Aglomeratie, praf, duhoare
Privit de pe malul digului, targul auto din Serbanesti parea sa fie duminica dimineata tinta a jumatate din oras. Multimea a umplut aleile si cararile de acces, iar masinile erau aproape imposibil de parcat. Nimeni nu dirija traficul, nimeni nu asigura paza masinilor. Se circula haotic, iar mizeria si saracia se vedeau la tot pasul.
Gasirea unui loc liber, cat de mic, este o adevarate provocare pentru soferii veniti in targul din Serbanesti. La fel si iesirea din parcarile improvizate la capetele podului, sub pod si pe trotuare. Pe un drum care coboara pana la apa, rotile patineaza in gropi si improasca pietre. Pietonii inghit praful si sunt furiosi. „Nu-i picior de politist pe aici, spune Emanoil Ghinea. Este imposibil de circulat. Unde dirijeaza duminica daca nu sunt aici, in aglomeratia asta?” Soferii care se incapataneaza sa iasa din asa-zisa parcare si sa vireze la stanga, spre centru, blocheaza sirul de masini de pe pod. Cu toate acestea, agentii de politie nu-si fac aparitia, desi a trecut de ora 10.00. Doar o masina de politie face slalom pe sosea, lanseaza o scurta avertizare sonora si dispare.
Multi saraci, multi negustori
Cei care au reusit sa-si plaseze masina la loc mai mult sau mai putin sigur pornesc pe jos, pe „aleea vechiturilor”. Oferta este parca mai bogata ca niciodata. „Fiindca lumea-i tot mai saraca, explica un vanzator. Cu cat sunt mai multi amarati, cu atat se inmultesc negustorii de vechituri.” Pe cartoane, saci si musamale sunt intinse tot felul de articole, de la piulite vechi si ruginite la monitoare de computer. Ioan Tudosanu vinde vechituri si nu se sfieste. „Vin mai mult ca sa ies din casa, ne marturiseste. Asta nu-i afacere. De dimineata nu am vandut nimic. Da’ nimic! Si indata trebuie sa platesc taxa.” Vinzi nu vinzi, ca negustor de vechituri trebuie sa dai 3 lei taxa pentru ca ti-ai expus marfa pe pamantul batatorit sau pe iarba imbacsita de praf. Viorel Vranceanu a facut mai mult decat banii de taxa. „De 15 lei am vandut. Ce sa fac? Sa stau acasa? Nu am pensie. La 56 de ani si bolnav cu inima si plamanii nu ma angajeaza nimeni. Am lucrat pe santier, dar acum ce sa caut eu pe schele? Nu ma angajeaza cand ma vad cu parul alb.” Asa ca vinde ce a agonisit si ce mai poate procura la pret de nimic pentru a plasa cu un profit infim.
Taxa i-a doborat
In zona rezervata comertului cu masini, acelasi praf, aceeasi mizerie, aceeasi deziluzie in ochii comerciantilor. „Prost mai merge, ne spune Ioan Horobana. Au facut guvernantii astia taxa de inmatriculare asa de mare ca ne-au terminat. De ce-s bulgarii mai destepti decat noi si incaseaza atatia bani, iar la noi nu te poti apropia sa-ti iei o masina ieftina ca dai mai mult pe taxa?” Comerciantii spun ca au avut noroc tot de „italieni”, care au mai revigorat un pic vanzarile in august. In rest, lumea e la promenada prin targ. ”Daca nu-s bani, ne-a declarat Toader Girbea, un vizitator. Preturile la masini au scazut tare, se observa, dar buzunarele sunt cam goale.” Mai animat este coltul in care se face bisnita cu detergenti, ciocolata, cafea si adidasi nemtesti. Iesirea din targ este la fel de anevoioasa ca intrarea. Strabati dus de val aleile prafuite, gandindu-te unde, oare, ti-ai lasat masina. Esti plin de praf din cap pana in picioare si imbacsit de izul targului, de mirosul gazelor de esapament, al micilor, al vechiturilor, al saraciei.
Doina Mincu
