După trei zile de calificări, Trofeul „Ion Țiriac” își intră, de azi, în pâine cu meciurile de pe tabloul principal de simplu.
Dotată cu premii în valoare de 15.000 dolari, competiția feminină găzduită de baza SCM Bacău reunește pe tablou nume precum cel al sârboaicei Tamara Curovic (nr. 542 mondial), al finlandezei Laura Hietaranta (nr. 612 WTA) sau al belgiencei Amelie Van Impe (locul 621).
Întrecerea, a cărei finală ar urma să aibă loc duminică, consituie un prolog al BCR Open de la Iași, competiție WTA care va debuta în Ciric la începutul săptămânii viitoare și va pune la bătaie premii în valoare de 125.000 dolari.
În altă ordine de idei, începând de la mijlocul acestei săptămâni, Bacăul va găzdui un alt turneu de mare tradiție, „Simba Invest Cup”, destinat categoriilor de vârstă +35, +40-, +45, +50, +55, +60, +65, +70 (la masculin), +35, +45, +55, +65 (la feminin).
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.