Primii 15 refugiati, sirieni si yemeniti, au intrat in România. Au fost intâmpinati de 15 români revoltati, care au protestat afirmând ca sunt crestini si ca nu pot accepta prezenta strainilor, amintindu-si brusc ca altii, mai vechi, i-au insultat si au aruncat cu pietre.
Argumentul suplimentar al revoltatilor a fost ca in timp ce copiii lor, cu doua facultati, nu-si gasesc un loc de munca, cu alte cuvinte o duc greu, poate chiar mor de foame, strainii primesc, gratis, mâncare si cazare.
“Am inteles ca le dau si bani”, striga, suparata, o bunica. Sunt convinsa ca protestatarii din Galati nu au iesit in strada din proprie initiativa, neavând nimic mai bun de facut la ora aceea. Au defilat si strigat la cererea celor care se afla acum in plin avânt electoral, contra unor promisiuni de viata mai buna, pensii, ajutoare la incalzire etc.
Nu putem sti, la ora asta, daca intre cei 15 refugiati sunt si unii rau intentionati, stim insa ca sunt prea putini pentru a pune in pericol siguranta natiunii, prin urmare protestul a parut ridicol. Se spune ca vor fi 6.000 sau 7.000 si, atunci, integrarea lor va fi mai dificil de gestionat. Sa fim rationali: numarul sau efectele sosirii lor nu pot fi puse in sarcina unui partid. Desigur, intr-o campanie electorala, nevoia de vinovati devine arzatoare.
Adevarul este ca nici Ponta, nici Ciolos nu au fost intrebati daca sunt de acord cu adapostirea refugiatilor. Cei care au decis sunt mai marii Uniunii Europene, care ne trateaza ca pe niste rude sarmane, primite din mila in casa lor, cazate sub scara sau in hambar, hranite la cina cu friptura ramasa de la prânz. Sa nu ne facem iluzii.
Nu insemnam pentru occidentali decât o sursa de forta de munca calificata, 19 milioane de consumatori, un potential rival in ceea ce priveste productia de alimente sanatoase, “bio”, productie care trebuie descurajata urgent, din punctul lor de vedere.
Terenurile noastre trebuie sa devina terenurile lor, iar rosiile noastre, merele noastre, cartofii nostri sa plece in Vest, cu tot cu PIB. Se vor intoarce in România sub forma de conserve. (Ma intreb si eu, nu cumva cutiile acestor conserve au fabricate din “masinile grele” casate si date strainilor pe sume derizorii?) Politicienii nostri nu vad aceste lucruri, fiind ocupati cu cei 15 refugiati si alte teme majore, cum ar fi pensiile speciale, interceptarile, schimbarea prefectilor sau finantarea stadioanelor.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.