28 decembrie 2024

Teleşcoala noastră (V)

Nu doar pentru elevi

Cele două ore de şcoală TV se adresează direct (pre)adolescenţilor, dar câştigul poate fi apropiat şi de educatorii dornici de autodepăşire, precum şi de studenţii înscrişi la formele de pregătire a personalului didactic. Profesorii propuşi de Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti (I.S.M.B.) sunt – se vede cu ochiul liber – buni şi foarte buni metodicieni, încât interesul lor se îndreaptă deopotrivă către conţinutul ştiinţific şi către aspectul didactic al prestaţiei.



Logica lui 3

Este vizibilă în primele minute ale lecţiei, când sunt comunicate obiectivele cognitive ale acesteia, nu mai mult de trei: „1. să identificăm subordonata condiţională; 2. să precizăm elementele de legătură ale acesteia; 3. să alcătuim fraze cuprinzând subordonate condiţionale”. Nu se face altceva decât să se reconstituie axa învăţării logice: identificare – descriere – creaţie/aplicare. Altfel spus, întâi recunoaştem o realitate, apoi o analizăm şi, în final, o aşezăm în contexte noi.

ERR-ul cel bun

Este subordonat aceleiaşi logici a lui 3 şi poartă clandestin numele de metodă de învăţământ sau, şi mai şi, de model de proiectare didactică. Are trei etape (în unele variante apare o a patra, extinderea): evocarea, realizarea sensului şi reflecţia şi este aplicată de dascălii de la Teleşcoală drept ceea ce este de fapt o tehnică de lucru. O recunoaştem într-o secvenţă a lecţiei de pe micul ecran, în trei paşi: „1. Ce ştiu? 2. Ce trebuie să aprofundez? 3. Temă de reflecţie” sau este anunţată ca ofertă de joc didactic: „1. Ştiu. 2. Vreau să ştiu. 3. Am învăţat”.

Zece paşi, pentru nota 10

M-a bucurat nespus să văd aplicată structura evenimenţială a unei lecţii inteligente/ practice/ eficiente, cu cei zece paşi (după Robert Gagné): captarea atenţiei, enunţarea obiectivelor, actualizarea cunoştinţelor, prezentarea conţinutului învăţării, dirijarea învăţării, obţinerea performanţei, feedbackul, evaluarea, retenţia, transferul cunoştinţelor. I-am recunoscut în cuprinsul scris de Anca Toşa, inspectoare de specialitate la I.S.M.B. şi profesoară la Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Capitală, în primul minut al lecţiei de matematică: „1. Introducere. Ce învăţăm? 2. Importanţa temei; 3. Ce ştim şi vom folosi? 4. Concepte. Definiţii; 5. Exemple; 6. Domenii de aplicare; 7. Fixare; 8. Aprofundare; 9. Ce am învăţat? 10. Temă”. Dacă priviţi cu atenţie, succesiunea se găseşte în partea de sus a ecranului, pe o bandă; după consumarea unuia dintre cele zece momente ale lecţiei, un regizor nevăzut colorează în roşu caseta corespunzătoare evenimentului instrucţional în curs de prezentare. Le sugerez profesorilor (şi de gimnaziu, şi de liceu) care susţin lecţiile la Teleşcoală să ne atenţioneze asupra momentului respectiv, citindu-l. E modul de a ne conecta la un parcurs dictat de ştiinţa învăţării.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img