“Teatrul este poarta spre visare, creatie si educatie”

– interviu cu Adrian Gazdaru, manager general al Teatrului Municipal “Bacovia”

– Ne-am fixat intâlnirea pentru ora 10,30 si am fost pe punctul de a intârzia. Citeam istoria teatrului bacauan de pe site-ul institutiei, sunt indragostit de miscarea teatrala din Bacau. Pe 20 ianuarie s-au implinit 166 de ani de la prima reprezentatie a unei piese de teatru, sustinuta de un grup de tineri, mari amatori de teatru. Sunt acolo multe informatii interesante, insa ele se opresc pe la anul 1950. Pe când o istorie completa a teatrului bacauan?

– Din pacate ne lipsesc informatiile, nu mai avem o arhiva pe care sa o folosim ca sursa de informatii. Mai sunt câteva inscrisuri ramase de la fostul secretar literar Carol Isac, restul s-a distrus, s-a pierdut in timpul renovarilor, un timp a plouat pe ceea ce a insemnat arhiva, iar când am gasit-o nu am mai putut recupera mare lucru. Tot ce avem, am pus pe site. Am facut câteva investigatii, am auzit ca mai sunt documente la unele persoane din Bacau, o sa luam legatura cu ele sa vedem ce putem recupera. Este pacat, cum spuneati si dumneavoastra, istoria teatrului nostru este una fabuloasa, a fost mereu in ton cu istoria teatrului românesc, aici au jucat toti marii actori ai tarii. Avem un proiect mai mare de renovare a teatrului, vrem sa amenajam si un muzeu, totul cu bani europeni.

– Interesant, sper sa puteti realiza ceea ce v-ati propus. Pe 1 februarie se implinesc noua ani de când ati fost numit director al teatrului, dupa o perioada destul de agitata, tot pe 1 februarie este ziua dumeavoastra de nastere, va urez La multi ani!, sanatate si impliniri.

– Va multumesc. Da, in Bacau se joaca teatru de multi ani, suntem uneori coplesiti de istorie, de oamenii care au trait-o si au scris-o. Banuiesc ca nici atunci, nici mai târziu, actorii nu aveau salarii de ministri, insa sunt convins ca o faceau pentru a aduce frumosul, esteticul, actul cultural pe scena, in sufletele publicului, care-i rasplatea doar cu apauze si flori. Sunt mâhnit ca teatrul, actorul, arta, cultura in general sunt acum aproape ignorate de guvernanti. Nu pot sa-mi fac o strategie pe termen lung, deoarece proiectele noastre implica bani, fonduri, o legislatie buna si stabila, insa suntem departe de acest deziderat. Din pacate, uitam prea repede ca arta, cultura au fost, in toate perioadele istorice pilonii societatii, portile spre visare, creatie, educatie. De ce au disparut cinematografele din orase, caminele culturale de la tara? Cred ca nu ar trebui sa uitam testamentul lui Iancu Vacarescu: “V-am dat teatru, vi-l paziti/ Ca un lacas de Muse,/ Cu el curând veti fi vestiti…”, cuvinte scrise si la intrarea in teatrul nostru si orice s-ar intâmpla, cât voi fi pe aici, le voi lasa acolo. Eu sper ca tara asta isi va reveni, iar actorii nu vor mai juca sub dictatura banilor.

Publicul face parte din familia teatrului

– Acum, dupa noua ani, sunteti pentru un manager profesionist sau pentru un manager actor?

– Pentru unul actor, regizor, sa fie din interiorul teatrului. Nimeni nu stie mai bine ca ei ce trebuie unui teatru, care sunt nevoile lui, care sunt problemele teatrului, ale actorilor, ale celorlalti membri ai colectivului, fie el sofer, tapiter, sufleur, masinist, figurant, actor in rol principal sau secundar. El stie ce asteapta publicul, deoarece eu privesc publicul tot ca pe un membru al familiei noastre, noi suntem o comunitate, traim impreuna emotii, povesti, stari, râdem, plângem, crestem impreuna, dincolo de teorii, de statistici, vorbe aruncate peste umar. Se spune ca suntem haraziti de la Dumnezeu sa facem aceasta meserie.

– Sunteti din Ianca, Braila, când ati terminat Academia de Teatru si Film nu mai era cu repartitie, de ce ati ales Bacaul?

– Dupa ’90 s-a instituit, in facultati “Usi deschise”, o microstagiune la Casandra, acolo era ca o bursa de actori, veneau directori de teatre, vizionau spectacolele noastre si luau actori. Am fost “licitat” de directorul de la Petrosani, directorul de la Baia Mare si domnul Calistrat Costin de la Bacau. La Petrosani, in urma discutiei, mi s-a oferit un salariu mai mare, plus multi bani pe fiecare poezie pe care o voi recita la sindrofiile domnului Miron Cosma, cheile de la un apartament cu trei camere, dar nu mi-a placut repertoriul. La Baia Mare era atunci problema cu cianurile, care, se spunea, au influenta asupra potentei, si nu m-am dus, am acceptat Bacaul. Mi-a placut foarte mult repertoriul de atunci de la Teatrul Bacovia, mi s-a oferit cazare aici, in teatru, deasupra biroului unde vorbim acum. Am locuit in teatru patru ani, cu sotia si fetita. Mi-am gasit, in sensul bun, Bacaul!

– Ce a câstigat teatrul in ultimii ani, tehnic, dar mai ales artistic?

– Din pacate, mi-e greu sa discut acest subiect. In ’95, când am venit, am intrat intr-o atmosfera destul de incerta. Pâna in 2005, la conducere s-au succedat vreo sase – sapte directori, cel mai lung mandat l-a avut domnul Costin. Nu prea intelegeam ce se intâmpla, dar, totusi, parca era prea mult. Fiecare director anula ce facuse cel de dinaintea lui, boala româneasca, o luam de la capat. Teatrul a câstigat, in urmatorii ani stabilitate, in primul rând, continuitate, trupa s-a intinerit, repertoriul a fost si este stabilit prin consultarea actorilor, mai multe capete gândesc mai bine decât unul singur, am iesit in lume, la festivaluri, a câstigat la imagine, am adus critica la teatru, regizori, regizori tineri, regizori din strainatate, am initiat noi proiecte, cum este, de exemplu, Gala Star, la care tin foarte mult, cu toate greutatile, cu toate criticile, obiective sau mai putin obiective.

Avem destule motive sa fim fericiti

– Cum se stabileste repertoriul, cum lucreaza “laboratorul” artistic? Se pleaca de la actori, de la public, de la bani?

– Incep cu finalul, banii sunt foarte importanti, nu poti aduce un regizor cu bani putini, exista o bursa, sunt preturi stabilite, ele nu se prea negociaza. Sunt nume pe care nu ni le permitem, noi avem un singur regizor angajat, am mai montat si eu, si Firuta Apetrei, când nu au fost bani. Luam apoi in discutie structura publicului, teatrul este al comunitatii, nu este al meu, al Primariei. Eu, noi, cunoastem spectatorul din strada…

– Daca ne luam dupa strada, dupa statistici, românii sunt cei mai nefericiti oameni…

– Sunt nefericiti, cei care sunt, deoarece nu vor sa fie fericiti. Avem destule motive sa fim fericiti, putem fi fericiti din mai putin, ne putem darui fericire citind o carte, mergând la un film, la teatru, la o plimbare, ne putem bucura de notele copiilor, ne putem bucura de bucuria semenilor, a prietenilor. Parca ne-am robotizat, ma duc la serviciu, vin de la serviciu, dau drumul la televizor, la calculator si da Doamne sa am si mâine serviciu. De ce sa fim nefericiti? Nu traim un mileniu.

– Care este specificul teatrului “Bacovia”, sunt teatre de comedie, de drama, vodevil, avangardist, gestual?

– Nu, teatrul este teatru, nu pot sa spun “teatru dramatic”, dar ce se intâmpla acolo, numai drame, ori numai comedie. Nu. Sunt titulaturi doar pentru public, teatrul este teatru, ca si actorul, eu sunt adeptul actorului total, sa stie sa joace de toate, sigur ca intervine arta regizorului de a-l distribui acolo unde ii este cel mai bine in piesa…Nu sunt de acord nici cu impartirea teatrelor, “din Bucuresti” si “din provincie”. Este doar orgoliul bucuresteanului de a se delimita, de a se crede buricul, dar si lasitatea, nu stiu, a celor din alte orase de a accepta. Nu, eu cred ca n-ar fi rau sa credem toti ca Bacaul este capitala tarii.

Teatrul gaseste usa deschisa in comunitate

– Teatrul din Bacau s-a intinerit, ceea ce nu-i rau deloc, in acelasi timp, sunt si actori, cu nume, cu spectatori, la maturitate, care nu mai joaca.

– Sunt. Aici a fost o lipsa de comunicare, un concurs de orgolii…

– Actorul iese la pensie?

– Din pacate, da. Legislativ, da. In Bacau, dar nu numai, revenim iar la bani. Nu pot sa dau atât cât si-ar dori sau cât ar merita un actor pe colaborare. Sumele disponibile sunt intre 40 si 60 de lei de spectacol, maxim. Bani in mâna. Am avut acel spectacol unde am acordat titlul de „Societar de Onoare” actorilor cu o lunga activitate, cu o bogata activitate, in semn de respect, de recunoastere a meritelor. Eu am considerat totdeauna ca daca nu erau ei, pentru a tine scena calda, noi nu am fi avut unde sa jucam. Si este normal sa ne respectam colegii mai in vârsta. Din pacate, toata lumea are senzatia ca aici se pot câstiga bani, multi bani, si eu vreau bani, insa cred ca ar fi onest si bine sa jucam pe scena care ne-a consacrat cu dragoste, cu daruire. Teatrul câstiga la un spectacol cam 10 milioane de lei vechi, daca ii dau unui actor pensionar, unui actor care are alt job acum, trei milioane, si am doi actori pensionari, plus impozite, mai ramân cu doua milioane din incasari. Am avut aceste discutii in 2009, când a aparut acea ordonanta care ne-a terminat pe toti, discutii care continua si acum cu unii actori care au jucat in teatru. Tot din pacate, nu ne-am inteles, chiar daca si ei sunt conducatori de institutii de cultura, insa eu nu mai vreau sa continui aceste polemici, am alte multe lucruri de facut. Este, cum spuneati, o pierdere pentru teatru. Mi-a placut sa joc alaturi de ei, actori cu potential foarte mare, cu talent, iubiti de spectatori. Din pacate, este vorba de bani si oricât ar fi de generos ordonatorul de credit, trebuie sa ne limitam la cât avem. Ne bucuram si de sprijinul unor sponsori extraordinari. Nu pot sa-i numesc pe toti, insa le multumesc tuturor pentru faptul ca atunci când am indraznit sa le bat la usa, au deschis-o. Ei nu ne pot da bani, nu le permite legislatia, insa, fiecare a gasit acele modalitati practice de a fi alaturi de teatru.

Copiii sunt cei mai sinceri prieteni ai teatrului

– Domnule Gazdaru, fiecare actor, inca din facultate viseaza sa joace Hamlet. Care sunt rolurile care v-au marcat, care v-au fost foarte dragi?

– N-am visat un Hamlet, insa imi doresc sa-l joc pe Iago. Ma gândesc la el de foarte multi ani. Imi plac rolurile de compozitie, travestiurile, nu-mi plac cele de june prim. Sunt multe roluri in cariera mea de care sunt multumit, sunt si unele de care nu sunt. Imi place sa fac regie, cred ca am acumulat ceva experienta pentru a ma exprima si aici, am incercat si la Animatie, este o alta lume, o lume extraordinara, ai in fata un spectator aparte, unul deschis, sincer, care nu te iarta, te sanctioneaa pe loc: copiii.
Am colaborat un timp cu Palatul Copiilor, cu tineri din licee. A fost o experienta unica, imi pare rau ca am renuntat. De fiecare data veneam in teatru entuziasmat, incarcat de sinceritatea lor, de curatenia lor sufleteasca, de spontanietatea si gingasia lor. Sunt un actor care accepta orice provocare. Când dispar emotiile, când nu te mai emotionezi, atunci s-a terminat. Am facut si film, am fost distribuit de mari regizori, a fost o experienta utila, insa prefer teatrul, scena, minutele de dinaintea gongului, cele mai chinuitoare din viata unui actor, insa mereu ma gândesc la ce ne spunea maestrul Mircea Albulescu: “Copii, rugati-va sa spuneti primul cuvânt. Restul vine de la sine!”

– Un proiect care a prins viata, care a devenit realitate este Gala Star. Ce a insemnat in cei noua ani de la prima editie pentru Teatrul “Bacovia”?

– A insemnat si inseamna foarte mult. Când eram la Braila, colegi de-ai mei, mari actori, veneau in Bacau la Gala Recitalurilor Dramatice, un festival al teatrului, imi povesteau tot felul de lucruri interesante, intâmplari, veneau de acolo cu diplome, cu premii. Atunci mi-am dorit sa vin si eu la aceasta Gala. Când am ajuns in Bacau si am intrebat de Gala mi s-a spus ca a fost intrerupta inca din 1992. Atunci mi-am zis ca daca vreodata voi avea o pozitie, o putere de decizie voi reinvia acea Gala. A trebuit sa treaca ceva ani si in 2006 am initiat Gala Star. Au fost greutati, mari de tot, devenise singurul festival de acest gen din Sudul – Estul Europei, daca nu din Europa. Au participat si participa actori din România, din Europa, din America, din Asia. Gala Star a deschis teatrul spre lume, a adus beneficii de imagine orasului. Se fac eforturi organizatorice, financiare foarte mari si eu cred ca Bacaul merita un asemenea festival.

Este nevoie de terapie prin cultura, prin teatru

– Vorbeam la inceput de terapie prin cultura, prin teatru. Aveti, am inteles, mai multe proiecte in aceasta directie. Despre ce este vorba?

– Da, unele sunt in derulare, alte sunt in stadiu de proiect. Am inceput cu un text al domnului Savin, in mai 2005 am jucat primul spectacol. Intentia noastra era ca fondurile strânse sa fie donate organizatiilor care se ocupă de copiii infectati cu HIV. Este vorba de drama unei familii care are un copil cu aceasta boala. A fost un soc, un text foarte dur. Am jucat doar doua spectacole. Eu nu am abandonat proiectul, il tin la sertar. Dupa aceea am initiat teatrul gratuit pentru pensionari, iar anul acesta am pornit un nou proiect, dupa o initiativa venita din Napoli – Italia, care se numeste “Cafeaua in asteptare”, proiect international, iar noi l-am adaptat la teatrul nostru si i-am zis “Bilet in asteptare”. Sunt semnale pozitive. Avem in vedere acele persoane cu bani suficienti care, odata cu achizitionarea unui bilet pentru a viziona un spectacol, sa doneze, sa cumpere si sa le lase la Casa alte bilete care vor fi directionate catre familii cu posibilitati restrânse, care nu-si permit sa aloce bani pentru a veni la un spectacol. Zilele acestea, un domn a cumparat 44 de bilete, iar noi le vom directiona catre organizatii umanitare.

Vreau sa aduc toti actorii bacauani pe scena

– Domnule director, ce ofera, ce poate oferi teatrul unui actor care se hotaraste sa vina pe scena bacauana?

– Nimic, doar locul unde el sa-si poata face meseria, daca se poate, la un nivel cât mai bun.

– Mai sunt actori care locuiesc in teatru?

– O, da. De aceea nu le pot oferi nimic, deoarece nu mai am camere in teatru. Sunt acum noua actori care locuiesc in camerele teatrului. Sunt si familii care locuiesc aici, au bai comune, doar o camera are si baie cu dus.

– Ati mai batut la usa Primariei pentru a solicita locuinte pentru actori?

– Da. Am batut de multe ori. Deocamdata nu sunt posibilitati. Speram.

– Câti actori sunt in teatru?

– 23. De toti. In total, in teatru, lucreaza 70 de oameni. Suntem o echipa, fiecare isi stie “rolul”, unii mai bine, altii mai putin bine, invatam impreuna. Este in discutie, aproape finalizata, ca Teatrul Municipal sa preia, in administrare, si Teatrul de Vara. Va spun in premiera.

– Cum este intr-o casa cu doi actori, sotia dumneavoastra, Florina, este de peste 20 de ani in teatrul bacauan. Mai sunt si alte familii de actori.

– Cum sa fie! Bine. Fiecare cu nebunia lui. Suntem actori in teatru, jucam impreuna, acasa suntem sot si sotie, parinti. Acum, nu stiu cum este altfel, dar noi ne simtim bine impreuna, ne traim bucuriile, ne facem bucurii, cum ne traim si tristetile. Parcurgem o perioada dificila, de aceea imi doresc sa devenim toti mai buni, sa ne putem sprijini unii pe altii, sa depasim greutatile impreuna, ca o mare familie. Si imi mai doresc un lucru. Vreau sa-i aduc, sa-i adun pe toti actorii bacauani in viata, indiferent unde sunt ei, sa facem un spectacol, “Bacauani pentru bacauani”, nu stiu, vedem noi cum se va chema. Este deocamdata un gând si va deveni un proiect. Sa vina, sa-i mai vada lumea, sa povestim, sa ne cunoastem. Ar fi extraordinar.