Targul saptamanal buhusean are ceva din pupaza din tei a lui Creanga, umorul lui Caragiale si absurdul lui Ionesco. Adica este un targ specific romanesc, ambulant, pentru ca onor comerciantii sai se muta mereu dintr-un oras in altul, in cautarea clientilor. Ocupa vreo trei-patru strazi acest targ asezat in coasta lui DN 15, artera care-i zambeste cu ingaduinta, dar si cu teama, caci pe trecerea sa de pietoni e mereu un carambol de toata frumusetea. Ce vezi in targ? Masini cu botul/capota-taraba. Covoare turcesti, linguri de lemn, mistrii, bigudiuri otomane, slapi si flori de plastic, rosii / usturoi / ceapa / struguri / prune / mere / pere bosforicesti, ulei, pufuleti, leacuri naturiste, radacini-minune, otet, morcovi, scoabe, farase, piulite, surubase, topoare, lopeti, harlete, blugi, pufuleti, cozi de topor de toate felurile si regnurile, confectii istanbulesti, mici sfaraitori pe gratar fier beton ruginit / autorizatie sanitara, imitatii madeinchina, cercei si podoabe din aur care n-au legatura cu aurul, gumari patriotici, sandale uz/urgent/deteriorare/rapida, pantofi de lac numai buni pentru o inmormantare stil eco, cruci de marmura tip bucurie-mostenitori. intr-o zona mai metafizica sunt explozii de frumusete: flori, rasaduri de flori de toate felurile. E un microunivers care contrasteaza strident cu macrouniversul targului. O armonie ar putea fi gasita, totusi, cu lumea crucilor din marmura, de vis-a-vis, daca ne gandim ca doar pentru morti mai avem, cei mai multi dintre noi, bani de flori. Ceva frumusete iti face cu ochiul, daca ai miopie accentuata, de peste drum: tablouri pictate recent, la comanda, chiar pentru acest targ. Cand te apropii, te loveste kitsch-ul in toata splendoarea sa, dar cumparatorii mizeaza probabil pe faptul ca nu toti musafirii lor de Paste or fi experti in pictura contemporana. Primavara autentica e la ea acasa. Sunt prezenti in targ vanzatorii de puieti de mar, par, cires, piersici, de butasi de vita-de-vie. Bineinteles ca tot materialul saditor este exceptional, provine din statiuni de cercetari pomicole celebre, dar nimeni nu poate arata o patalama in acest sens. Unul singur zice: „is di la Plopana, marfa garantata”. il cred. Zona cea mai interesanta a targului este cea de pe platforma amenajata din coasta SC STOFE. Privita din avionul in care noi n-am fost, apare ca o simpatica tabara de refugiati injghebata din vreo suta de corturi, masini, masinute, bicicluri, mopede si marfuri de calitate. Un targovet da sa cumpere, pe mai nimic, o pereche amarata de tenisi si intreaba, ca tot mioriticul scolit, despre certificat de calitate. Agentul economic – ma rog, patronul de tenisi – se tine, si el, tare: „La paralele astea poate vrei si contract de service gratuit”. E o idee. A, sa nu uit: daca-i vreme de mini-diluviu, targul are pe alocuri si usoare accente de Venetie. Fara gondole, dar cu avertismente acvatice: „Ba, chiorule, esti chior, nu vezi ca ma stropesti?!” in alta ordine de idei, primarul Ionel Turcea stie ca amplasarea targului n-a fost realizata in cel mai nimerit loc. Daca va ramane ceva teren in incinta SC STOFE, dupa licitatia din aceste zile, sau daca in marea sa marinimie AVAS se va hotari, dupa ani si ani (etc.) de solicitari, sa atribuie domeniului public al localitatii terenul aferent fostei livezi din strada Stadionului, targul saptamanal ar putea fi mutat aici. S-ar schimba amplasamentul, dar farmecul sau, spre bucuria condeiului nostru, va ramane chiar daca ar fi amplasat pe Luna.
Ion Fercu