23 decembrie 2024

Tele-grija…. guvernului

Aveți convingerea sinceră că guvernații sunt preocupați de sănătatea noastră și caută soluții, așa cum se exhibă pe posturile de televiziune? Soluții de imunizare împotriva COVID sunt, și credem în naivitatea noastră că nu e posibil ca politicienii noștri să nu le fi aflat. Poate că le păstrează ca pe o surpriză de Crăciun. Să ne amintim, de pildă, buna lor credință privind sacrificiile făcute pentru achiziționarea izoletelor. Mari sacrificii. Vă mai amintiți cum a fost prezentată la tv. și considerată o victorie a managementului de criză, importul izoletelor de către Unifarm? Metodologia de dezinfectare și utilizare era pe toate posturile. Prețul; 80.000 de lei bucata. Practic, prețul unui automobil pentru o targă acoperită.

Au dispărut izoletele și nu se întreabă nimeni unde sunt, deși, dacă mergem pe logica de pandemie ar fi mai necesare ca niciodată , acum. Totul a fost doar un spectacol de circ? Nimeni nu ne- a spus că bolnavii covid nu mai au nevoie de izoletă. Dar masca! Oare cum putem uita masca? Ce ne spunea ceva vreme în urmă domnul arafat? (nu e o greșeală, e cu ,,a” mic, pentru că s-au născut în pandemie o mulțime de arafați) . Spunea Arafat; (inițialul) ,,… dacă nu avem mască putem folosi un fular, o eșarfă, ceva să ne acopere nasul și gura..”. Acum constatăm că au fost achiziționate 1,2 milioane ști neconforme, de la un producător de pamperși din China, (18 lei bucata), care sunt interzise la comercializare. Toate aceste detalii nu trebuie uitate. Pentru că dacă uităm trecutul nu realizăm scenariul halucinant în care suntem împinși. ,,Pas cu pas.” Ca să cităm din clasicii încă în viață. Și testele, n-o să uităm tocmai testele. În baza unui test pozitiv ești încarcerat medical. Ajunge un test pozitiv. Nu ai dreptul la recurs, adică la un al doilea test. De ce? Nu explică nimeni. Elon Musk, multimiliardarul, şeful Tesla, anunţa acum două săptămâni, că a efectuat patru teste Covid-19 în aceeași zi şi a primit două rezultate pozitive şi două negative. Se întâmplă ceva extrem de bizar,… Aceeaşi maşină, acelaşi test, aceeaşi asistentă” a scris el pe Twitter…” Întrebat pe internet dacă acest lucru ar putea explica vârful cazurilor Covid-19 observate în prezent în Statele Unite, Musk a răspuns: „Dacă mi se întâmplă mie, trebuie să se întâmple şi altora”. La noi nu se întâmplă, suntem mai organizați. Mai nou, iată, au fost reglementate regulile ,,telemedicinii”, asta ca să nu ni se îmbolnăvească ,,eroii”.



E vorba de OUG Nr. 196/2020 din 18 noiembrie care definește telemedicina ca fiind; ,,… totalitatea serviciilor medicale furnizate la distanţă, fără prezenţa fizică simultană a personalului medical şi a pacientului, pentru stabilirea diagnosticului, indicarea tratamentului, monitorizarea unor afecţiuni sau indicarea unor metode de prevenţie a bolilor, în mod securizat, prin intermediul tehnologiei informaţiei şi mijloacelor electronice de comunicare.” Dar cum se constată decesele prin telemedicină? Să nu anticipăm. Revenim la OUG Nr. 196, să ne edificăm întâi de binefacerile acestei proceduri care, conform normei amintite oferă următoarele servicii; ,,… a) teleconsultaţia; b) teleexpertiza; c) teleasistenţa; d) teleradiologia; e) telepatologia; f) telemonitorizarea.” Totul e online, inclusiv decesele și noi suntem ,,on-air”.

Despre morții vii

Nu e un film horror, ci realitatea concretă. O femeie în vârstă de 76 ani din Bihor a ajuns la spital vineri (săptămâna trecută), în stare avansată de hipotermie, după ce poliţistul care a găsit-o (cu o zi înainte), căzută în casă, a stabilit că aceasta a decedat şi a plecat anunțând medicul de familie și aparținătorii. Femeia s-a trezit din „morţi” vineri dimineaţa, când aparţinătorii au ridicat-o ca să o aşeze în sicriu. Povestea s-a petrecut în satul Beznea, comuna Bratca. Până la sosirea fiului, vecinii începuseră pregătirile specifice unei înmormântări, aprinzând lumânări şi priveghind ,,moarta”. Totul pare o glumă proastă. Așa e și dacă privim lucid deasupra fenomenului COVID și încercăm să fim raționali.

Vaccinul ultimei speranțe

După specialiștii oficiali, vaccinul e ultima speranță. Așa să fie oare? Având în vedere antecedentele, avem dreptul de a avea dubii… dubii serioase! În cadrul acestei rubrici, publica DESTEPTAREA (din 9 sep.): ,,Paradoxal acest virus ucigaș nu are nici un efect asupra asimptomaticilor. DE CE? Aceste persoane au o imunitate mai bună, se spune. Atunci toate spoturile producătoare de panică ar fi trebuit să aibă alt conținut. Să ne învețe ce presupune creșterea imunității. Începând de la alimentație la suplimente alimentare necesare creșterii acestei imunități, mai ales la categoriile vulnerabile. Oare tot efortul investițional generat de pandemie nu ar fi trebuit canalizat spre prevenție, mai mult decât spre amplificarea panicii?” DESTEPTAREA (din 28 oct.) ,,…Nu izolați într-o bulă de sticlă, terorizați de o posibilă infectare vom dobândi imunitatea, dimpotrivă. Mai devreme ori mai târziu toți vom fi contaminați. Cu ori fără izolare. Nu promovarea terorii și restricțiilor rezolvă problema. Ci abordarea rațională și promovarea măsurilor privind metodele de creștere a imunității care iată, lipsesc cu desăvârșire.  La începutul școlii, elevii ar fi trebuit să primească la intrarea în clasă măcar o vitamina C cu mențiunea că vitamina le stimulează sistemul imunitar… Dar, în locul unei viziuni optimiste li s-a fluturat sub nas spectrul morții celor apropiați dacă nu respectă regulile…” Iată ce spun specialiștii britanici despre imunitate și relația cu infecția COVID: ,,Marea Britanie se confruntă în prezent cu un număr tot mai mare de infecții. Jumătate din populația Marii Britanii poate avea deficit de vitamina D. Cercetările sugerează că deficitul de vitamina D ar putea fi un factor al cazurilor severe de COVID-19.În consecință, un grup de cercetători din Regat a solicitat guvernului să încurajeze suplimentarea cu vitamina D în produsele alimentare obișnuite, cum ar fi pâinea și laptele. Aceștia susțin că vitamina D poate ajuta la combaterea pandemiei coronavirusului.

Dar unde sunt cercetătorii români , veți întreba? Unii sunt prizonierii sistemului, alții sunt la conducere, iar cei care știu și pot, nu sunt ascultati. Ei, eroii necunoscuți, care își riscă profesia și statutul social, sustin că; Infecția covid ar putea fi tratată. O spun studiile clinice nefăcute publice de oficialii noștri. Nu pentru că nu ar ști. Doar că prevenția nu presupune comisioane cum sunt cele pentru măști, izolete, etc. Vă oferim acum o secvență dintr-un studiu; ,,În ultimele săptămâni, împreună cu o colega medic, am urmărit prin teste de laborator pacienții noștri pozitivi Covid 19, carora le-am recomandat un protocol cu un extract de propolis.Toți s-au negativat în câteva zile, conform testelor de laborator. Produsele utilizate – Propolis mielat (tinctura de propolis 30% concentrație în propolis, cu miere 10%, extract realizat în etanol de 65°) sau tinctura de propolis cu 30% concentrație de propolis, extract realizat în etanol de 60-70°. Protocolul aplicat – 3 x 3 ml/zi, în primele 3 zile, – 2 x 2 ml/zi, în continuare, până la 14 zile….” Medicul care a condus acest studiu e dr. Cristina Aosan, președintele Asociatiei Melidava, cofondator al Societății Române de Apiterapie și vice-președinte al acesteia (2007-2014), membru în Comisia de Medicină Alternativă a Ministerului Sănătății, membru în Comisia de Apiterapie a Apimondia – Federația Internaționala a Asociatiilor Apicultorilor, membru de onoare în Societatea Niponă de Apiterapie. Detalii privind procedura și rezultatele pe https://www.melidava.ro/articole/post/covid-19-negativat-in-cateva-zile-de-propolis.

Deci se poate. Important e să ne identificăm singuri soluțiile de imunizare, pentru a da eficiență unei ziceri populare ,,Nu mor caii, când vor câinii.

Jr. Adrian M. Ionescu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img