Teleşcoala noastră (XIII)

Fără superstiţii!

Ca să demonstrăm că a XIII-a ediţie a „Teleşcolii noastre” se vrea a fi norocoasă, venim mai aproape de atmosfera unei zile de evaluare la limba română pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi încercăm să le fim de ajutor cu câteva poveţe didactice. Ne bizuim pe experienţa noastră, dar şi pe aceea acumulată în calitate de telespectator al emisiunii „Teleşcoala”, de la TVR 2, girată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării începând cu data de 16 martie a.c.

Fonetică sintetizată

Am sesizat că se cere să extrageţi dintr-un text dat exemple de diftongi, triftongi sau de vocale în hiat. Capcanele vi le întind cuvintele care au grupurile de litere ce, ci, ge, gi; che, chi, ghe, ghi. Ideal ar fi să ştiţi că într-un cuvânt precum „ceapă” nu avem diftong, iar într-un cuvânt ca „picioare”, nu avem triftong. Dacă nu sunteţi siguri pe regula care stă la baza identificării precise a diftongilor şi triftongilor, evitaţi cuvintele care conţin grupurile de litere de mai sus. Ba chiar aţi putea reţine un enunţ în care sigur aveţi cele două grupe de sunete: „După aşa ploi, sunt ud leoarcă”. Despărţiţi în silabe cuvintele subliniate, care fac parte din aceeaşi arie semantică: „ploi” (o silabă, cu vocala o şi semivocala i, formând un diftong descendent) şi „leoarcă” (două silabe; în prima, „leoar-”, se află semivocalele e şi o, urmate de vocala a, alcătuind un triftong). Pentru a reţine modelul de hiat, aveţi la îndemână chiar cuvântul tematic, în care cele două vocale, i şi a, fac parte din silabe diferite: hi-at.

Vocabular focalizat

Pentru a nu cădea în capcana descoperirii vreunui cuvânt-fantomă ca punct de plecare în numirea derivatelor prin sufixare ori prefixare, aveţi grijă să raportaţi cuvântul respectiv la contextul din care a fost extras. De exemplu, derivatul „dureros” nu provine de la adjectivul „dur”, pentru că enunţul din care face parte descrie o stare sufletească dominată de tristeţe maximă, adică de durere. Fiindcă cuvântul de bază se termină cu o vocală, radicalul pierde acea vocală: durer-. Adăugând sufixul –os, se ajunge la adjectivul „dureros”.

Nu confundaţi câmpul lexical cu familia lexicală! Enumerând cuvinte raportate la aceeaşi temă (ploaia, de exemplu), alcătuim câmpul lexical sau aria semantică a acesteia: apă, fulger, trăsnet, potop etc. Dacă ataşăm sufixe şi prefixe la cuvântul de bază, vom avea familia lexicală a cuvântului ploaie: ploios, ploiţă, a ploua, plouat, ploişoară etc. De reţinut că „părinţii” unui cuvânt derivat sunt cuvântul de bază (durere, ca în exemplul de mai sus; „tatăl”) şi radicalul (durer-; „mama”). Împreună cu derivatele, care sunt „copiii” „părinţilor” numiţi mai sus, formează familia lexicală numită „Ploaie” sau „Durere”. Se înţelege că formele flexionare „dureri”, „durerea”, „durerii”, „durerilor” nu sunt alte derivate (adică alţi „copii”), ci reprezintă „vârstele” unuia şi aceluiaşi cuvânt.