Primaria Bacau a publicat proiectul privind taxele si impozitele locale de anul viitor, acesta fiind in dezbatere publica
In mare parte, noul executiv a propus ca in 2017 cuantumul taxelor si impozitelor locale sa ramâna la acelasi nivel, fiind mai degraba un buget de precautie, cel putin pâna când se vor incheia proiectele cu fonduri europene incepute deja si trece pericolul ca sa fie returnate sume catre Uniunea Europeana. „Imi doresc un echilibru bugetar raportat si la creantele pe care le are municipiul, mai ales in vederea incheierii proiectelor cu fonduri europene”, a declarat primarul Cosmin Necula.
Pe de alta parte, impozitele datorate pentru terenuri vor fi mai mici decât in 2016, pentru ca se doreste continuarea investitiilor. Surpriza vine la propunerea ca terenurile si cladirile neingrijite de pe raza municipiului sa fie taxate cu 500 la suta. In acest sens, primaria a propus spre dezbatere si aprobare si un regulament prin care se definesc cladirile si terenurile neingrijite si pasii care vor fi urmati pentru ca sa se aplice acest impozit.
„Exista numeroase terenuri si imobile lasate in paragina. Vorbim despre focare de infectie, dar si de faptul ca estetic strica aspectul orasului. Imi doresc ca bacauanii sa continue investitiile, sa construiasca si pe de alta parte, cei care nu o fac sa fie totusi taxati. Codul Fiscal imi permite acest lucru”, a mai declarat primarul Cosmin Necula. Starea necorepunzatoare a acestor terenuri si cladiri se va stabili de catre reprezentantii primariei, dupa ce se va face o nota de constatare. Proprietarii vor fi somati dupa intocmirea notei sa faca lucrarile de intretinere necesare. In cazul in care proprietarul nu ia masurile care se impun, ar urma sa se intocmeasca o nota de constatare cu propunerea de a majora impozitul.
Daca va avea succes, o astfel de masura va duce la reducerea semnificativa a proiectelor abandonate in municipiu si ii va forta pe proprietari sa aiba grija de propriul bun. Poate fi cazul, de exemplu, al Casei Alecsandri, al cladirii incepute si neterminate de pe aceeasi strada, George Apostu, sau terenul abandonat din cartierul nord, acolo unde trebuia sa se ridice un supermarket.
Taxa la salubrizare ramâne neschimbata
Taxa pe gunoi ramâne la acelasi nivel, respectiv 6 lei de persoana pe luna, iar operarea serviciului o va face tot societatea SOMA, dar este posibil ca anul viitor ADIS sa organizeze licitatia pentru selectarea unui nou operator de colectare si transport a deseurilor, obligatie mai veche a municipalitatii, dar care n-a fost o prioritate pentru fosta administratie. „Nu conteaza cine va face acest serviciu in Bacau, important este sa avem un operator corect fata de cetateni”, a mai precizat primarul Necula.
„Prioritar este spitalul”
Dupa circa cinci luni de la preluarea mandatului de primar, Primaria Bacau a reusit un lucru foarte mare, preluarea Spitalului Municipal si a tuturor echipamentelor de la liderul consortiului, firma Integrine. Asadar, municipalitatea a reintrat in posesia bunului sau, ceea ce inseamna ca il poate finaliza dupa ani de sistare a lucrarilor.
„Prioritar pe lista de investitii de anul viitor este spitalul. Se va face o proiectare si sper ca la inceputul anului sa facem licitatia pentru restul de executat”, a spus edilul sef.
Urmeaza in topul prioritatilor lucrarile pe strazile orasului si alte investitii pe fonduri europene, Axa 4, care vor fi conturate mai bine dupa finalizarea Planului de Mobilitate Urbana. Cu bani de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare se va reabilita infrastructura scolara, iar una dintre investitiile majore se va concentra pe amenajarea claselor pregatitoare, astfel ca „de anul viitor, parintii nu vor mai da nici un leu pentru banci, tabla sau alte dotari”, a promis primarul.
Cultura va costa mai mult
In 2017, accesul la spectacolele organizate de Teatrul Bacovia va fi mai scump. Toate biletele vor costa mai mult, cu 5, 10 lei: un bilet in sala va costa 30 de lei si la loja 35 de lei, pensionarii 15 lei, prescolarii, elevii, studentii – 8 lei si insotitorii prescolarilor 12 lei.
Inchirierea Teatrului de Vara va costa 6.000 de lei pentru traininguri si tot atât pentru firmele si asociatiile ce aduc cinci spectacole pe an. Pentru alte concerte chiria e 8.000 de lei. De acum, vor achita chirii si liceele care organizeaza Balul Bobocilor si ONG-urile care fac evenimente caritabile: 2.000 de lei.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.