15 noiembrie 2024

Tăriceanu: Mergem la Bruxelles să apărăm interesele României

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost prezent în acest weekend în Bacău, o escală în cadrul unui turneu național de promovare a candidaților partidului pentru alegerile europarlamentare.

El a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, că ALDE a crescut în sondaje în ultima perioada, în București formațiunea fiind, conform unui sondaj CURS, cu două procente în fața PNL.



„Toți parlamentarii noștri vor merge la Bruxelles ca să apere interesele României, pentru că dorim ca țară noastră să fie tratată pe picior de egalitate cu celelalte țări”, a spus Tăriceanu.

El s-a declarat dezamăgit de politicienii români al căror discurs este axat pe denigrarea țării.
„Îmi doresc o Românie unită iar românii să dea dovadă de respect atât între ei cât și față de propria țară”, a mai spus politicianul.

El a precizat că obiectivul ALDE este să trimită cinci membri în viitorul Parlament European.
Pe primele cinci locuri de pe lista partidului se află Norica Nicolai, Daniel Barbu, Renate Weber, Ovidiu Silaghi și Varujan Vosganian.

„Sunt oameni care au reprezentat România cu onestitate și profesionalism. Eu nu cred că aruncarea în lupta a unor persoane necunoscute este o soluție. Faptul că sunt noi în politică nu este un atu”, a mai precizat liderul ALDE.

Preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a participat, alături de candidaţii ALDE pentru Parlamentul European, la Bacău, la prima lansare regională. La această întâlnire au participat membri ai filialelor ALDE din judeţele Bacău, Vrancea, Galaţi şi Neamţ. ALDE şi-a propus ca în campania pentru alegerile pentru Parlamentul European ca în fiecare regiune a ţării să fie organizată o întâlnire regională pentru prezentarea candidaţilor.

Călin Popescu-Tăriceanu le-a spus membrilor ALDE că „viitorul proiect european nu poate să fie Europa cu mai multe viteze, Europa care lasă o parte din state în urmă. Vreau să fie Europa solidarităţii, a coeziunii, în care toate ţările sunt tratate pe picior de egalitate. Asta e Europa în care am crezut că intră România la 1 ianuarie 2007. Aceste linii directoare nu le voi abandona niciun moment”.

Preşedintele ALDE le-a transmis membrilor ALDE prezenţi la Bacău că ambiţia sa este aceea ca România să devină a şasea economie a Uniunii Europene, după ce Marea Britanie nu va mai fi membru al UE: „Ambiţia mea e să văd România devenind a şasea economie a UE. Am convingerea că acest lucru e posibil. E posibil dacă cineva ca preşedinte va reuşi să unească energiile pozitive într-un ambiţios proiect de viitor.

România a avut după 1990 două proiecte de mare anvergură în jurul cărora întreaga clasă politică s-a strâns: aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. De aceea, am încredere că vom reuşi să facem România a şasea putere economică a Europei”.

Preşedintele ALDE a afirmat, în cadrul discursului susţinut la Bacău, că alegerile pentru Parlamentul European reprezintă un moment decisiv în evoluţia ALDE: „Dincolo de alegerea celor care sunt pe lista pentru Parlamentul European, acesta va fi un moment în care putem să ne consolidăm rezultatele. Nu este numai interesul candidaţilor să avem rezultate bune. Eu cred că e interesul organizaţiilor din această zonă a Moldovei, pentru că rezultatele acestea vor fi baza pe care aşezăm rezultatele de la anul de la alegerile locale şi parlamentare”.

Liderul ALDE a precizat că „în sondaje ALDE stă foarte bine. Suntem clasaţi pe locul 3 după PSD şi PNL. Vă arunc mănuşa, vă fac o provocare. În Bucureşti ultimul sondaj făcut de CURS arată că ALDE are 19% în faţa PNL, care are 17%. Eu am ambiţia ca ALDE să fie în faţa PNL”.

Călin Popescu-Tăriceanu a mai spus că politica se aseamănă de multe ori cu sportul: „În sport, o victorie aduce altă victorie. Să arătăm că suntem capabili la aceste alegeri să facem o surpriză. Cred că trebuie să fim cu toţii şi conştienţi, dar şi responsabili că o victorie e posibilă. Victoria poate fi a noastră, dar mai e nevoie de ceva efort”.

Secretarul general al ALDE Daniel Chiţoiu le-a transmis membrilor partidului că: „Am venit la Bacău să prezentăm lista de candidaţi a ALDE. Avem cu ce merge în faţa oamenilor şi să le spunem că avem cu cine să îi reprezentăm în Europa. Toţi reprezentanţii noştri pot veni cu proiecte care să ajute România”.

Norica Nicolai, membru al Parlamentului European şi candidatul de pe poziţia întâi a listei ALDE, a declarat, în cadrul discursului susţinut, că „Uniunea Europeană trebuie să fie o uniune a respectului. Nu am văzut acest respect la mulţi dintre liderii noştri. Dacă tu nu te respecţi, nu te va respecta nimeni”.

De asemenea, Norica Nicolai a spus membrilor ALDE că se bucură că nu mai face parte din PNL, un partid „care a devenit unul de slugi”: „Adevăratul liberalism este aici, în ALDE. Asta trebuie să le spunem românilor în această campanie”.

Totodată, membrul ALDE al Parlamentului European a afirmat că „nu poţi îndrepta Europa dacă nu îţi respecţi propriul popor. Eu ştiu că Europa e a tuturor. Respectăm şi merităm să fim respectaţi şi cred că despre asta trebuie să vorbim în Europa”.

Norica Nicolai a mai subliniat că: „Nu voi ceda până în clipa în care nu voi vedea că în România fiecare e respectat şi se respectă pe sine. Trebuie să începem să ne învăţăm copiii respectul de sine, respectul faţă de această ţară. Principala noastră bătălie e pentru mai mult respect pentru România în Uniunea Europeană”.

Preşedintele ALDE Iaşi, deputatul Varujan Vosganian, care este şi candidatul de pe poziţia a cincea pe lista ALDE, a declarat în faţa membrilor prezenţi la Bacău că „împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu, în noaptea Anului Nou 2007, am sărbătorit, el ca prim-ministru, eu ca ministru, intrarea României în Uniunea Europeană”.

„Mesajul nostru puternic este Europa începe la noi acasă. Şi pentru că Europa începe de la noi de acasă, atunci putem vorbi despre Europa ca despre casa noastră. Putem spune că vrem Europa solidară, fără ierarhii, fără mai multe viteze, Europa a respectului reciproc. Vreau să vorbim despre Europa fără frontiere, fără mecanisme de verificare”, a spus liderul ALDE Iaşi.

Varujan Vosganian a subliniat că „nu am niciun complex că sunt român”, acesta transmiţându-le membrilor ALDE să fie „mândri că sunteţi români, dar fiţi mândri şi lucizi, nici vanitoşi, nici umili”.

Deputatul ALDE a mai spus că „România în această Europă solidară, a coeziunii, trebuie să fie lider regional pentru extinderea pentru Balcanii de Vest şi Moldova”.

Varujan Vosganian l-a criticat pe preşedintele Klaus Iohannis pentru declaraţie privind cetăţenii din Republica Moldova. „Orice face preşedintele împotriva unui român înseamnă că nu e demn de funcţia pe care o are. Nu poţi să spui ca cetăţean al României că sunt două popoare de o parte şi alta a Prutului. Avem noi oare două limbi? Nu sunt Eminescu, Creangă, Goga şi Blaga scriitori şi de colo şi de colo? Oare Ştefan cel Mare nu e voievodul şi al unora şi al celorlalţi?”

La rândul său, Renate Weber, membru al Parlamentului European şi candidatul ALDE de pe poziţia a treia, a spus că „alegerile care vin sunt despre Europa, despre Uniunea Europeană, sunt despre România şi sunt despre ALDE. Sper din suflet ca România să trimită în Parlamentul European oameni care să contribuie la reformarea acestei structuri, la aducerea ei aproape de cetăţeni, la o debirocratizare”.

Renate Weber a spus că românii trebuie să ştie că „nimeni din opoziţia din România nu ia în Parlamentul European apărarea românilor care sunt în afara graniţelor ţării sau în interiorul lor. (…) Cum să se prezinte în faţa electoratului azi cei care sunt de acord să apere de fapt interesele altor ţări şi al altor cetăţeni decât cele ale cetăţenilor lor”.

De asemenea, Renate Weber a subliniat că alegerile pentru Parlamentul European sunt „marele nostru test pe care îl vom da acum. Noi am venit cu o echipă formată din oameni buni profesionişti şi cu multă experienţă. Acest partid este adevăratul şi singurul partid liberal din România. Testul cel mare va fi să îi convingem pe cetăţeni, pe oamenii obişnuiţi să meargă la vot şi să ne aleagă pe noi”.

Reprezentantul ALDE în Parlamentul European a precizat că preşedinţia Consiliului UE a României este un succes la nivel european: „Ne-a denigrat atât de mult şi preşedintele şi PNL şi alţii din opoziţie, USR, ne-au denigrat atât de mult că realmente cei din afară se aşteptau să nu reuşim nimic. Noi, cu multă muncă, am reuşit să facem ceea ce ţările care au fost înaintea noastră nu au reuşit să facă. Bravo coaliţiei, bravo Guvernului!”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014