Turneul de 10.000 de dolari de la Bacau are alti favoriti, aparuti in ultimul moment. Pe tabloul principal figureaza 32 de tenismeni. Se da startul si in concursul de dublu.
Cota turneului bacauan din Circuitul International al Romaniei a crescut pe ultima suta de metri. Au fost acceptati in concurs, pe baza de aspecial entry”, Teodor Dacian Craciun si Gabriel Moraru, care au devenit si principalii favoriti. Cap de serie nr. 1 in prima faza, Razvan Sabau este cotat acum cu a patra sansa la castigarea trofeului.
De astazi incep meciurile de pe tabloul principal. SCM Bacau are un singur reprezentant, beneficiar de wild-card este vorba despre Sebastian Ionescu, liderul categoriei 16 ani. Gabriel Ciuntea s-a oprit in ultimul tur de calificari, fiind invins de favoritul nr. 4, Alexandru Carpen. Scorul a fost 6-1, 6-4 intr-un joc in care Carpen a spart doua rachete la doua mingi consecutive. Wild-card are si Dragos Ghioc, bacauan legitimat la Dinamo Brasov.
Rezultate din ultimul tur de calificari: Costin Paval – Stanislav Glukhov (Rusia) 7-6 (5), 6-0, Paul Puscasu – Zachary Van Min 6-0, 2-1 abandon, Roman Tudoreanu (R. Moldova) – Karim Alayly (Liban) 7-5, 6-1, Alexandru Carpen – Gabriel Ciuntea 6-1, 6-4, Alexandru Lazar – Alexandru Marasin 6-2, 6-3, Alexandru Oichea – Valentin Dinca 7-6 (2), 4-6, 6-3, Vitor Requiao (Brazilia) – Cristian Hodel 3-6, 6-3, 6-1, Vlad Marinescu – Alexandru Joitoiu 6-1, 6-0.
Reprezentati la dublu
In paralel cu partidele de simplu se vor disputa, de astazi, si cele de dublu. Fratii Gabriel si Lucian Ciuntea fac pereche si vor juca, in primul tur, cu Laurentiu Erlic / Aurelian Giurgiu. Un alt cuplu bacauan ii are in componenta pe juniorii Sebastian Erimicioiu / Teodor Marin, la randul lor beneficiari de wild-card (in primul meci se intalnesc cu Radu Albot / Andrei Ciumac, ambii din Republica Moldova). Sebastian Ionescu joaca alaturi de Valentin Mihai, cu Alexandru Carpen / Adrian Gavrila adversari in runda inaugurala.
Scris de Dana Popa
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.