Au cuvântul cititorii
Nu vorbim doar de băcăuanii noştri, ci de cititori (români, desigur) aflaţi peste mări şi ţări, care au răspuns provocării derivate dintr-o ediţie recentă a emisiunii Teleşcoala de la TVR 2. Din Irlanda, de pildă, M. D., dăscăliţă de română acolo, ne face o listă de nedumeriri iscate de prezentarea semnelor ortografice şi de punctuaţie.
Mereu provocatoare, pauza
Suntem întrebaţi dacă se înfiripă o campanie de oficializare a hashtagului fără ca noi să observăm: „Se creează terenul unor confuzii dăunătoare pentru deprinderile noastre de scriere. Vom ajunge să punem acest semn în locul virgulei, al punctului şi virgulei sau chiar în locul punctului”. Un cititor mai aproape de noi, E. B., ne scrie că de fapt hashtagul are alt rost: să grupeze toate mesajele de pe un anumit subiect într-o singură căutare, asemenea unei categorii. Universitarul V. S. ne scrie pe un ton glumeţ: „Eu # acum # citeam # chiar # romanul # Ion”.
Dacă ar fi numai asta…
Suntem atenţionaţi că au fost şi alte păcate ale lecţiei despre semnele ortografice şi de punctuaţie. De exemplu, discutând despre cratimă, profesoara exemplifică situaţia când acest semn se foloseşte dacă vrem să stabilim măsura unui vers, ceea ce ne obligă la despărţirea în silabe: [peo-stra-chi-nă-un-cerb-a-tre-să-rit] = 10 silabe; [po-e-ţii-ies-sas-cul-te-li-niş-tit] = idem, pentru enunţurile „Pe-o strachină un cerb a tresărit”, respectiv „Poeţii ies s-asculte liniştit”. Când versul cuprinde o ortogramă, aceasta rămâne întreagă şi la despărţirea în silabe. Ne învaţă DOOM2: „cratima este utilizată şi în analiza metrică (Ne-n-ţe-les ră-mâ-ne gân-dul…)” (p. XL, nota 37). Deci corect ar fi fost „Pe-o stra-chi-nă…” şi „s-as-cul-te”. Partiturile muzicale folosesc această notaţie, dar nu pun cratimă după fiecare cuvânt, ca în situaţia ilustrată aici. O rezolvare ar aduce-o ascocierea cratimei cu linia de pauză (Pe-o stra – chi – nă un cerb a tre – să – rit), însă sunt greu de diferenţiat cele două semne.
Gingaş domeniu, ortografia
Ni se pare lipsit de importanţă dacă o carte este scrisă cu cratimă în loc de linie de dialog (tot mai multe tipărituri apar aşa, din comoditatea de a selecta din simboluri un alt semn), dar elevilor trebuie să le prezentăm două semne diferite: cratima (-) şi linia de dialog (–). În şirul descris de la TVR 2, aceasta ocupa fără drept locul unei linii mai lungi, numită linie de dialog.
Terminologie suferindă
Mai ales la capitolul denumiri – ne scrie E. S., dintr-un judeţ vecin – nu ne putem juca: „linia oblică” nu există, ci bara oblică; cratima are caracter „permanent” în „s-au dus” şi „accidental” în „de-acasă” (opusul lui „permanent” este „temporar” sau „ocazional”); şi tot cratima nu marchează „omiterea” unei vocale, ci căderea acesteia.
