Vară fastă pentru jucătoarea de tenis legitimată la Clubul Sportiv Școlar Bacău, Ana Maria Chiriță. Una cu numeroase meciuri și, în egală măsură, cu rezultate notabile. Ultimele succese au fost repurtate la cea de-a 29-a ediție a „Cupei Municipiului Slobozia -Memorialul Ioan Pinter”, turneu de categoria A din Circuitul Național FRT.
La competiția derulată în primele zile ale lui august și rezervată categoriei de vârstă 14 ani, Ana Maria Chiriță și-a adjudecat turneul de simplu feminin, unul care a avut un tablou de 32, plus calificări. Pe lângă numărul mare de adversare întâlnite, impresionant este și faptul că jucătoarea de la CSȘ Bacău s-a impus fără set pierdut.
Cotată drept favorita numărul 4, Chiriță a trecut, pe rând, de Cristina Mitran (6-1, 6-2), Narcisa Marcu (6-0, 6-1, cu precizarea că în turul precedent, Marcu o eliminase pe băcăuanca de la SCM, Amalia Sofia Nicoli, cu 6-1, 6-4) și de Ioana Boian (6-4, 6-2), pentru ca în semifinale, să dispună de favorita 2, bucureșteanca Iulia Maria Buculei, cu scorul de 6-1, 7-5.
În finală a venit rândul principalei favorite, Eva Munteanu, de la clubul gazdă Unirea Slobozia să cedeze în fața Anei Maria Chiriță, care a câștigat cu 6-3, 6-0.
Pe lângă victoria de la simplu feminin, băcăuanca și-a trecut în cont încă două finale, la dublu și la dublu mixt. La dublu a făcut cuplu cu constănțeanca Samaya El Salim, cele două cedând în finală cu 4-6, 6-0, 10-4 contra perechii Mateea Minculescu/ Eva Munteanu, pentru ca la dublu mixt, unde a jucat alături de Sergiu Urzică să piardă în ultimul act, foarte strâns, cu 4-6, 7-6(5), 11-9 în fața echipei formate din Mateea Miculescu și David Popa.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.