Didactica fortificată
Observăm un interes tot mai larg pentru modalitatea de comunicare a profesorului-TV cu elevii. Altfel spus, acesta imaginează stratageme pentru a le capta şi menţine atenţia pe durata celor circa 25 de minute. O profesoară de matematică a aşezat pe tablă un cursiv ca acesta, de la mic la mare: MATE (font 8) MATE (font 9) MATE (font 10) MATE (font 11) MATE (font 12) etc., sugerând acel crescendo pe care trebuie să-l înregistreze orice lecţie. Fontul cel mai mic marchează „spargerea gheţii”, în vreme ce fontul maxim semnalează ultimul eveniment al lecţiei: transferul cunoştinţelor. Recunoaştem aici normative pedagogice: de la simplu, la complex; de la cunoscut, la necunoscut; de la apropiat, la depărtat. Alexandra Tatu, descoperită târziu de TVR 2, predă substantivul delectându-se odată cu privitorii prin jocul ŢOMAPAN (ţări, oraşe, munţi, ape, plante, animale, nume). Alteori didactica e expusă direct. Delia Maier scrie pe tablă „Obiectivele noastre, azi”, dar continuă în ton ludic, enunţând primul dintre ele: „să ne distrăm cu cea mai veche întrebare a copilăriei – de ce?” (pentru circumstanţialul de cauză) sau „să ne mirăm (cu folos!) de complexitatea comunicării noastre orale” ori, cu modul indicativ, „inventariem personajele din diverse lecturi”. Raluca-Mihaela Diaconu îşi începe discursul didactic cu precizarea competenţelor generale şi a celor specifice, pentru o lecţie despre verbele copulative.
Văzut, dar neauzit
E interesant tot ce se petrece pe micul ecran, dar privirea ne alunecă uneori către colţul din dreapta jos al acestuia, unde îşi face datoria un domn sau o doamnă, convertind mesajele verbale în limbajul persoanelor cu deficienţe de auz. Se numeşte interpret mimico-gestual (Lavinia Chiţu, de pildă) şi completează, pentru toată lumea, atmosfera unui text literar (ca să amintim cel mai complex dintre mesaje). În alt context, cel al artistului aflat pe scena (ne)văzută a spectacolului muzical, regulile se aplică spontan şi fără pregătire profesională. Ni le prezintă etnologii: limbajul nonverbal/ paraverbal „constituie un răspuns la codul mimico-gesticulator utilizat de emițător, dar și o reacție la mesajul receptat – cântecul –, în ultimă instanță una dintre formele de manifestare a feedbackului provocat de actul de comunicare prin cântec. Un rol important în acest tip de comunicare îl joacă ceea ce psihologii denumesc «contact prin ochi» (eye contact) și căruia psihologia socială îi acordă o importanță anumită pentru stabilirea relației intergrup. Privirea, zâmbetul, mișcarea capului etc. constituie procedee atât de firești pentru comunicare, încât receptorii le consideră un fapt banal, dar care sunt înregistrate, în mod inconștient, ca elemente ale comunicării. Lipsa lor, pe parcursul transmiterii mesajului, ar avea drept rezultat sărăcirea de sens a acestuia – de atmosferă, în ultimă instanță – şi deci o comunicare incompletă” (Ligia Bârgu-Georgescu).
