Ea reunește la start sportivii aflați pe primele locuri în clasamentele FRT la acest nivel de vârstă și oferă câștigătorului nu mai puțin de 625 de puncte”, a declarat antrenorul SCM Bacău, Mihai Ciuntea.
Ediția din acest an a Trofeului Mizar a consemnat și participarea a patru băcăuani: doi la masculin și tot atâția la feminin. Din păcate, competiția care intră, azi, în zona semifinalelor, continuă fără reprezentanții gazdelor. Trei dintre ei au fost eliminați încă din calificări.
Astfel, la masculin, Teodor Ilișan Ismana (SCM Bacău) a fost învins cu 6-0, 6-0 de Tudor Amititeloaie (CSȘ Unirea Iași), în timp ce colegul său de club, Florin Lucanu a pierdut la același scor în fața lui Andrei Filip Ciobanu (TC Roman). Tot în calificări, dar la feminin, Ilinca Drăgan (ACS Lilieci) a fost eliminată la capătul unui spectaculos meci încheiat cu scorul de 7-6(5), 5-7, 12-10 de Medeea Culcea (CSȘ Alexandria). În fine, prezentă pe tabloul principal grație unui wild-card, Amalia Sofia Nicoli (SCM Bacău) a cedat cu 6-0, 2-6, 10-6 întâlnirea din primul tur susținută în compania Gloriei Pop.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.